Umbra Banilor: Povestea Mea cu Vlad

— Nu-mi vine să cred că ai făcut asta, Vlad! am strigat, cu vocea tremurândă, în timp ce țineam în mână extrasul de cont pe care îl găsisem ascuns în sertarul biroului nostru. Era trecut de miezul nopții, iar liniștea casei noastre din București era spartă doar de ecoul furiei mele. Vlad stătea în pragul ușii, cu mâinile încrucișate la piept și privirea rece, de parcă nu-l atingea nimic din ce se întâmpla.

— Nu dramatiza, Ilinca. E doar o tranzacție. Tata tău oricum nu va observa, a spus el, cu un calm care m-a făcut să-mi simt stomacul răsucindu-se.

Așa a început sfârșitul poveștii noastre. Dar să vă spun cum am ajuns aici.

Totul a început acum doi ani, când tata, proprietarul unei mici fabrici de mobilă din Pitești, l-a angajat pe Vlad ca director de vânzări. Vlad era carismatic, mereu cu zâmbetul pe buze, știa să vorbească frumos și să se facă plăcut. În scurt timp, tata îl lua peste tot: la întâlniri cu partenerii, la târguri, chiar și la mesele de familie. Mama îl adora pentru politețea lui, iar eu… eu m-am îndrăgostit fără să-mi dau seama.

— Ilinca, ești sigură că vrei să te grăbești? mă întreba adesea prietena mea cea mai bună, Roxana. Dar eu nu vedeam decât partea bună: Vlad era atent, îmi aducea flori fără motiv, îmi scria bilețele dulci și părea că mă ascultă cu adevărat.

După șase luni de relație, Vlad m-a cerut de soție într-un mod spectaculos: pe malul Oltului, sub un cer plin de stele. Tata a fost încântat. Mama a început să planifice nunta încă din acea seară. Totul părea perfect.

Dar după nuntă, lucrurile au început să se schimbe. Vlad venea tot mai târziu acasă, mereu obosit sau nervos. Când îl întrebam ce s-a întâmplat, îmi răspundea sec:

— E stres la firmă. Tata tău e tot mai greu de mulțumit.

Am încercat să-l înțeleg. Am încercat să fiu soția perfectă: găteam, făceam curat, îi pregăteam cafeaua dimineața. Dar el devenea tot mai distant. Într-o seară, l-am auzit vorbind la telefon în șoaptă:

— Ți-am spus că va fi a mea. Și banii lui vor fi ai mei.

Mi s-a făcut pielea de găină. Am vrut să cred că am înțeles greșit. Dar apoi au început să apară semnele: facturi nejustificate pe numele firmei, bani lipsă din conturile comune, discuții aprinse între tata și Vlad despre „investiții riscante”.

Într-o zi, tata m-a chemat la el în birou.

— Ilinca, nu știu ce se întâmplă cu Vlad. Parcă nu-l mai recunosc. Ai grijă la el.

Am simțit cum mi se rupe inima. Îmi iubeam tatăl și îl iubeam pe Vlad. Cum puteam să aleg între ei? Am încercat să-l confrunt pe Vlad:

— Vlad, ce se întâmplă? Tata e îngrijorat. Eu sunt îngrijorată.

El a râs scurt:

— Tata tău e bătrân și paranoic. Lasă-l să-și vadă de pensia lui.

Atunci am știut că ceva era profund greșit. Am început să caut prin documente, să verific extrasele de cont, să vorbesc cu contabila firmei. Totul indica spre Vlad: transferuri ciudate, contracte false, datorii ascunse.

Într-o noapte, după ce Vlad a adormit, am deschis laptopul lui și am găsit un folder ascuns: „Planuri”. Erau acolo emailuri către un anume Costel – un vechi prieten de-al lui din liceu – în care vorbeau despre cum să scoată bani din firmă fără ca tata să observe.

M-am simțit trădată ca niciodată. M-am dus la mama și i-am spus totul. Ea a izbucnit în plâns:

— Ilinca, nu pot să cred! Cum am putut fi atât de orbi?

A doua zi dimineață am mers împreună la tata și i-am arătat dovezile. Tata a tăcut mult timp, apoi a spus doar atât:

— Trebuie să-l dăm afară. Și tu trebuie să decizi ce faci mai departe.

Am stat ore întregi privind tavanul camerei mele din copilărie. Îl iubeam pe Vlad sau doar imaginea lui? Eram dispusă să trec peste tot pentru bani? Sau pentru liniștea familiei mele?

Când l-am confruntat pe Vlad pentru ultima dată, el nu a încercat nici măcar să nege:

— Știi ceva? Ai fost mereu prea naivă pentru lumea asta. Eu am făcut ce trebuia ca să reușesc.

Atunci am simțit o eliberare ciudată. Am plecat din casa noastră cu un singur bagaj și m-am mutat înapoi la părinți. Tata a reușit să salveze firma cu greu, dar familia noastră nu va mai fi niciodată la fel.

Acum mă uit în oglindă și mă întreb: Cum poți ști vreodată cine e omul de lângă tine? Și cât de mult valorează dragostea când e umbrită de bani și trădare?