Am intrat cu cheia în camera fiicei mele, convinsă că are nevoie de mine. Când mi-a cerut să plec, am înțeles că mă agățam de ea ca să nu rămân singură
Am crezut că sunt o mamă bună atât timp cât știam fiecare pas al fiicei mele și puteam ajunge lângă ea înainte să-mi ceară ajutorul. Când ea a început să-și construiască viața fără mine, am simțit că pierd și copilul, și ultimul rost rămas după moartea soțului meu. A trebuit să învăț, cu multă rușine și durere, că dragostea mea putea deveni o povară tocmai pentru omul pe care voiam să-l protejez.