„Soacra Îl Sună pe Soțul Meu de Mai Multe Ori pe Zi: El Spune că Ea Este Prioritatea Lui Principală și Se Simte Obligatoriu să o Ajute”

Elena este o femeie remarcabilă la 50 de ani. Cu coafurile ei la modă și rochiile elegante, ar putea trece ușor drept cineva mult mai tânăr. Întotdeauna a avut grijă de aspectul ei, menținând o siluetă subțire pe care multe femei de jumătatea vârstei ei ar invidia-o. Elena a divorțat de tatăl lui Andrei când Andrei era doar un copil. De atunci, a ales să nu mai caute noi relații, dedicându-și viața singurului ei fiu, Andrei.

Andrei și cu mine suntem căsătoriți de trei ani. Locuim într-o casă cochetă în oraș, în timp ce Elena locuiește într-o casă fermecătoare din suburbii, la aproximativ o oră de mers cu mașina. În ciuda distanței, adesea se simte ca și cum Elena ar fi o prezență constantă în viețile noastre.

Elena îl sună pe Andrei de mai multe ori pe zi. Începe cu un apel de dimineață pentru a-i ura o zi bună și termină cu un apel de noapte pentru a-i ura noapte bună. Între aceste apeluri sunt numeroase alte apeluri—uneori pentru a cere ajutor cu ceva trivial, alteori doar pentru a discuta. Andrei răspunde întotdeauna la apelurile ei, indiferent de ce face.

La început, mi s-a părut drăguț. Era plăcut să văd cât de apropiat era Andrei de mama lui. Dar pe măsură ce timpul a trecut, a început să se simtă sufocant. Au fost momente când eram în mijlocul unei conversații sau ne bucuram de un moment liniștit împreună, iar apelul Elenei ne întrerupea. Andrei lăsa totul pentru a răspunde la apelul ei, lăsându-mă să mă simt ca și cum aș fi mereu pe locul doi.

Într-o seară, după o altă cină întreruptă, am decis să vorbesc cu Andrei despre asta.

„Andrei,” am început cu prudență, „Îmi place cât de apropiat ești de mama ta, dar crezi că poate ea sună un pic prea des?”

Andrei m-a privit surprins. „E mama mea, Ana. E importantă pentru mine. Mă simt obligat să o ajut ori de câte ori are nevoie.”

„Înțeleg asta,” am răspuns blând, „dar începe să ne afecteze timpul petrecut împreună. Nu putem stabili niște limite?”

Andrei a oftat. „Nu înțelegi. Ea a fost acolo pentru mine toată viața mea. Nu pot pur și simplu să ignor apelurile ei.”

Conversația s-a terminat acolo, fără nicio rezoluție. Apelurile au continuat și m-am simțit din ce în ce mai izolată în propria mea căsnicie.

Într-un weekend, am planificat o escapadă romantică la munte. Ar fi trebuit să fie o ocazie pentru noi să ne reconectăm și să petrecem timp de calitate împreună fără nicio distragere. Dar chiar și atunci, apelurile Elenei au persistat. În a doua zi a excursiei noastre, Andrei a petrecut aproape o oră la telefon cu ea, lăsându-mă singură în cabana noastră.

Când în sfârșit a închis telefonul, nu mi-am mai putut reține frustrarea.

„Andrei, asta trebuia să fie timpul nostru împreună! De ce nu poți pur și simplu să pui telefonul deoparte pentru un weekend?”

Andrei părea sfâșiat. „Ana, e mama mea. Avea nevoie de ajutor cu ceva important.”

„Nu fiecare apel poate fi o urgență,” am izbucnit eu. „Simt că mă lupt cu mama ta pentru atenția ta.”

Fața lui Andrei s-a întunecat. „Dacă nu poți înțelege cât de importantă este ea pentru mine, poate că nu mă înțelegi deloc.”

În acea noapte, am dormit în camere separate. Restul excursiei a fost tensionat și inconfortabil.

Când ne-am întors acasă, lucrurile nu s-au îmbunătățit. Apelurile constante au continuat și relația noastră a devenit din ce în ce mai tensionată pe zi ce trecea. M-am simțit ca și cum mi-aș pierde soțul în fața mamei lui.

Într-o seară, după o altă ceartă despre apelurile neîncetate ale Elenei, mi-am făcut bagajele și am plecat. Aveam nevoie de spațiu pentru a mă gândi la ceea ce îmi doresc și dacă pot continua să trăiesc așa.

Pe măsură ce mă îndepărtam de casa noastră, lacrimile îmi curgeau pe față. Îl iubeam profund pe Andrei, dar nu puteam continua să trăiesc în umbra mamei lui.