„Rămâi în Casa Ta, Eu Am Terminat cu Tine! – A Declarat Mama: Când Copiii au Terminat Renovarea Casei, Soacra a Găsit un Alt Motiv de Certuri”

Emilia a avut întotdeauna o relație complicată cu mama ei, Lidia. Crescând, Emilia simțea că nimic din ceea ce făcea nu era suficient de bun pentru ea. Cu toate acestea, era ceva la casa mamei sale din sat care o atrăgea irezistibil. Era un loc de liniște și nostalgie, un loc unde simțea o legătură profundă cu rădăcinile ei. Soțul ei, Marian, împărtășea afecțiunea pentru casă și împrejurimi. În fiecare weekend, își făceau bagajele și plecau la țară, dornici să scape de agitația vieții urbane.

Weekendurile erau pline de plimbări lungi prin pădure, ajutând-o pe Lidia cu treburile gospodărești și privind apusul peste dealurile unduitoare. În ciuda decorului liniștit, relația dintre Emilia și Lidia rămânea tensionată. Lidia era o femeie cu opinii puternice și avea talentul de a găsi defecte în tot ceea ce făcea Emilia.

Într-o vară, Emilia și Marian au decis să renoveze casa Lidiei ca un gest de bunăvoință. Au petrecut luni întregi planificând și executând renovarea, sperând că acest lucru îi va apropia. Au înlocuit acoperișul vechi, au vopsit pereții și chiar au amenajat grădina. Casa arăta mai bine decât în ultimii ani, iar Emilia spera că acest lucru îi va câștiga în sfârșit aprobarea mamei sale.

Când renovarea a fost completă, Emilia și Marian au invitat-o pe Lidia să vadă rezultatul final. Lidia a trecut prin casă cu un ochi critic, subliniind defecte minore și imperfecțiuni. „Culoarea pereților e prea stridentă,” a spus ea. „Și de ce ai plantat acele flori? Nu se potrivesc aici.”

Emilia a simțit o undă de dezamăgire dar a încercat să treacă peste. „Ne-am gândit că ți-ar plăcea,” a spus ea încet.

Lidia a oftat. „E bine, presupun,” a spus ea. „Dar ar fi trebuit să mă consulți mai întâi.”

În ciuda reacției călduțe a Lidiei, Emilia și Marian au continuat să viziteze în fiecare weekend. Sperau că în timp, Lidia va ajunge să aprecieze eforturile lor. Totuși, lucrurile s-au înrăutățit când Lidia a găsit un alt motiv de ceartă.

Într-un weekend, în timp ce se așezau la cină, Lidia a adus în discuție subiectul moștenirii. „M-am gândit,” a spus ea. „Când voi pleca din această lume, vreau să las casa fratelui tău.”

Emilia a fost luată prin surprindere. „Dar mamă, am depus atât de mult efort în această casă,” a spus ea. „Ne-am gândit că va fi casa noastră de familie într-o zi.”

Lidia a clătinat din cap. „Fratele tău are mai mult nevoie de ea decât tine,” a spus ferm. „Tu ai propria ta viață în oraș.”

Emilia a simțit un val de furie și frustrare. „Dar venim aici în fiecare weekend,” a spus ea. „Am făcut tot ce am putut să te ajutăm.”

Expresia Lidiei s-a întărit. „Nu ți-am cerut niciodată ajutorul,” a spus rece. „Dacă nu-ți place, poți rămâne în casa ta.”

Cuvintele au lovit ca o palmă peste față. Emilia și-a dat seama că indiferent ce ar face, nu va fi niciodată suficient pentru mama ei. S-a ridicat de la masă, cu lacrimi în ochi. „Bine,” a spus ea încet. „Vom rămâne în casa noastră.”

Marian i-a pus un braț confortabil pe umeri în timp ce părăseau casa. Pe drumul spre oraș, Emilia a simțit cum o senzație de finalitate o cuprindea. Știa că relația lor cu Lidia nu va mai fi niciodată la fel.

Din acea zi, au încetat să mai viziteze satul la sfârșit de săptămână. Casa care odată promitea atât de mult acum părea o amintire îndepărtată. Emilia s-a concentrat pe construirea unei vieți alături de Marian în oraș, dar mereu exista o tristețe persistentă în inima ei.