„Mamă, sunt prea ocupată pentru asta”: Ea și-a dorit doar averea mamei sale
Maria stătea în liniștea din sufrageria ei, ticăitul ceasului răsunând în tăcere. Se uita la telefon, sperând la un apel pe care știa că nu-l va primi niciodată. Fiica ei, Ana, fusese întotdeauna ambițioasă, dar Maria nu și-ar fi imaginat niciodată că ambiția va crea o prăpastie atât de mare între ele.
Cu ani în urmă, când Ana era doar un copil, Maria visa la o familie unită. A muncit neobosit pentru a-i oferi Anei tot ce avea nevoie pentru a reuși. Ca mamă singură, Maria și-a pus toată inima și sufletul în creșterea fiicei sale, sperând să-i insufle valori de iubire și recunoștință.
Dar pe măsură ce Ana a crescut, atenția ei s-a schimbat. A devenit obsedată de ideea de succes și avere. Maria a observat schimbarea, dar a respins-o ca pe o fază trecătoare. Credea că, în adâncul sufletului, Ana încă prețuia legătura lor.
Când sănătatea Mariei a început să se deterioreze, a apelat la Ana pentru sprijin. „Mamă, sunt prea ocupată pentru asta”, spunea Ana, cu o voce lipsită de empatie. Fiecare apel se încheia cu Maria simțindu-se tot mai izolată și cu inima frântă.
Punctul de cotitură a venit când Maria a decis să-și împartă averea. Sperase că împărțind averea cu Ana, ar putea reaprinde relația lor. Dar odată ce formalitățile legale au fost rezolvate și Ana și-a primit partea, a dispărut complet din viața Mariei.
Maria a încercat să ia legătura, lăsând mesaje și trimițând scrisori, dar acestea au rămas fără răspuns. Realizarea că fiica ei o prețuia doar pentru bani a fost o pastilă amară de înghițit. Maria se regăsea adesea rememorând trecutul, agățându-se de amintirile vremurilor mai fericite.
Pe măsură ce anii treceau, sănătatea Mariei continua să se deterioreze. Se întreba adesea dacă Ana se va întoarce vreodată—nu pentru bani, ci pentru dragostea pe care o împărțiseră odată. Dar fiecare zi se încheia cu aceeași tăcere care devenise tovarășul ei constant.
Într-o seară, în timp ce Maria stătea lângă fereastră privind apusul, a primit un apel neașteptat. Inima i-a tresărit de speranță când a răspuns, doar pentru a fi întâmpinată de vocea unui străin. Era un avocat care o informa despre decizia Anei de a vinde casa familiei—o ruptură finală a legăturilor.
Maria a închis telefonul, lacrimile curgându-i pe față. A realizat că fiica pe care o cunoscuse odată dispăruse, înlocuită de cineva condus doar de lăcomie. Durerea pierderii Anei era profundă, dar Maria găsea alinare știind că făcuse tot ce putea.
În cele din urmă, Maria a acceptat că unele relații nu pot fi reparate. S-a concentrat pe găsirea păcii interioare, prețuind amintirile unei vremi când iubirea era suficientă.