„Locuim Împreună, Dar El Trimite 60% din Salariul Său Mamei Lui: Soacra Mea Este Imposibilă”

Când m-am căsătorit cu Andrei acum patru luni, am crezut că începem un nou capitol în viețile noastre. Puțin știam că acest capitol va fi plin de mai multe provocări decât mi-aș fi imaginat vreodată. Mama lui Andrei, Elena, a fost o constantă sursă de probleme încă din prima zi.

Elena a divorțat de tatăl lui Andrei cu ani în urmă și locuiește cu sora mai mare a lui Andrei, Maria, soțul ei și copilul lor într-o casă înghesuită din suburbia Bucureștiului. Când eu și Andrei ne-am căsătorit, ne-am mutat temporar cu ei în timp ce căutam propria noastră locuință. Acea lună a părut o eternitate.

Din momentul în care am pășit în acea casă, Elena a făcut clar că ea este regina albinelor. Avea un mod de a face totul despre ea. Dacă Andrei îmi cumpăra un cadou, ea întreba imediat: „Dar eu?” Nu conta dacă era ceva mic, cum ar fi o bijuterie, sau ceva practic, cum ar fi un palton nou; Elena se simțea întotdeauna îndreptățită la o parte din generozitatea lui Andrei.

Andrei muncește din greu ca inginer și câștigă un salariu decent. Cu toate acestea, 60% din salariul său merge direct la Elena. Ea susține că este pentru cheltuielile gospodăriei și pentru a o ajuta pe Maria cu copilul ei, dar nu pot să nu simt că este excesiv. Abia ne rămâne suficient pentru a economisi pentru viitorul nostru, ca să nu mai vorbim de a ne bucura de vreun lux.

Într-o seară, după o altă ceartă despre bani, am decis să-l confrunt pe Andrei despre situație. „Andrei, nu putem continua să trăim așa,” i-am spus, vocea tremurându-mi de frustrare. „Trebuie să începem să ne gândim la viitorul nostru.”

Andrei a oftat și și-a trecut degetele prin păr. „Știu, Ana. Dar mama mea are nevoie de bani. Soțul Mariei nu câștigă mult și au un copil de întreținut.”

„Dar noi?” am implorat. „Și noi merităm să avem propria noastră viață.”

Andrei părea sfâșiat. „Nu pot să-i abandonez, Ana. Sunt familia mea.”

Îi înțelegeam loialitatea, dar ne distrugea. Tensiunea financiară constantă provoca tensiuni între noi, iar natura exigentă a Elenei doar agrava lucrurile.

Într-o zi, am decis să am o discuție sinceră cu Elena. Speram că dacă va înțelege situația noastră, poate va renunța la cerințele ei. Am găsit-o în bucătărie, sorbind din cafeaua de dimineață.

„Elena, putem vorbi?” am întrebat cu prudență.

Ea s-a uitat la mine peste ceașcă și a ridicat o sprânceană. „Ce este?”

„Vreau să discutăm despre situația financiară,” am început. „Eu și Andrei ne chinuim să economisim pentru viitorul nostru pentru că atât de mult din salariul lui merge la tine.”

Expresia Elenei s-a întunecat. „Vrei să spui că sunt o povară?”

„Nu, nu asta vreau să spun,” am spus repede. „Cred doar că trebuie să găsim un echilibru care să funcționeze pentru toată lumea.”

Elena a râs disprețuitor. „Nu înțelegi cum e să crești doi copii singură. Am sacrificat atât de mult pentru această familie.”

„Apreciez asta,” i-am răspuns blând. „Dar și eu și Andrei trebuie să ne construim propria viață.”

Conversația nu a dus nicăieri. Elena a rămas fermă în credința ei că merită fiecare bănuț pe care Andrei i-l trimitea. Am părăsit bucătăria simțindu-mă învinsă.

Pe măsură ce lunile treceau, tensiunea asupra căsniciei noastre devenea tot mai mare. Eu și Andrei ne certam tot mai des, iar dragostea care ne adusese împreună părea să se estompeze.

Într-o noapte, după o altă ceartă aprinsă despre bani, Andrei și-a făcut bagajele și a plecat. A spus că are nevoie de spațiu pentru a reflecta asupra lucrurilor. Când a ieșit pe ușă, am simțit un val de tristețe și regret.

Am rămas singură în apartamentul nostru mic, întrebându-mă dacă vom găsi vreodată o cale de a face lucrurile să funcționeze. Dragostea pe care o împărțisem odată părea o amintire îndepărtată, umbrită de cerințele constante ale mamei lui.

În cele din urmă, Andrei nu s-a mai întors. Căsnicia noastră s-a prăbușit sub greutatea tensiunilor financiare și obligațiilor familiale. Elena a continuat să primească cei 60% din salariul lui Andrei, în timp ce eu am rămas să adun bucățile inimii mele frânte.