Între două lumi: Povestea mea cu Vlad și umbra trecutului său
— Nu te mai duce la ea, Vlad! Nu vezi că te manipulează? am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce el își căuta cheile pe holul îngust al apartamentului nostru din Militari.
Vlad s-a oprit, cu spatele la mine, și-a strâns pumnii. „E copilul meu, Irina. Ce vrei să fac? Să-l las pe David să creadă că nu-mi pasă?”
Așa începe povestea mea. O poveste despre dragoste, frică, gelozie și speranță. Mă numesc Irina și, dacă mi-ar fi spus cineva că viața mea va fi dată peste cap de o femeie pe care nu o întâlnisem niciodată, aș fi râs. Dar iată-mă aici, la 32 de ani, încercând să-mi salvez relația cu Vlad de fantomele trecutului lui.
L-am cunoscut pe Vlad prin fratele meu, Radu. El îi închiriase apartamentul și, într-o seară ploioasă de martie, m-a rugat să-i duc contractul. Vlad m-a întâmpinat cu un zâmbet obosit și ochi triști. Am stat la povești ore întregi, iar după câteva săptămâni am început să ieșim împreună. Totul părea perfect până când a apărut ea: Ana, fosta lui soție.
La început, Ana părea doar o prezență discretă în fundal. Îl suna pe Vlad doar pentru lucruri legate de copilul lor, David. Dar curând am observat că telefoanele ei deveneau tot mai dese și mai dramatice. Ba copilul avea febră și trebuia dus la spital, ba nu voia să doarmă decât cu tatăl lui, ba uitase Vlad să-i aducă manualele de la școală.
Într-o duminică dimineață, când ne pregăteam să plecăm la munte, Ana l-a sunat plângând: „Vlad, David nu vrea să mănânce nimic! Poate vii tu să-l convingi…”
Vlad a oftat și s-a uitat la mine cu ochii lui verzi, plini de vinovăție. „Îmi pare rău, Irina… Trebuie să merg.”
Am rămas singură în bucătărie, privind cafeaua care se răcea în cană. M-am simțit invizibilă, ca și cum viața mea era mereu pe locul doi după problemele Anei.
Seara, când s-a întors, am încercat să discutăm. „Vlad, nu vezi că Ana te folosește? Nu e normal să te sune pentru orice fleac!”
El a ridicat din umeri: „E mama copilului meu. Nu pot s-o ignor.”
Așa au început certurile. Încet-încet, relația noastră s-a transformat într-un câmp de luptă. Ana știa exact ce butoane să apese ca să-l facă pe Vlad să se simtă vinovat. Odată chiar i-a spus lui David: „Tati nu mai are timp de tine pentru că are o iubită nouă.”
Într-o seară, după o ceartă aprinsă cu Vlad, am ieșit pe balcon și am plâns în hohote. M-am întrebat dacă merită să lupt pentru un bărbat care părea mereu prins între două lumi: trecutul cu Ana și prezentul cu mine.
Mama mea mi-a spus: „Irina, ai grijă! Femeile ca Ana nu renunță ușor. Dacă nu-ți găsești locul în viața lui Vlad acum, n-o vei găsi niciodată.”
Dar eu îl iubeam pe Vlad. Și știam că și el mă iubește pe mine. Așa că am decis să nu mă las doborâtă.
Am început să vorbesc cu David când venea la noi. I-am citit povești, am făcut prăjituri împreună și l-am dus în parc. Încet-încet, băiatul s-a apropiat de mine. Într-o zi mi-a spus: „Irina, tu ești ca o zână bună.”
Ana a observat schimbarea și a devenit și mai agresivă. A început să răspândească zvonuri despre mine printre prietenii comuni ai lui Vlad: că sunt geloasă, că vreau să-l îndepărtez de copilul lui.
Într-o zi, Vlad a venit acasă palid: „Ana vrea custodie totală. Spune că mediul nostru nu e sănătos pentru David.”
Atunci am simțit că totul se prăbușește. Am mers împreună la avocat și am început o luptă lungă și obositoare pentru drepturile lui Vlad ca tată.
Au urmat luni întregi de stres, audieri la tribunal și discuții interminabile cu asistenți sociali. În tot acest timp, Ana încerca să-l convingă pe David că eu sunt motivul pentru care părinții lui nu mai sunt împreună.
Într-o seară târzie de toamnă, după ce David adormise la noi acasă, Vlad m-a luat de mână: „Îmi pare rău pentru tot ce treci din cauza mea… Dacă vrei să pleci, te înțeleg.”
L-am privit în ochi și i-am spus: „Nu plec nicăieri. Dar trebuie să fim o echipă. Să nu mai lăsăm pe nimeni să ne despartă.”
A fost momentul în care am simțit că suntem din nou uniți.
Procesul s-a terminat după aproape un an. Judecătoarea a decis custodie comună și a recomandat consiliere pentru toți trei: Vlad, Ana și David.
Ana a continuat să fie prezentă în viața noastră, dar am învățat să punem limite clare. Am început să ieșim toți patru la film sau în parc, iar David a văzut că poate fi fericit chiar dacă părinții lui nu mai sunt împreună.
Astăzi, când mă uit la Vlad și la David râzând împreună în bucătărie, știu că am făcut alegerea corectă. Am trecut prin iad ca să ajungem aici.
Mă întreb uneori: câți oameni renunță prea devreme la iubire din cauza trecutului? Și câți dintre noi avem curajul să luptăm până la capăt pentru ceea ce contează cu adevărat?