Între două femei și o mamă: Povestea unei alegeri imposibile

— Nu pot să cred, mamă! Cum poți s-o ajuți pe Ana, dar pe Irina nici măcar n-o primești în casă? am izbucnit, cu vocea tremurândă, în sufrageria mică din apartamentul nostru de la etajul patru.

Mama s-a uitat la mine peste ochelari, cu acea privire rece pe care o avea doar când era cu adevărat supărată. — Ana e mama copilului tău, Vlad. Și nu uita că dacă ai fi plătit pensia alimentară la timp, n-ar fi ajuns să mă roage pe mine să-i cumpăr medicamente pentru David.

Irina, actuala mea soție, stătea în prag, cu mâinile strânse la piept. Ochii ei verzi, de obicei plini de viață, erau acum tulburi de lacrimi. — Vlad, hai să plecăm… Nu vreau să stau unde nu sunt dorită.

M-am simțit prins ca într-o menghină. Îmi iubeam mama, dar și Irina era familia mea acum. Și totuși, undeva în adâncul sufletului, știam că mama avea dreptate: după divorțul de Ana, am încercat să uit totul prea repede. Am lăsat în urmă nu doar o femeie rănită, ci și un copil care avea nevoie de mine. Pensia alimentară era mereu „pentru luna viitoare”, iar Ana ajunsese să bată la ușa mamei mele pentru ajutor.

— Vlad, eu nu pot s-o primesc pe Irina aici. Nu după tot ce s-a întâmplat. Și nici nu pot să mă prefac că nu există David și Ana. Tu ai ales să pleci, dar eu nu pot să-mi abandonez nepotul.

Am simțit cum mă sufoc. M-am așezat pe canapea și am privit în gol. Irina m-a tras ușor de mână.

— Hai acasă, Vlad. Nu are rost să ne umilim.

Dar unde era „acasă”? După ce am pierdut apartamentul la partaj, ne mutasem într-o garsonieră închiriată la marginea orașului. Salariul meu de la service-ul auto abia ne ajungea pentru chirie și facturi. Irina lucra la un salon de coafură, dar clienții erau tot mai puțini.

În drum spre garsonieră, Irina a tăcut mult timp. La un moment dat a izbucnit:

— De ce trebuie să plătesc eu pentru greșelile tale din trecut? De ce mama ta mă urăște?

— Nu te urăște… doar că…

— Doar că nu sunt Ana! a ridicat vocea ea. Poate dacă aveam și eu un copil cu tine, m-ar accepta!

Am simțit un nod în gât. Irina își dorea un copil, dar după două sarcini pierdute, medicii i-au spus că șansele sunt minime. Poate că mama știa asta. Poate că tocmai de aceea nu voia să se apropie de Irina: pentru ea, familia însemna sânge și urmași.

Seara târziu, am primit un mesaj de la Ana: „David are febră mare. Nu am bani de doctor. Poți veni?”

Irina a văzut mesajul și a oftat:

— Du-te la copilul tău. Eu rămân aici.

Am alergat spre blocul vechi unde locuia Ana cu David. Când am intrat, Ana plângea în bucătărie, iar David zăcea pe canapea cu obrajii roșii de febră.

— Vlad, nu mai pot… Nu vreau să ajung iar la mama ta, dar nu am altundeva unde să cer ajutor.

Am luat copilul în brațe și am fugit cu el la spital. În noaptea aceea am stat pe holuri reci, cu gândurile răvășite: eram un tată care nu-și putea întreține copilul și un soț care nu-și putea apăra soția de propria lui mamă.

A doua zi dimineață, când m-am întors acasă, Irina dormea îmbrăcată pe canapea. Pe masă era o scrisoare: „Vlad, nu mai pot trăi între două lumi. Îți doresc să fii fericit cu cine alegi.”

Am simțit cum totul se prăbușește peste mine. Am sunat-o pe mama:

— Mamă… Irina a plecat.

— Vlad, tu trebuie să-ți asumi viața pe care ai ales-o. Eu nu pot fi mama tuturor femeilor din viața ta.

Zilele au trecut greu. Am încercat s-o caut pe Irina, dar nu răspundea la telefon. Ana mi-a spus că David e mai bine și că mama mea i-a adus supă caldă la spital.

Într-o seară am mers la mama acasă. Am găsit-o pe balcon, privind orașul luminat slab.

— Mamă… De ce nu poți s-o accepți pe Irina?

— Vlad… tu ai făcut alegeri fără să te gândești la consecințe. Ana e parte din familia noastră pentru că mi-a dăruit un nepot. Irina… poate că e o fată bună, dar tu ai lăsat prea multe răni deschise ca să pot începe altceva de la zero.

— Și eu? Eu unde sunt în toată povestea asta?

Mama a oftat adânc:

— Tu ești băiatul meu și te iubesc oricum. Dar uneori dragostea nu poate repara totul.

Am plecat fără răspunsuri clare. În acea noapte am stat singur în garsonieră și m-am întrebat: oare câte familii din România trăiesc drama asta? Oare cât de mult contează trecutul atunci când vrei să-ți construiești viitorul?

Poate că nu există răspunsuri simple. Dar mă întreb: voi ce ați fi făcut în locul meu? Cum împaci dragostea pentru copilul tău cu loialitatea față de soția ta și respectul pentru mama care te-a crescut?