„Îi Părea Rău pentru Propriul Fiu care a Acționat Nesăbuit și și-a Distrus Familia”: Pe de Altă Parte, Era Fericită pentru Fosta ei Noră

Doamna Popescu stătea în sufrageria ei, privind la fotografiile de familie care împodobeau pereții. Fiecare poză spunea o poveste a unor vremuri mai fericite, vremuri când fiul ei, Andrei, era încă căsătorit cu Ana, iar cei doi copii ai lor, Maria și Mihai, umpleau casa cu râsete. Dar acele zile erau de mult apuse.

Andrei fusese întotdeauna un bărbat fermecător și carismatic, dar avea tendința de a lua decizii impulsive. Când a cunoscut-o pe Ioana, prietena singură a Anei, la un grătar de cartier, a fost imediat cucerit. Nu a trecut mult timp până când a părăsit-o pe Ana și pe copii pentru a începe o nouă viață cu Ioana. Decizia a distrus familia lor și a lăsat-o pe doamna Popescu cu inima frântă.

Luni de zile, doamna Popescu a încercat să mențină o relație cu nepoții ei, dar Ana era pe bună dreptate rănită și furioasă. Nu voia să aibă de-a face cu Andrei sau cu familia lui. Doamna Popescu nu o putea învinovăți; la urma urmei, Andrei o trădase pe Ana în cel mai rău mod posibil.

Într-o după-amiază ploioasă, doamna Popescu a decis că nu mai putea suporta. A ridicat telefonul și a sunat-o pe Ana. Mâinile îi tremurau în timp ce forma numărul, iar inima îi bătea cu putere în piept.

„Alo?” Vocea Anei era rece și distantă.

„Ana, sunt doamna Popescu,” a început ea, cu vocea tremurând. „Știu că ai tot dreptul să fii furioasă, dar te rog, te implor, lasă-mă să-i văd pe Maria și Mihai. Înseamnă totul pentru mine.”

A urmat o pauză lungă la celălalt capăt al firului. Doamna Popescu și-a ținut respirația, sperând din tot sufletul ca Ana să arate puțină milă.

„Bine,” a răspuns în cele din urmă Ana. „Poți să-i vezi weekendul acesta. Dar nu te aștepta la mai mult de atât.”

Lacrimi de ușurare i-au curs pe față doamnei Popescu în timp ce îi mulțumea Anei din suflet. Știa că nu era mult, dar era un început.

Weekendul a sosit, iar doamna Popescu s-a pregătit cu nerăbdare pentru vizita cu Maria și Mihai. A copt fursecurile lor preferate și le-a cumpărat jucării noi, sperând să recupereze timpul pierdut. Când a ajuns la casa Anei, a fost întâmpinată de doi copii entuziasmați care au alergat în brațele ei.

„Bunico!” au strigat ei la unison.

Doamna Popescu i-a îmbrățișat strâns, savurând momentul. Timp de câteva ore, s-au jucat jocuri, au citit povești și au râs împreună. Era ca și cum durerea din ultimul an se topise.

Dar pe măsură ce soarele începea să apună, realitatea s-a instalat din nou. Doamna Popescu știa că trebuia să plece și să se întoarcă la casa ei goală. I-a sărutat pe Maria și Mihai la revedere, promițându-le că îi va vedea din nou curând.

În timp ce conducea spre casă, doamna Popescu nu putea să nu simtă un fior de tristețe. Își iubea nepoții enorm, dar nu putea scutura sentimentul că ceva lipsea din viața ei. Întotdeauna visase să călătorească prin lume sau să găsească un nou companion în anii ei de aur, dar acele vise păreau acum de neatins.

Trădarea lui Andrei nu doar că i-a distrus propria familie, dar a lăsat și un impact durabil asupra vieții doamnei Popescu. Nu putea să nu-i pară rău pentru el, chiar dacă el însuși își adusese această soartă. Pierduse totul – soția sa, copiii săi și chiar respectul mamei sale.

În cele din urmă, doamna Popescu și-a găsit alinarea în micile momente petrecute cu Maria și Mihai. Ei erau colacul ei de salvare, motivul pentru care se ridica din pat în fiecare dimineață. Dar în adâncul sufletului ei știa că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.