„Fără Somn și Gătit: O Noapte de Reflecție”

Maria nu dormise de peste 24 de ore. Ceasul de pe peretele bucătăriei ticăia secundele, fiecare dintre ele amintindu-i de epuizarea ei. Și totuși, iată-o, stând în fața aragazului, pregătind o masă pentru care nici măcar nu avea poftă. Bucătăria era slab luminată, aruncând umbre lungi care dansau sinistru pe pereți. Zumzetul frigiderului era singurul sunet care rupea tăcerea.

Amesteca oala absentă, mintea ei rătăcind înapoi la amintiri pe care și-ar fi dorit să le poată uita. Fostul ei soț, Andrei, fusese mereu o enigmă. Când s-au cunoscut prima dată, era epitomul farmecului—amabil, politicos și mereu cu un zâmbet care putea lumina o cameră. Dar pe măsură ce timpul trecea, crăpăturile din fațada lui au început să apară.

Maria își amintea prima dată când a văzut adevărata lui față. A fost o mică ceartă despre ceva nesemnificativ, dar reacția lui a fost orice altceva decât nesemnificativă. Furia din ochii lui, veninul din cuvintele lui—era ca și cum un comutator ar fi fost activat. Fusese prea șocată pentru a răspunde, prea naivă pentru a vedea asta ca pe un semnal de alarmă.

Pe măsură ce adăuga condimente în oală, aroma umplea bucătăria, dar făcea puțin pentru a-i ridica moralul. Se gândea la nenumăratele nopți petrecute plângându-se până adormea, întrebându-se ce făcuse greșit. Comportamentul lui Andrei devenea tot mai imprevizibil, temperamentul lui tot mai volatil. Și totuși, în public, rămânea gentlemanul perfect. Prietenii și familia îl adorau, iar Maria se simțea prinsă într-o pânză de minciuni.

Ultima picătură a venit într-o noapte când furia lui Andrei a devenit fizică. Amintirea acelei nopți era întipărită în mintea ei—țipetele, împingerile, frica care îi cuprindea inima. Știa că trebuia să plece, dar nu era ușor. Scuzele lui Andrei erau mereu atât de convingătoare, promisiunile lui de schimbare atât de sincere. Dar în adâncul sufletului, Maria știa că totul era o minciună.

Se uită din nou la ceas. Era aproape miezul nopții. Masa era aproape gata, dar nu avea cu cine să o împartă. Prietenii se îndepărtaseră în timpul căsniciei tumultuoase, iar familia ei locuia la kilometri distanță. Simți un fior de singurătate, dar îl alungă repede. Ajunsese până aici singură; putea continua.

Pe măsură ce aranja masa pentru una singură, gândurile Mariei se îndreptau spre viitor. Depusese actele pentru divorț și se mutase într-un mic apartament în cealaltă parte a orașului. Nu era mare lucru, dar era al ei—un loc unde putea începe de la zero. Dar a începe de la zero se dovedea a fi mai greu decât își imaginase. Cicatricile din căsnicie erau adânci și încrederea era ceva cu care se lupta zilnic.

Se așeză și luă o înghițitură din masa pe care o pregătise. Gustul era fad, la fel cum viața ei părea în acel moment. Lacrimile îi umpleau ochii pe măsură ce se gândea la ce ar fi putut fi. Visase odată la o viață fericită cu Andrei—copii, o casă plină de dragoste și râsete. Dar acele vise fuseseră spulberate de cruzimea lui.

Maria împinse farfuria și își îngropă fața în mâini. Greutatea trecutului ei părea o povară grea pe umerii ei. Știa că avea nevoie de ajutor, dar nu știa unde să se îndrepte. Terapia părea o opțiune, dar gândul de a se deschide în fața unui străin o terifia.

Noaptea trecea și Maria rămânea la masă, pierdută în gândurile ei. Știa că nu există o soluție rapidă pentru durerea ei, nici o cale ușoară de a merge mai departe. Dar știa și că nu putea lăsa trecutul să-i definească viitorul.

Pe măsură ce primele raze ale zorilor începeau să pătrundă prin fereastra bucătăriei, Maria își făcu o promisiune tăcută: va găsi o cale să se vindece, indiferent cât timp va dura. Dar pentru moment, tot ce putea face era să ia fiecare zi pe rând.