Dezamăgirea nurorii mele față de grădina noastră de familie

Când soțul meu, Beniamin, și cu mine ne-am pensionat, am decis să ne îndeplinim visul de mult timp și am cumpărat o mică proprietate la țară, nu prea departe de orașul aglomerat unde ne-am petrecut cea mai mare parte a vieții. Casa avea nevoie de puțină dragoste și grijă, pe care i-am oferit-o cu plăcere, dar mândria și bucuria noastră era grădina. Ne imaginam o oază bogată de legume și fructe, unde nepoții noștri, Blažej, Carol și Emilia, ar putea să se bucure de plăcerile simple ale produselor proaspete direct din pământ.

Am lucrat luni de zile la grădina noastră, plantând castraveți, roșii, zmeură, coacăze negre, agrișe, afine și, mai ales, căpșuni. Beniamin avea o slăbiciune specială pentru căpșuni și visa să-i arate lui Blažej, cel mai mare, cum să le culeagă fără să le rănească corpurile fragile.

Nora noastră, Sabina, a fost întotdeauna puțin distantă. Ne-am străduit să depășim această distanță, gândindu-ne că grădina ne-ar putea apropia, oferind un loc pentru Răzvan, fiul nostru, și familia sa, să vină și să se bucure de roadele muncii noastre – la propriu.

Într-o după-amiază însorită, i-am invitat cu ceea ce speram să fie o surpriză plăcută. Am pregătit o mică ospăț, folosind legumele și fructele din grădina noastră, și abia așteptam să vedem entuziasmul copiilor de a-și culege gustările direct de pe plante.

Totuși, reacția pe care am primit-o de la Sabina a fost departe de ceea ce ne așteptam. Pe măsură ce îi conduceam mândri și le arătam fiecare plantă, explicând cum ne ocupăm de ele, expresia Sabinei devenea tot mai rece. Când am ajuns la căpșunărie, ochii copiilor s-au luminat și au întins mâinile cu entuziasm spre căpșunile coapte.

Sabina a reacționat brusc și i-a tras înapoi. „Nu ne putem încrede în acestea,” a spus ea, cu o voce plină de dispreț. „Cu produsele de casă nu poți fi niciodată prea precaut. Nu vreau ca copiii să mănânce ceva ce nu a fost verificat corespunzător.”

Am rămas uluiți. Beniamin a încercat să explice că nu folosim niciun fel de chimicale și că totul este bio, dar Sabina nu a vrut să audă. Vizita s-a încheiat brusc, cu Răzvan cerându-și scuze pe măsură ce plecau, copiii fiind confuzi și dezamăgiți.

Incidentul a lăsat o fisură între noi. Sabina a insistat ca Răzvan și copiii să-și limiteze vizitele, invocând preocupări de sănătate. Visul nostru de a împărtăși bogăția grădinii cu nepoții noștri a fost spulberat. Grădina, odinioară sursă de bucurie și mândrie, a devenit un memento al distanței dintre noi și familia noastră.

Continuăm să avem grijă de grădină, dar bucuria s-a estompat. Majoritatea produselor le dăm vecinilor și prietenilor, dar visul nostru despre nepoții care aleargă printre rândurile de plante, râzând și culegând căpșuni, rămâne doar un vis.