„Dacă Nu Veneai Acasă Mai Devreme, Nu Ai Fi Știut Nimic,” Mi-a Spus Soțul Meu ca Scuză

Era o după-amiază obișnuită de marți când am primit un telefon de la spital. Tatăl meu fusese internat din cauza unor complicații ale bolii sale cronice. Vestea m-a lovit puternic și am decis imediat să plec mai devreme de la muncă pentru a-l vizita. Voiam să-i aduc ceva reconfortant, așa că m-am gândit să trec pe acasă mai întâi pentru a-i pregăti supa lui preferată de pui.

Când am intrat în curtea noastră, am observat o mașină necunoscută parcată afară. Inima mi-a tresărit, dar am ignorat-o, gândindu-mă că ar putea fi un vizitator al vecinilor. Am descuiat ușa și am intrat, așteptându-mă la liniștea obișnuită a unei case goale. În schimb, am auzit voci înfundate venind din sufragerie.

Curiozitatea m-a împins să mă îndrept încet spre sursa zgomotului. Spre șocul meu, l-am găsit pe soțul meu, Andrei, stând pe canapea cu o femeie pe care nu o recunoșteam. Erau adânciți într-o conversație, cu capetele apropiate. Prezența mea a trecut neobservată câteva momente până când mi-am dres glasul.

Capul lui Andrei s-a ridicat brusc și fața i s-a albit. Femeia s-a ridicat repede, părând la fel de surprinsă. „Cine este ea?” am întrebat, cu vocea tremurând de un amestec de furie și confuzie.

Andrei a bâiguit, „Este doar o colegă de muncă. Discutam despre un proiect.”

Femeia și-a luat geanta și a plecat grăbită fără să spună un cuvânt. Am rămas acolo, încercând să procesez ceea ce tocmai văzusem. „O colegă de muncă? Serios? În sufrageria noastră?” am întrebat incredulă.

Andrei a oftat și și-a trecut mâna prin păr. „Dacă nu veneai acasă mai devreme, nu ai fi știut nimic,” a spus el, ca și cum asta ar fi trebuit să mă facă să mă simt mai bine.

Cuvintele lui m-au durut mai mult decât trădarea în sine. Era ca și cum mă învinovățea pentru că i-am descoperit înșelătoria. Am simțit un val de greață cum mă cuprinde pe măsură ce realizam că nu era doar o întâmplare izolată. Semnele fuseseră acolo tot timpul – serile târzii la birou, apelurile telefonice secrete, interesul brusc pentru aspectul său.

Nu aveam timp pentru asta. Tatăl meu era la spital și avea nevoie de mine. Mi-am luat cheile de la mașină și am plecat din nou pe ușă, lăsându-l pe Andrei acolo cu o privire de regret pe față.

Drumul spre spital a fost un vârtej de emoții. Furie, tristețe, trădare – toate se amestecau într-o furtună de confuzie. Când am ajuns în sfârșit în camera tatălui meu, am forțat un zâmbet și am încercat să-mi pun deoparte frământările personale.

„Bună, tată,” am spus încet când am intrat în cameră. El s-a uitat la mine cu ochii obosiți și a reușit un zâmbet slab.

„Bună, draga mea,” a răspuns el. „Ce faci aici așa devreme?”

M-am așezat lângă patul lui și i-am luat mâna. „Am vrut să-ți aduc niște supă de pui de casă,” am spus, cu vocea ușor tremurândă.

El mi-a strâns mâna ușor. „Ești prea bună cu mine,” a spus el cu un chicotit slab.

În timp ce vorbeam, nu puteam să nu mă gândesc la ceea ce mă aștepta acasă. Încrederea care fusese spulberată, căsnicia care acum părea o minciună – era prea mult de suportat. Dar pentru moment, m-am concentrat pe tatăl meu, pe a fi acolo pentru el în momentul lui de nevoie.

Când orele de vizită s-au terminat, am plecat cu greu din spital și m-am întors acasă. Casa părea diferită acum – mai rece, mai goală. Andrei mă aștepta în bucătărie, părând plin de remușcări.

„Îmi pare rău,” a spus el încet. „Nu am vrut niciodată să afli așa.”

Am dat din cap, cu lacrimi în ochi. „Nu e vorba despre cum am aflat, Andrei. E vorba despre ceea ce ai făcut.”

Am stat acolo în tăcere pentru ceea ce părea o eternitate. În cele din urmă, am vorbit. „Am nevoie de timp să mă gândesc,” am spus înainte de a urca la dormitorul nostru.

În acea noapte, în timp ce stăteam în pat privind tavanul, mi-am dat seama că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel. Încrederea care fusese ruptă nu putea fi reparată ușor. Și în timp ce tatăl meu avea nevoie de mine acum mai mult ca oricând, trebuia să îmi dau seama și ce era cel mai bine pentru mine.