Cum să-i spun nurorii mele că e mamă acum, nu adolescentă?

— Nu mai pot, Mihai! Nu mai pot să mă prefac că totul e bine, i-am spus fiului meu într-o seară, în timp ce nepotul meu plângea în camera alăturată, iar Irina, nora mea, râdea la telefon cu prietenele ei.

Mihai s-a uitat la mine cu ochii aceia obosiți, pe care îi știu de când era copil. — Mamă, te rog, nu începe iar. Irina are nevoie de timp să se obișnuiască. E greu pentru ea.

M-am abținut să nu izbucnesc. De când a venit pe lume Vlad, nepotul meu, casa noastră s-a transformat într-un câmp de bătălie al frustrărilor nespuse. Irina, la 24 de ani, părea mai preocupată de story-urile de pe Instagram decât de copilul care plângea după ea. Îmi amintesc prima noastră întâlnire: Mihai o adusese acasă, emoționat, iar ea abia dacă ridica ochii din telefon. Am încercat să port o conversație:

— Irina, cu ce te ocupi?

— Aaa… Sunt influencer, a zis fără să mă privească. Fac content pe social media.

N-am înțeles mare lucru atunci, dar am zâmbit politicos. După ce au plecat, soțul meu, Doru, a oftat:

— Fata asta nu știe ce-i aia familie.

Am sperat că odată cu nașterea lui Vlad lucrurile se vor schimba. Dar nu. Irina posta poze cu bebelușul, dar când era vorba să-l schimbe sau să-l liniștească noaptea, îl lăsa pe Mihai sau pe mine. Într-o zi am găsit-o plângând în bucătărie.

— Nu pot, doamnă Maria… Nu pot să fiu ca dumneavoastră. Mă simt sufocată.

Am încercat să o îmbrățișez, dar s-a tras înapoi. — Toată lumea așteaptă să fiu perfectă. Eu nu știu să fiu mamă!

Mi-a fost milă de ea atunci. Mi-am amintit cât de speriată eram și eu când l-am născut pe Mihai. Dar diferența era că eu nu aveam unde să fug. Mama mea era departe și nu exista Facebook sau Instagram să-mi țină de urât.

Într-o seară, după ce Vlad a făcut febră și Irina a plecat la o petrecere de ziua unei prietene, am izbucnit:

— Mihai, nu vezi că nu e pregătită? Copilul are nevoie de mamă, nu de poze cu filtre!

Mihai a ridicat tonul pentru prima dată:

— Mamă, tu nu înțelegi! E altă generație! Nu poți să o judeci după standardele tale!

Am tăcut. M-am simțit bătrână și depășită. Dar când am văzut cum Vlad întinde mâinile după Irina și ea îl ignoră pentru un selfie cu prietenele ei, mi s-a rupt sufletul.

Într-o duminică, am încercat să vorbesc cu ea deschis:

— Irina, știu că îți e greu. Dar Vlad are nevoie de tine. Nu doar ca decor în poze.

A oftat și a dat ochii peste cap:

— Toată lumea mă critică! Nimeni nu vede cât încerc!

— Poate că încercările tale ar trebui să fie pentru el, nu pentru urmăritorii tăi.

A plecat trântind ușa. Mihai m-a certat iar:

— O s-o pierd dacă tot insiști! E mama copilului meu!

Mi-am mușcat buzele să nu plâng. Seara târziu am găsit-o pe Irina în sufragerie, privind în gol.

— Știi… Când eram mică, mama mă lăsa singură zile întregi. Poate de asta nu știu cum să fiu mamă.

Am simțit un nod în gât. Am stat lângă ea fără să spun nimic. Poate că nici eu nu știam cum să fiu soacră.

Zilele au trecut între certuri mărunte și împăcări forțate. Vlad creștea și începea să spună primele cuvinte: „mama”, „buni”. Când spunea „mama”, Irina zâmbea larg doar dacă era cineva prin preajmă sau dacă filma pentru Instagram.

Într-o zi, Vlad s-a lovit la joacă și a început să plângă. Irina era pe terasă cu telefonul. Am alergat eu la el și l-am luat în brațe. Când a venit Mihai acasă și a văzut filmarea postată de Irina cu titlul „Mom life is hard”, dar fără urmă de Vlad în ea, mi-a spus doar atât:

— Poate ai dreptate, mamă…

Nu știu cum să-i spun Irinei că maternitatea nu e un trend și nici o poveste cu filtre roz. Că responsabilitatea nu vine din like-uri și nici din validarea altora. Dar poate nici eu nu sunt destul de deschisă la lumea lor nouă.

Mă întreb: oare cum putem construi o punte între generații fără să ne rănim unii pe alții? Cum îi explici cuiva că a fi mamă e despre prezență reală, nu doar despre aparențe? Poate aveți voi un răspuns…