Crescând într-un mic oraș din România, conceptul de nași a avut întotdeauna un loc special în inima mea. Nu erau doar titluri ceremoniale date la botezuri; erau mentori, părinți secundari și ghizi spirituali. De aceea, când prietena mea din copilărie, Andreea, m-a întrebat dacă aș vrea să fiu nașa fiicei ei nou-născute, Aurora, am fost profund onorată, dar am înțeles și gravitatea responsabilității

Eu și Andreea ne-am îndepărtat de-a lungul anilor, fiecare navigând pe propriul drum, dar ne-am reconectat când s-a mutat înapoi în orașul nostru natal în timpul sarcinii. Prietenia noastră s-a reaprins și, când s-a născut Aurora, a părut firesc să fac parte din viața lor într-un mod semnificativ. Totuși, conversația despre botez a luat o întorsătură pe care nu o anticipasem.

Cu o săptămână înainte de ceremonie, Andreea m-a invitat la o cafea. După-amiaza a fost plăcută până când a adus în discuție subiectul cadoului de botez. „Cora, știu că vei fi nașa Aurorei și suntem foarte fericiți pentru asta. Ne gândeam că, ca nașă, ar fi minunat dacă ai putea să-i oferi Aurorei un bon de economii de 5.000 de lei pentru a începe fondul ei pentru facultate,” a spus Andreea, tonul ei fiind casual dar așteptător.

Am fost luată prin surprindere. Situația mea financiară nu era un secret pentru Andreea; lucram ca freelancer și vremurile erau dificile. „Andreea, sunt foarte onorată să fiu nașa Aurorei și mă gândeam la un cadou personal și din suflet. Dar nu sunt în poziția de a oferi un cadou atât de scump,” am explicat, sperând că va înțelege.

Atmosfera s-a schimbat palpabil. Zâmbetul Andreei s-a estompat și ochii ei s-au întunecat ușor. „Oh, am crezut că, ca nașă, ai vrea să faci o contribuție semnificativă pentru viitorul Aurorei. Este destul de obișnuit, știi,” a insistat ea.

Simțindu-mă atât prinsă la colț cât și întristată, mi-am reiterat poziția, explicând că rolul meu ca nașă era mai mult despre suport emoțional și spiritual, nu financiar. Comportamentul Andreei s-a răcit și restul întâlnirii noastre a fost tensionat.

Două zile mai târziu, am primit un mesaj de la Andreea. Era scurt și mă informa că vărul ei, George, va fi nașul Aurorei și că au decis să meargă cu cineva care putea „îndeplini toate aspectele rolului.” Am fost devastată, nu doar de pierderea onoarei, ci și de realizarea că valorile Andreei s-au schimbat atât de drastic.

Ziua botezului a venit și eu nu am fost acolo. Din partea prietenilor comuni am aflat că George a oferit într-adevăr ceea ce i s-a cerut și ceremonia a fost fastuoasă, mai mult o demonstrație de bogăție decât o adunare spirituală intimă pe care o imaginasem eu.

Au trecut luni de atunci și distanța dintre mine și Andreea a crescut. Uneori văd poze cu Aurora pe rețelele sociale, ochii ei strălucitori amintindu-mi de legătura pe care credeam că o vom forma. Este un memento dureros al unei prietenii pierdute din cauza diferențelor de valori și comercializarea unui rol care ar fi trebuit să fie sacru.

În final, am învățat că uneori, să rămâi fidel principiilor tale vine cu prețul relațiilor pe care le credeai construite pe înțelegere și respect. Este o lecție dureroasă, dar poate necesară pentru propria mea creștere spirituală.