„Când Soacra Mea M-a Sunat Cerând Să Îmi Iau Copilul: Am Temut Că Îmi Voi Pierde Calm”
Adelina a avut întotdeauna o relație tensionată cu soacra ei, Nora. Din momentul în care s-a căsătorit cu Andrei, Nora a fost o sursă constantă de stres. Nora era genul de persoană care întotdeauna găsea ceva de criticat, fie că era vorba de modul în care Adelina gătea, făcea curățenie sau chiar își creștea copiii.
Când Nora și-a găsit un nou loc de muncă, Adelina a simțit un sentiment de ușurare. Jobul o ținea pe Nora ocupată și nu trebuiau să se vadă atât de des. Cu toate acestea, telefoanele nu s-au oprit niciodată. Nora suna aproape zilnic, găsind noi motive de plângere sau critică. Adelina a încercat să ignore aceste apeluri, concentrându-se pe familia ei și pe propria bunăstare.
Într-o după-amiază de vineri, Adelina era acasă cu fiica ei de doi ani, Maria. Andrei era la muncă, iar Adelina aștepta cu nerăbdare o seară liniștită. Tocmai când era pe punctul de a începe să pregătească cina, telefonul a sunat. Era Nora.
„Bună, Nora,” a răspuns Adelina, încercând să-și păstreze calmul în voce.
„Adelina, trebuie să vii să o iei pe Maria acum,” a cerut Nora fără niciun salut.
Adelina a fost luată prin surprindere. „Ce vrei să spui? Maria este aici cu mine.”
„Nu, nu este. Este la mine acasă. Andrei a lăsat-o aici dimineață,” a insistat Nora.
Adelina a simțit un val de confuzie și panică. „Nora, nu știu despre ce vorbești. Maria a fost cu mine toată ziua.”
A fost un moment de tăcere la celălalt capăt al liniei. Apoi, vocea Norei s-a înmuiat ușor. „Oh, probabil m-am înșelat. Dar tot ar trebui să vii. Trebuie să vorbesc cu tine.”
Inima Adelinei s-a scufundat. Știa că aceasta era doar o altă tactică a Norei pentru a o face să vină și să îndure o nouă rundă de critici. Dar știa și că, dacă nu merge, Nora va găsi o modalitate de a-i face viața și mai dificilă.
„Bine, voi fi acolo în curând,” a spus Adelina, încercând să-și țină frustrarea sub control.
A închis telefonul și s-a uitat la Maria, care se juca fericită cu jucăriile ei. „Hai, draga mea. Mergem la bunica.”
Drumul spre casa Norei a fost plin de un sentiment de teamă. Adelina a încercat să se pregătească pentru orice avea Nora pregătit pentru ea. Când au ajuns, Nora aștepta la ușă, cu brațele încrucișate și o privire severă pe față.
„Intră,” a spus ea scurt.
Adelina a tras adânc aer în piept și a urmat-o pe Nora în sufragerie. Maria a alergat înainte, entuziasmată să-și vadă bunica. Nora a ignorat-o și și-a concentrat atenția asupra Adelinei.
„Nu știu ce faci, dar nu funcționează,” a început Nora. „Maria nu este crescută cum trebuie. Este răsfățată și nedisciplinată.”
Adelina a simțit cum îi fierbe sângele. Mai auzise asta înainte, dar astăzi părea prea mult. „Nora, fac tot ce pot. Maria este un copil fericit și sănătos.”
„Fericită? Sănătoasă? Este o răsfățată, Adelina. Și este vina ta,” a răspuns Nora tăios.
Adelina și-a strâns pumnii, încercând să-și păstreze calmul. „Cred că e timpul să plecăm.”
Ochii Norei s-au îngustat. „Fugi din nou, nu-i așa? Ca întotdeauna.”
Adelina nu a răspuns. A luat-o pe Maria și s-a îndreptat spre ușă. În timp ce ieșea, putea auzi vocea Norei în spatele ei, încă criticând, încă găsind greșeli.
Drumul spre casă a fost tăcut. Adelina simțea un amestec de furie și tristețe. Știa că, indiferent ce ar face, Nora nu va fi niciodată mulțumită. Și se temea că într-o zi, ar putea să-și piardă calmul și să spună ceva ce va regreta.
În timp ce o punea pe Maria la culcare în acea noapte, Adelina nu putea scăpa de sentimentul de teamă. Știa că aceasta era departe de a se fi terminat. Nora va continua să găsească modalități de a critica și controla, iar Adelina va trebui să găsească o modalitate de a face față. Dar pentru moment, tot ce putea face era să-și țină fiica aproape și să spere la un mâine mai bun.