Când Soacra Devine Stăpâna Căsniciei: Povestea Mea cu Vlad

— Nu vreau să te mai aud plângând, Ana! Dacă nu ești în stare să-i dai un copil lui Vlad, poate ar trebui să te gândești serios la ce cauți aici!
Vocea doamnei Stela răsuna în bucătăria mică, printre aburii de la supa de pui și mirosul de ceapă prăjită. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar Vlad stătea la masă, cu ochii în farfurie, tăcând complice. În acea clipă, am simțit că nu mai am aer. Mă uitam la el, așteptând să spună ceva, orice, dar el doar își frământa mâinile sub masă.

Nu așa mi-am imaginat viața de familie. Când l-am cunoscut pe Vlad, la o petrecere la Irina, prietena mea din liceu, m-a cucerit cu felul lui blând și cu promisiunea unei vieți liniștite. Nu mi-a spus niciodată că mama lui va fi mereu prezentă între noi, ca o umbră care nu ne lasă să respirăm. După nuntă, doamna Stela a început să vină zilnic la noi sub pretextul că vrea să ne ajute. La început am acceptat-o, crezând că e doar grijulie. Dar curând am realizat că fiecare gest al ei era o încercare de a mă modela după chipul și asemănarea ei.

— Ana, nu așa se face ciorba! Lasă-mă pe mine, tu nu știi…
— Ana, Vlad nu mănâncă niciodată carne de porc, nu ți-a spus?

Încercam să mă adaptez, să nu-i rănesc sentimentele. Dar orice aș fi făcut era greșit. Vlad nu spunea nimic. Când îi reproșam seara, în șoaptă, că mama lui mă sufocă, îmi răspundea mereu:

— E mama, Ana. Știi cât a suferit după tata… Trebuie să avem grijă de ea.

Adevărul era că Vlad nu știa să spună „nu”. Nici mie, nici mamei lui. Și între noi doi, mereu câștiga ea.

După un an de căsnicie, au început întrebările despre copii. La fiecare masă de duminică, doamna Stela aducea vorba:

— Ce faceți voi acolo? Nu se vede nimic? Poate ar trebui să mergeți la doctor…

Am încercat să-i explicăm că nu e atât de simplu. Dar presiunea creștea. Într-o seară, după ce am plâns ore întregi în baie, Vlad a venit la mine:

— Mama zice că poate ar trebui să facem niște analize… Să vedem dacă totul e în regulă.

Am acceptat. Rezultatele au arătat că totul era bine. Dar doamna Stela nu s-a liniștit. Într-o zi, am găsit-o răscolind printre actele noastre medicale.

— Ce cauți acolo? am întrebat-o.
— Vreau doar să mă asigur că nu ascundeți nimic de mine!

Atunci am simțit pentru prima dată furia adevărată. Am început să ridic vocea:

— Nu e viața ta! E viața noastră! Lasă-ne în pace!

A izbucnit un scandal monstruos. Vlad a încercat să mă calmeze, dar privirea lui era pierdută între noi două. În acea noapte am dormit separat.

A doua zi dimineață, când m-am trezit, Vlad nu era acasă. Pe masă era un bilet: „M-am dus la mama. Trebuie să vorbim.”

Au trecut două zile până s-a întors. Când a venit, avea ochii roșii și părea mai bătrân cu zece ani.

— Ana… Mama zice că ai ascuns ceva de mine. Că ai fost la doctor înainte să ne căsătorim și ai aflat că nu poți avea copii. E adevărat?

M-am uitat la el șocată.

— Cum poți să crezi așa ceva? Nu e adevărat! Ai văzut analizele!

Dar el nu părea convins. Sămânța îndoielii fusese plantată.

În următoarele luni, relația noastră s-a transformat într-un câmp de bătălie mocnită. Orice discuție despre viitor se lovea de zidul neîncrederii. Doamna Stela venea tot mai des și făcea aluzii răutăcioase:

— Poate ar trebui să-ți găsești o fată sănătoasă, Vlad… Una care să-ți dea un nepot.

Într-o seară, după ce ea a plecat și Vlad s-a retras în dormitor fără să-mi spună noapte bună, am simțit că nu mai pot respira în propria casă. Am ieșit pe balcon și am plâns până târziu în noapte.

Irina m-a sunat într-o zi:

— Ana, ce se întâmplă cu tine? Nu te mai recunosc… Unde e fata veselă care râdea din orice?

I-am povestit totul printre sughițuri. Ea m-a ascultat și mi-a spus:

— Trebuie să alegi pentru tine. Nu poți trăi viața altcuiva.

Dar cum să aleg când inima mea era încă legată de Vlad? Cum să plec când încă speram că va deschide ochii?

Într-o duminică dimineață, după încă o ceartă cu doamna Stela care venise neinvitată și îmi critica fiecare gest, am făcut bagajul și am plecat la Irina. Vlad m-a sunat abia seara:

— Ana… Unde ești? Mama e foarte supărată…

Am izbucnit:

— Pe mama ta o interesează doar ce vrea ea! Dar tu? Tu ce vrei?

A tăcut mult timp.

— Nu știu…

Atunci am înțeles că lupta mea nu era doar cu soacra mea, ci și cu omul pe care îl iubeam și care nu știa să fie alături de mine.

Au trecut luni de atunci. Vlad m-a căutat de câteva ori, dar mereu cu voce stinsă, ca un copil prins între două lumi. Eu mi-am găsit liniștea încet-încet la Irina și apoi într-un apartament mic pe care l-am închiriat singură.

Uneori mă întreb dacă am făcut bine. Dacă iubirea adevărată ar fi trebuit să lupte mai mult sau dacă pur și simplu unele iubiri nu pot supraviețui acolo unde adevărul nu are loc.

Poate că fiecare dintre noi trebuie să aleagă între a trăi pentru ceilalți sau pentru sine. Voi ce ați fi făcut în locul meu? Credeți că iubirea poate supraviețui când familia devine dușmanul din casă?