Când soacra devine stăpâna casei: Povestea mea despre limite, răbdare și supraviețuire

— Nu așa se face sarmaua, Giulia! Ai pus prea mult orez!
Vocea doamnei Viorica răsună ca un tunet în bucătăria noastră mică din Drumul Taberei. Mâinile îmi tremură pe lingură, iar Radu, soțul meu, se preface că nu aude, ascuns după ecranul laptopului. E a treia oară săptămâna asta când soacra mea găsește ceva de criticat la orice fac. Mă simt ca o musafiră în propria casă.

Nu a fost mereu așa. Când l-am cunoscut pe Radu, m-a cucerit cu blândețea lui și cu felul în care își respecta familia. Am crezut că asta va fi un avantaj. Dar după nuntă, mama lui a început să vină tot mai des la noi. La început, era drăguță: aducea plăcinte, flori, ne povestea din tinerețile ei. Dar încet-încet, a început să-și bage nasul peste tot. „Nu pune perdelele așa, Giulia, se vede urât din stradă!” „De ce ai cumpărat detergentul ăsta? Nu spală bine!” „Radu nu mănâncă niciodată ciorbă de perișoare fără leuștean!”

Am încercat să-i fac pe plac. Am gătit după rețetele ei, am aranjat casa cum voia ea, am acceptat să vină oricând avea chef. Dar oricât mă străduiam, nu era niciodată mulțumită. Într-o zi, după ce am petrecut trei ore făcând curat pentru vizita ei, a intrat și primul lucru pe care l-a spus a fost: „Aoleu, Giulia, ai uitat să ștergi praful de pe bibliotecă!”

În seara aceea, am izbucnit în plâns în baie. Radu a venit după mine și m-a luat în brațe.
— Iubito, știu că e greu cu mama… Dar e bătrână, are nevoie de noi.
— Are nevoie de noi sau are nevoie să controleze tot? am întrebat printre lacrimi.
Radu a oftat și nu mi-a răspuns.

Au trecut luni întregi în care am trăit cu senzația că nu sunt niciodată suficient de bună. Orice făceam era greșit. Într-o zi, când am venit acasă de la serviciu, am găsit-o pe doamna Viorica mutând mobila din sufragerie.
— Ce faci?! am întrebat șocată.
— Îți arăt cum trebuie să stea canapeaua! Așa e mai bine pentru energie! Nu te supăra, dar nu ai simț estetic deloc.

Am simțit cum mă sufoc. Am ieșit pe balcon și am plâns iar. În acea seară i-am spus lui Radu că nu mai pot.
— Ori punem limite, ori eu nu mai rezist!
El s-a uitat la mine speriat.
— Dar dacă se supără? Dacă nu mai vorbește cu noi?
— Atunci poate e mai bine așa!

A doua zi dimineață, am găsit-o pe doamna Viorica făcând ordine prin dulapurile mele de haine.
— Mamă, te rog să nu mai faci asta! i-a spus Radu timid.
Ea s-a uitat la el ca la un copil obraznic.
— Cum adică? Eu vreau doar să vă ajut!
— Nu avem nevoie de ajutorul tău în fiecare zi! am spus eu cu voce tremurată.
A izbucnit un scandal monstru. A țipat că sunt nerecunoscătoare, că i-am furat băiatul, că nu știu să fiu gospodină. Radu a încercat să o calmeze, dar ea a plecat trântind ușa.

Au urmat zile tensionate. Radu era prins la mijloc între mine și mama lui. Eu mă simțeam vinovată că l-am pus să aleagă. Dar nu mai puteam trăi sub presiunea asta. Într-o seară, după o ceartă aprinsă cu Radu, mi-am făcut bagajele și am plecat la sora mea pentru câteva zile.

Acolo am avut timp să mă gândesc la mine. La cât de mult mă schimbasem doar ca să fiu acceptată de cineva care oricum nu mă voia în viața ei decât ca pe o servitoare. Sora mea m-a privit cu ochii în lacrimi:
— Giulia, tu nu mai ești tu! Unde e fata veselă care râdea din orice?

M-am întors acasă după trei zile. Radu era palid și abătut.
— Mi-e dor de tine… Nu știu ce să fac…
— Trebuie să fim o echipă. Să punem limite clare. Altfel ne pierdem unul pe altul.

Am avut o discuție lungă cu doamna Viorica. A plâns, a țipat, m-a acuzat că vreau să o izolez. Dar i-am spus clar: „Vreau să fac parte din familie, dar nu pot trăi sub dictatură.”

Nu a fost ușor. Relațiile au rămas reci mult timp. Dar încet-încet, vizitele s-au rărit. Am început să respir din nou în casa mea. Radu a învățat să spună „nu” mamei lui și „da” nouă doi.

Uneori mă întreb dacă am făcut bine sau dacă am fost prea dură. Dar apoi îmi amintesc cât de aproape am fost să pierd totul doar pentru că n-am avut curajul să spun „ajunge”.

Oare câte femei trăiesc zilnic povestea mea? Și câte au curajul să spună stop? Voi ce ați fi făcut în locul meu?