Aveam dreptul să-mi dau soacra afară din casă după ce a făcut?

— Nu pot să cred că ai făcut asta, mamă! vocea lui Radu răsuna în sufrageria noastră proaspăt mobilată, iar eu stăteam în prag, cu mâinile tremurând pe cana de ceai. Soacra mea, Mariana, se uita la mine cu o privire rece, de parcă eu aș fi fost intrusa în propria mea casă.

Totul a început cu o simplă vizită. Era o zi de sâmbătă, iar eu și Radu abia ne mutasem în casa noastră visată, după ani de chirii și sacrificii. Încă mirosea a vopsea proaspătă, iar cutiile cu lucruri neîmpachetate stăteau grămadă pe hol. Sunase la ușă fără să anunțe, cu două sacoșe pline și un zâmbet larg, spunând că vrea să ne ajute la despachetat. Am primit-o cu brațele deschise, deși știam că între noi nu fusese niciodată o relație caldă. Dar era mama lui Radu, iar eu voiam să fac totul ca la carte.

Primele ore au trecut liniștit. Mariana despacheta farfurii și le aranja după bunul ei plac, fără să mă întrebe nimic. Am încercat să-i spun că am alte planuri pentru bucătărie, dar mi-a răspuns sec:

— Lasă, mamă, că știu eu mai bine cum e practic.

Am lăsat de la mine. Nu voiam scandal. Dar pe seară, când Radu a ieșit să cumpere ceva de la magazin, am auzit-o vorbind la telefon în șoaptă. Nu m-am băgat, dar am simțit că ceva nu e în regulă. După cină, a spus că ar vrea să rămână peste noapte, că e obosită. Am acceptat, deși simțeam că spațiul nostru intim se micșorează cu fiecare oră.

A doua zi dimineață, am găsit-o cotrobăind prin sertarele din dormitorul nostru. Când am întrebat-o ce caută, mi-a spus că își uitase ochelarii și îi caută. Dar ochelarii erau pe noptieră, la vedere. Am trecut peste asta, încercând să-mi păstrez calmul.

În următoarele zile, Mariana a început să se comporte ca și cum casa era a ei. Îi spunea lui Radu ce să repare, ce să schimbe, unde să punem tablourile. Mie îmi critica orice alegere: culoarea perdelelor, mobila din sufragerie, chiar și felul în care găteam.

— Nu-i nimic, mamă, îi place ei să fie gospodină… mi-a spus Radu într-o seară, încercând să mă liniștească.

Dar cel mai rău a fost când am aflat adevărul despre telefonul acela misterios. Într-o după-amiază, am primit un mesaj de la sora mea: „Știi că Mariana a fost la bancă și a cerut detalii despre creditul vostru?”

Mi s-a tăiat respirația. Cum putea să facă asta? De unde avea curajul să meargă la bancă și să ceară informații despre banii noștri? Am confruntat-o direct:

— Mariana, ai fost la bancă? Ai cerut detalii despre creditul nostru?

S-a uitat la mine cu o privire sfidătoare:

— Da! Și ce dacă? Ești prea tânără ca să știi cum merg lucrurile. Nu vreau să-l văd pe Radu îngropat în datorii din cauza ta!

Am simțit cum îmi fierbe sângele în vene. M-am uitat la Radu, care părea paralizat între noi două. Pentru prima dată în viața mea am ridicat vocea:

— Asta e casa noastră! Nu ai niciun drept să te bagi peste deciziile noastre! Te rog să pleci!

Mariana a început să plângă teatral și să-l acuze pe Radu că m-a lăsat „să-i vorbesc urât”. A doua zi dimineață a plecat trântind ușa și jurând că nu va mai călca pragul casei noastre.

Au urmat zile grele. Radu era distant și tăcut. Îl vedeam cum suferă între loialitatea față de mine și cea față de mama lui. Familia lui m-a sunat să mă certe că „am dat-o afară pe biata femeie”, că nu am inimă și nu respect bătrânii.

M-am simțit vinovată și singură. Prietenele mele mi-au spus că am făcut bine, că trebuie să-mi apăr familia și intimitatea. Dar în fiecare seară mă întrebam dacă nu cumva am exagerat. Dacă nu cumva am rupt ceva ce nu se va mai repara niciodată între mine și Radu.

Au trecut luni până când Mariana ne-a vorbit din nou. A venit la botezul fetiței noastre și s-a purtat distant, rece ca gheața. Radu încă nu poate vorbi deschis despre ce s-a întâmplat atunci. Casa noastră e liniștită acum, dar uneori liniștea asta apasă ca o povară.

Mă întreb: oare am avut dreptul să-mi apăr familia cu orice preț? Sau ar fi trebuit să găsesc o cale de mijloc? Voi ce ați fi făcut în locul meu?