„A Încălzit Resturile și a Mâncat Singur: Apoi Mi-a Spus că Vrea Divorț”

Era o seară obișnuită de marți. Tocmai terminasem o tură lungă la spital, unde lucrez ca asistentă medicală. Epuizată, dar hotărâtă să pregătesc o masă bună pentru soțul meu, Ion, am decis să gătesc felul lui preferat: chiftele cu piure de cartofi și fasole verde. Știam că a avut o zi grea la birou și voiam să fac ceva special pentru el.

Am petrecut o oră în bucătărie, pregătind totul cu grijă. Aroma chiftelelor umplea micul nostru apartament și simțeam o satisfacție știind că Ion va aprecia efortul. Am aranjat masa cu cele mai bune farfurii și chiar am aprins câteva lumânări pentru a crea o atmosferă plăcută.

Ion venea de obicei acasă în jurul orei 19:00, dar în acea seară întârzia. I-am trimis un mesaj să întreb dacă totul este în regulă și mi-a răspuns că este blocat în trafic. Am decis să-l aștept înainte de a mânca, deși stomacul meu chiorăia.

În sfârșit, pe la 20:30, am auzit sunetul cheilor lui zornăind în broască. Ion a intrat, arătând obosit și stresat. Abia dacă s-a uitat la mine în timp ce se îndrepta spre bucătărie. L-am urmat, nerăbdătoare să-i spun despre cina pe care o pregătisem.

„Bună, dragule,” am spus, încercând să par veselă. „Am făcut felul tău preferat în seara asta.”

Ion nu a răspuns. În schimb, a deschis frigiderul și a scos un recipient cu resturi de spaghete de cu o seară înainte. Le-a pus în cuptorul cu microunde și s-a sprijinit de tejghea, uitându-se absent la ceasul digital care număra secundele.

„Ion, am făcut chiftele,” am repetat, cu vocea ușor dezamăgită.

În cele din urmă s-a uitat la mine, dar ochii lui erau departe. „Nu prea am chef de chiftele,” a spus sec.

Am simțit o durere în suflet, dar am încercat să trec peste. „Bine, sunt acolo dacă te răzgândești.”

Ion și-a luat spaghetele reîncălzite și s-a așezat la masă. A mâncat în tăcere, fără să observe lumânările sau efortul pe care l-am depus pentru a face seara specială. M-am așezat în fața lui, ciugulind din mâncare și încercând să fac conversație, dar el răspundea doar monosilabic.

După ceea ce părea o eternitate, Ion și-a terminat masa și și-a împins farfuria deoparte. S-a uitat la mine cu o expresie pe care nu o puteam citi.

„Putem vorbi?” a întrebat.

Inima mi-a căzut. Aceste trei cuvinte nu precedau niciodată ceva bun. „Sigur,” am spus, încercând să-mi păstrez vocea stabilă.

Ion a tras adânc aer în piept. „M-am gândit la asta de ceva vreme,” a început el. „Nu cred că mai funcționează.”

M-am simțit ca și cum pământul mi-ar fi fost smuls de sub picioare. „Ce vrei să spui?” am întrebat, cu vocea abia șoptită.

„Vreau divorț,” a spus el direct.

Lacrimi mi-au umplut ochii în timp ce încercam să procesez ceea ce spunea. „Dar de ce? Ce am făcut greșit?”

„Nu e vorba despre tine,” a spus Ion, tonul lui înmuiindu-se ușor. „Sunt nefericit de mult timp. Cred că amândoi merităm mai mult.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Eram căsătoriți de cinci ani și, deși lucrurile nu fuseseră întotdeauna perfecte, credeam că suntem fericiți. „Este cineva altcineva?” am întrebat, temându-mă de răspuns.

Ion a clătinat din cap. „Nu, nu este nimeni altcineva. Trebuie doar să mă regăsesc.”

Voiam să țip, să-l implor să rămână, dar adânc în suflet știam că nu ar face nicio diferență. Ion își luase deja decizia.

În acea noapte, în timp ce stăteam singură în pat, am rememorat seara iar și iar în mintea mea. Lumânările se consumaseră până la capăt și chiftelele rămâneau neatinse pe aragaz. Viața pe care o cunoșteam se destrăma în jurul meu și nu puteam face nimic pentru a opri asta.