„I-am Cerut Soacrei să aibă Grijă de Copii, Dar Avea Alte Planuri: Îmi Pare Rău pentru Copiii Care Vor să Petreacă Timp cu Bunica Lor”

Nu m-am gândit niciodată că voi fi în această situație, dar iată-mă aici, simțindu-mă tot mai mult ca un părinte singur în fiecare zi. Soțul meu Andrei este un bărbat minunat în multe feluri, dar relația lui cu mama sa începe să afecteze familia noastră.

Tatăl lui Andrei a decedat acum câțiva ani, iar de atunci Andrei a preluat rolul de bărbat al casei pentru mama sa. Petrece nenumărate ore la ea acasă, reparând lucruri, făcând comisioane și fiind acolo pentru ea. Deși înțeleg că are nevoie de sprijin, începe să pară că familia noastră vine pe locul doi.

Săptămâna trecută, am avut un proiect important la muncă care necesita toată atenția mea. M-am gândit că ar fi o idee bună să o întreb pe soacra mea, Maria, dacă ar putea să aibă grijă de cei doi copii ai noștri pentru câteva ore. Copiii o adoră pe bunica lor și așteaptă mereu cu nerăbdare să petreacă timp cu ea. Am crezut că ar fi o situație avantajoasă pentru toți.

Când am sunat-o pe Maria să o întreb dacă poate să ne ajute, a ezitat. „Am alte planuri,” a spus ea. „Mă întâlnesc cu niște prieteni la prânz și apoi merg la o întâlnire a clubului de carte.”

Am rămas surprinsă. Maria este pensionară și are destul timp liber. Nu puteam înțelege de ce nu ar vrea să petreacă timp cu nepoții ei, mai ales când erau atât de entuziasmați să o vadă. Am încercat să-mi ascund dezamăgirea și i-am spus că e în regulă, dar în interior eram furioasă.

Andrei a venit acasă mai târziu în acea seară și i-am spus ce s-a întâmplat. A ridicat din umeri, spunând că mama lui merită să aibă propria viață și că nu ar trebui să ne bazăm prea mult pe ea. Am simțit un val de frustrare. Nu era vorba despre a ne baza pe ea; era vorba despre copiii care voiau să petreacă timp cu bunica lor și despre mine care aveam nevoie de puțin ajutor.

A doua zi, nu am avut de ales decât să jonglez între muncă și îngrijirea copiilor simultan. A fost epuizant și nu am putut să nu mă simt resentimentară față de Andrei și Maria. Copiii continuau să întrebe când o vor vedea din nou pe bunica lor și nu am avut inima să le spun că avea alte planuri.

Pe măsură ce zilele treceau, am observat un tipar. Maria părea mereu să aibă altceva de făcut ori de câte ori aveam nevoie de ajutorul ei. Andrei continua să petreacă majoritatea timpului liber la casa ei, lăsându-mă pe mine să mă ocup de tot acasă. Relația noastră a început să sufere din această cauză. Ne certam mai des și mă simțeam tot mai izolată.

Într-o seară, după ce am pus copiii la culcare, m-am așezat cu Andrei pentru o conversație serioasă. I-am spus cum mă simt și cum atenția constantă acordată mamei sale afectează familia noastră. A ascultat, dar părea defensiv.

„E mama mea,” a spus el. „Are nevoie de mine.”

„Și noi ce facem?” am întrebat. „Ce facem cu propria ta familie? Și noi avem nevoie de tine.”

Andrei a oftat și a promis că va încerca să echilibreze lucrurile mai bine, dar în adâncul sufletului știam că nu se va schimba prea mult. Loialitatea lui față de mama sa era neclintită și nu puteam concura cu asta.

Copiii continuau să întrebe despre bunica lor și de fiecare dată trebuia să inventez o scuză pentru care nu putea să-i vadă. Mi se rupea inima văzându-le dezamăgirea.

În cele din urmă, am realizat că aceasta era noua noastră realitate. Andrei va pune întotdeauna pe primul loc mama sa, iar Maria va avea întotdeauna alte planuri. Nu era corect pentru copii sau pentru mine, dar era ceva ce trebuia să acceptăm.

Îl iubesc încă pe Andrei, dar relația noastră s-a schimbat. Am învățat să mă bazez mai mult pe mine însămi și să găsesc sprijin din partea prietenilor și altor membri ai familiei. Nu este finalul fericit pe care l-am sperat, dar este realitatea în care trăim.