„O Săptămână de Nopți Fără Somn L-a Transformat pe Soțul Meu. Mama Spune Că Pur și Simplu S-a Frânt”

Totul a început subtil, schimbările la Andrei. Era întotdeauna genul de bărbat care putea lumina o cameră cu zâmbetul său, genul care mă surprindea cu micul dejun la pat într-o dimineață mohorâtă de luni. Dar acele zile par acum o amintire îndepărtată, umbrite de nopțile recente fără somn care i-au lăsat cercuri adânci sub ochi și o încruntare permanentă pe față.

Problemele au început când compania lui Andrei a lansat un nou proiect. La început era entuziasmat, dornic să-și demonstreze valoarea în fața șefilor. Dar proiectul s-a dovedit a fi mai solicitant decât anticipase oricine. Termenele erau strânse, echipa era subdimensionată, iar Andrei a început să rămână târziu la birou, venind acasă adesea după ce Ana și cu mine ne culcasem.

La început, am fost susținătoare. Înțelegeam importanța acestui proiect pentru cariera lui. Dar pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, nopțile târzii au devenit o normă, iar stresul a început să-și pună amprenta asupra lui. A devenit iritabil, izbucnind la cele mai mici lucruri. Conversațiile noastre, odinioară pline de râsete și planuri de viitor, au devenit scurte și tensionate. Ana, care îl adora pe tatăl ei, a început să se retragă, confuză de schimbările lui bruște.

Într-o noapte, acum aproximativ o săptămână, totul a ajuns la apogeu. Andrei a venit acasă mai târziu decât de obicei, cu pașii grei și ochii roșii. Am stat trează așteptându-l, îngrijorată dar și frustrată. Aerul dintre noi era încărcat când l-am întrebat dacă este bine. Nu a răspuns, doar și-a turnat o băutură și s-a așezat în tăcere la masa din bucătărie.

Tăcerea era insuportabilă. L-am presat, întrebându-l dacă este ceva mai mult despre care vrea să vorbească. Atunci a explodat, vocea lui fiind un amestec de durere și furie. A mărturisit că se simte prins în capcană, că slujba îi suge viața din el și nu știe cum să scape. Am încercat să-l consolez, dar m-a respins, ieșind furtunos din cameră.

A doua zi dimineață, Andrei plecase. Își făcuse bagajele și plecase la casa părinților săi fără să spună un cuvânt. L-am sunat de mai multe ori, dar nu a răspuns. În cele din urmă, mama lui a răspuns. Mi-a spus că Andrei are nevoie de timp pentru a se regăsi, că bărbatul pe care îl descriam la telefon nu era fiul ei. „Pur și simplu s-a frânt,” a spus ea, cu o notă de finalitate în voce.

Acum suntem doar Ana și cu mine. Mama vine când poate, dar are propria ei viață de trăit. Îmi spune că poate asta este spre binele nostru, că Andrei trebuie să se regăsească. Dar în liniștea nopții, când sunt singură cu gândurile mele și respirația ușoară a Anei, nu pot să nu mă simt abandonată.

Nu știu ce ne rezervă viitorul. Nu știu dacă bărbatul pe care l-am căsătorit se va întoarce la noi sau dacă nopțile fără somn l-au schimbat pentru totdeauna. Tot ce știu este că căldura pe care o împărțeam odinioară a fost înlocuită de o incertitudine rece, iar tăcerea din casa noastră este mai zgomotoasă ca niciodată.