„Nu Aveți Copii, Așa că Soția Ta Ar Trebui să o Ajute pe Mama Noastră.” Ana a Fost de Acord, Dar După Câteva Luni, și-a Schimbat Părerea

Ana și Mihai erau căsătoriți de cinci ani. Trăiau o viață liniștită într-un orășel din România. Amândoi erau orientați spre carieră și hotărâseră să amâne momentul de a avea copii. Decizia lor era adesea întâmpinată cu sfaturi nesolicitate și judecăți din partea familiilor lor, în special din partea mamei lui Mihai, Maria.

Maria era o femeie puternică în vârstă de șaizeci și ceva de ani. Recent suferise o intervenție chirurgicală și avea nevoie de asistență în timpul recuperării. Frații lui Mihai aveau toți copii și vieți ocupate, așa că responsabilitatea de a o îngriji pe Maria a căzut pe umerii Anei și ai lui Mihai.

„Nu aveți copii, așa că soția ta ar trebui să o ajute pe mama noastră,” spusese sora lui Mihai, Ioana, în timpul unei întâlniri de familie. Ana s-a simțit prinsă la colț, dar a fost de acord cu reticență. Voia să-și sprijine soțul și familia acestuia, chiar dacă știa că va fi dificil.

Primele câteva săptămâni au fost gestionabile. Ana o vizita pe Maria după muncă, aducând mâncare și ajutând la treburile casnice. Cu toate acestea, Maria nu era o persoană ușor de mulțumit. Adesea critica abilitățile culinare și gospodărești ale Anei.

„E prea sărat, nu pot mânca asta,” a spus Maria într-o seară, împingând farfuria cu caserolă de pui cu o grimasă. Ana și-a mușcat limba și a făcut un alt fel de mâncare, încercând să mențină pacea.

Mihai a observat tensiunea asupra Anei, dar se simțea neputincios. Era prins între loialitatea față de mama sa și dragostea pentru soția sa. Încerca să ajute când putea, dar jobul său cerea ore lungi, lăsând majoritatea îngrijirii pe seama Anei.

Pe măsură ce lunile treceau, situația se înrăutățea. Cerințele Mariei deveneau tot mai nerezonabile, iar atitudinea ei tot mai ostilă. O suna pe Ana la ore ciudate, cerând ajutor pentru sarcini triviale. Răbdarea Anei se subția și propria ei sănătate începea să sufere din cauza stresului constant.

Într-o seară, după o zi deosebit de obositoare la muncă, Ana a ajuns la casa Mariei doar pentru a fi întâmpinată cu o altă plângere.

„De ce ai întârziat atât? Aveam nevoie de medicamentele mele acum o oră,” a răcnit Maria.

„Îmi pare rău, am fost blocată în trafic,” a răspuns Ana obosită.

„Scuze, mereu scuze,” a murmurat Maria sub respirație.

Ana a simțit un val de furie dar l-a reținut. A administrat medicamentele și a plecat cât de repede a putut. Pe drumul spre casă, a izbucnit în lacrimi. Nu mai putea continua așa; ceva trebuia să se schimbe.

Când a ajuns acasă, l-a găsit pe Mihai așteptând-o. Părea îngrijorat când i-a văzut fața plină de lacrimi.

„Ana, trebuie să vorbim,” a spus el blând.

„Nu mai pot face asta, Mihai,” a spus Ana cu voce tremurândă. „Mama ta este imposibil de mulțumit și îmi afectează sănătatea.”

Mihai a oftat adânc. „Știu că ți-a fost greu. M-am gândit să angajăm un îngrijitor profesionist.”

Ana a simțit o licărire de speranță dar și vinovăție. „Ești sigur că ne putem permite?”

„O să ne descurcăm,” a asigurat-o Mihai. „Bunăstarea ta este mai importantă.”

A doua zi, au discutat planul cu Maria. Previzibil, ea a fost furioasă.

„Nu am nevoie de un străin în casa mea! Ana se descurcă foarte bine,” a argumentat ea.

Dar Mihai a rămas ferm. „Mamă, asta nu este negociabil. Avem nevoie de ajutor.”

Cu reticență, Maria a fost de acord să încerce. Au angajat un îngrijitor care a început săptămâna următoare. Deși asta a ușurat povara asupra Anei, atitudinea Mariei a rămas neschimbată. Continua să critice și să se plângă, făcând munca îngrijitorului la fel de dificilă.

Ana a simțit un sentiment de ușurare dar și tristețe. Experiența tensionase relația ei cu familia lui Mihai dincolo de reparare. Și-a dat seama că uneori, oricât ai încerca să ajuți, nu este niciodată suficient pentru unii oameni.

În cele din urmă, Ana a decis să se concentreze pe propria ei bunăstare și să stabilească limite. Încă o vizita pe Maria ocazional dar nu se mai simțea obligată să îi satisfacă fiecare cerință. A fost o decizie dificilă dar necesară pentru sănătatea ei mentală.