Niciodată nu m-aș fi așteptat asta de la părinții mei: Mi-au spus să mă întorc la soțul meu și mi-au închis ușa în nas

Andrei și cu mine eram căsătoriți de cinci ani și, deși niciun mariaj nu este perfect, al nostru părea să fie mai furtunos decât majoritatea. Certurile noastre erau frecvente și intense, lăsându-mă adesea epuizată emoțional. Sunt introvertită, ceva ce Andrei știa când s-a căsătorit cu mine, dar se pare că acest lucru a devenit un punct de conflict în relația noastră. Mă acuză adesea că exagerez sau că sunt prea sensibilă, ceea ce doar alimentează focul.

Am crezut întotdeauna că, indiferent ce s-ar întâmpla, aș putea conta pe sprijinul și înțelegerea părinților mei. Cu toate acestea, evenimentele din ultimele luni au distrus această credință, lăsându-mă singură în apele tulburi ale căsniciei mele cu Andrei.

Părinții mei, Radu și Elena, au fost întotdeauna stâlpul meu. Sau așa credeam. De fiecare dată când Andrei și cu mine aveam o ceartă deosebit de rea, căutam refugiu la ei, sperând la un oarecare consol și sfat. Dar mai des decât nu, luau partea lui Andrei, repetându-i opiniile despre natura mea introvertită și tendința mea de a „face din țânțar armăsar”.

Picătura care a umplut paharul a fost o ceartă deosebit de urâtă cu Andrei. A venit acasă de la muncă deja de rău dispoziție, și un mic comentariu pe care l-am făcut despre cina târzie l-a înfuriat. Cearta a escaladat rapid și, în căldura momentului, Andrei a spus ceva care m-a rănit profund. Simțindu-mă pierdută și singură, mi-am împachetat o mică valiză și am mers la părinții mei, căutând consolare.

Când am ajuns acolo, primirea pe care am primit-o a fost departe de ceea ce mă așteptam. În loc să mă primească cu brațele deschise, părinții mei au ascultat povestea mea cu sprâncenele încruntate de dezaprobare. Când am terminat, au schimbat priviri pe care nu le-am putut descifra complet, înainte ca tatăl meu, Radu, să vorbească.

„Aleandra, te iubim, dar credem că este timpul să încetezi să fugi de problemele tale. Andrei este soțul tău și trebuie să rezolvi asta cu el. Nu putem continua să susținem acest comportament.”

Surprinsă, am încercat să argumentez, să explic cât de rănită eram, dar nu voiau să asculte. Mama mea, Elena, a adăugat: „Trebuie să înveți să faci compromisuri și să nu lași natura ta introvertită să stea în calea căsniciei tale.”

Cu acestea, m-au însoțit cu gentilețe, dar ferm înapoi la ușă și au închis-o în urma mea. Am rămas acolo un moment, șocată și cu inima frântă. Locul pe care credeam că întotdeauna îmi va oferi refugiu, tocmai m-a respins.

M-am întors la Andrei, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit. Căsnicia noastră a continuat să se deterioreze, iar relația mea cu părinții a rămas tensionată. M-am simțit izolată, prinsă între bărbatul cu care m-am căsătorit și familia pe care credeam că întotdeauna va fi de partea mea. În cele din urmă, mi-am dat seama că uneori sprijinul pe care îl aștepți poate să nu vină din locurile pe care le aștepți, lăsându-te să îți înfrunți singur bătăliile.