„Mi-am Lăsat Fiica și Soțul Să Se Mute în Casa Mea: Dar Au Început Să Își Impună Propriile Reguli”

Când fiica mea, Ana, a anunțat că se va căsători cu iubitul ei din facultate, Andrei, am fost luată prin surprindere. Avea doar 21 de ani și mai avea un an până să termine studiile. Am încercat să o conving să nu se grăbească, explicându-i că mariajul este un angajament uriaș și că ar trebui să se concentreze pe terminarea educației mai întâi. Dar Ana era hotărâtă și insista că ea și Andrei erau pregătiți pentru acest pas.

La un an după căsătorie, lucrurile au început să meargă prost. Andrei și-a pierdut locul de muncă, iar Ana se chinuia să își echilibreze munca part-time cu studiile. Erau pe punctul de a-și pierde apartamentul. Ca mamă, nu puteam sta deoparte și să îi văd suferind, așa că le-am oferit să se mute temporar în casa mea până când își vor reveni.

La început, totul părea bine. Erau recunoscători pentru ajutor, iar eu eram fericită să o am pe Ana aproape din nou. Dar curând, lucrurile au început să se schimbe. Ana și Andrei au început să se comporte ca și cum casa mea era a lor. Au rearanjat mobila fără să întrebe, au adus propriile electrocasnice și chiar au început să organizeze petreceri cu prietenii lor.

Într-o seară, am venit acasă de la muncă și am descoperit că aruncaseră fotoliul meu preferat pentru că „nu se potrivea cu estetica lor”. Eram furioasă, dar am încercat să îmi păstrez calmul. I-am chemat la o discuție și le-am explicat că, deși sunt bineveniți să stea, trebuie să respecte casa mea și lucrurile mele.

Și-au cerut scuze, dar comportamentul a continuat. Andrei a început să își impună propriile reguli despre la ce oră ar trebui să fie liniște în casă, care camere îmi erau interzise și chiar ce alimente ar trebui să cumpăr. Mă simțeam ca și cum trăiam în casa altcuiva.

Ultima picătură a fost când am descoperit că schimbaseră încuietorile de la ușa de la intrare fără să îmi spună. Am fost blocată afară din propria mea casă! Când i-am confruntat, Andrei a spus că era pentru „motive de securitate” și că îmi vor da o cheie mai târziu. Asta a fost prea mult pentru mine.

Le-am spus că au două săptămâni să își găsească alt loc unde să stea. Ana era devastată și m-a acuzat că nu îi susțin mariajul. M-a durut profund, dar știam că trebuie să îmi mențin poziția. Aceasta era casa mea și nu puteam lăsa lucrurile să scape de sub control.

Două săptămâni mai târziu, s-au mutat. Ana abia mi-a vorbit în timp ce își împachetau lucrurile. Casa părea goală și liniștită după ce au plecat, dar cel puțin era din nou a mea. Ana și cu mine nu am vorbit prea mult de atunci. Ea mă învinovățește pentru problemele lor, iar eu nu pot să nu simt un amestec de vinovăție și ușurare.

Sper ca într-o zi va înțelege de ce am făcut ceea ce am făcut. Dar pentru moment, suntem înstrăinate și mă întreb dacă am luat decizia corectă.