„În sfârșit, am o viață personală, dar fiica mea crede că sunt nebună și mi-a interzis să-mi văd nepoata”

M-am căsătorit la vârsta fragedă de 21 de ani. Mihai era un bărbat liniștit și muncitor care întotdeauna punea familia pe primul loc. Am avut-o pe fiica noastră, Ana, la un an după nunta noastră. Viața era simplă, dar împlinită. Mihai lucra ore lungi ca șofer de camion, iar eu stăteam acasă să am grijă de Ana.

Mihai era genul de om care nu se plângea niciodată, indiferent cât de grele erau lucrurile. Era mereu acolo pentru noi, oferindu-ne protecție și sprijin. Dar într-o zi, i s-a oferit un job rapid – o călătorie de două săptămâni cu camionul pentru a livra niște mărfuri. Părea o modalitate ușoară de a face niște bani în plus, așa că a acceptat. Aceea a fost ultima dată când l-am văzut.

Mihai nu s-a mai întors din acea călătorie. Poliția a spus că au găsit camionul abandonat pe marginea drumului, dar nu era niciun semn de el. Parcă dispăruse în aer. Eram devastată, dar trebuia să rămân puternică pentru Ana. Ea avea nevoie de mine mai mult ca niciodată.

Anii au trecut și am făcut tot posibilul să o cresc pe Ana singură. A crescut și a devenit o femeie puternică și independentă, și nu puteam fi mai mândră. S-a căsătorit cu Andrei, un bărbat amabil și iubitor, și au avut o fiică frumoasă pe nume Maria.

Am crezut că viața mea va deveni mai ușoară odată ce Ana avea propria ei familie, dar nu a fost așa. M-am trezit ajutând constant cu Maria. Nu mă înțelegeți greșit; îmi iubesc nepoata mai mult decât orice pe lume. Dar părea că Ana și Andrei au uitat că am și eu propria mea viață.

Am început să mă întâlnesc cu Alexandru, un bărbat fermecător pe care l-am cunoscut la un eveniment comunitar local. Pentru prima dată în mulți ani, m-am simțit din nou vie. Alexandru mă făcea să râd și îmi amintea că există mai mult în viață decât doar să fiu mamă și bunică.

Dar Ana nu vedea lucrurile așa. Credea că sunt iresponsabilă și că îmi neglijez îndatoririle de bunică. M-a acuzat că o abandonez pe ea și pe Maria, la fel cum Mihai ne-a abandonat pe noi toți acei ani în urmă. Mi-a frânt inima să o aud spunând asta.

Într-o zi, după o altă ceartă aprinsă, Ana mi-a spus că nu vrea să o mai văd pe Maria. A spus că sunt o influență negativă și că nu vrea ca fiica ei să fie în preajma cuiva care nu poate prioritiza familia.

Eram devastată. Cum putea să spună asta? După tot ce am făcut pentru ea, cum putea să mă excludă din viețile lor așa? Am încercat să-i explic că am nevoie de puțin timp pentru mine, că merit și eu să fiu fericită. Dar nu voia să asculte.

Acum stau singură în apartamentul meu mic, întrebându-mă unde am greșit. Îmi este teribil de dor de Maria și gândul că nu o voi mai vedea niciodată este insuportabil. Dar ce doare cel mai mult este să știu că propria mea fiică crede că sunt nebună și nepotrivită să fiu în preajma copilului ei.

Nu știu ce va aduce viitorul, dar un lucru este clar: relația mea cu Ana nu va mai fi niciodată la fel. Și oricât de mult mă doare să recunosc asta, poate are dreptate. Poate nu sunt făcută pentru acest nou capitol din viața mea.