„Fiul Meu Este Sub Papuc. Prietena Lui Conduce Gospodăria, și Nu Îndrăznesc Să Spun un Cuvânt”: Acum Sunt Tristă Pentru Că Nu Mi-am Crescut Copilul Corect

În ziua în care fiul meu Andrei s-a căsătorit, o cunoșteam pe prietena lui, Ana, de doar două săptămâni. Sincer, nu prea îmi plăcea de ea. Machiaj strident, o rochie provocatoare și buze evident mărite—totul sugera că nu era prietenă cu munca grea. I-am întâlnit părinții când eram toți afară la starea civilă. Eu și soțul meu Mihai tocmai ne mutasem în oraș chiar înainte de nuntă, așa că totul părea grăbit și necunoscut.

Andrei a fost întotdeauna un copil bun—politicos, muncitor și respectuos. Era genul de fiu de care orice mamă ar fi mândră. Dar când ne-a prezentat-o pe Ana, am simțit un nod în stomac. Părea mai interesată de telefonul ei decât de a ne cunoaște. Părinții ei erau la fel de distanți, abia făcând contact vizual în timpul scurtei noastre conversații.

Nunta a fost o afacere mică, ținută la starea civilă cu doar câțiva prieteni apropiați și membri ai familiei. Ana purta o rochie strâmtă și scurtă care lăsa puțin imaginației. Andrei părea fericit, dar nu puteam scăpa de senzația că ceva era în neregulă.

După nuntă, Andrei și Ana s-au mutat într-un apartament mic în centrul orașului. Eu și Mihai i-am vizitat de câteva ori, dar fiecare vizită mă lăsa mai îngrijorată. Ana părea să-l aibă pe Andrei la degetul mic. Ea pocnea din degete, iar el sărea să-i îndeplinească orice dorință. Era ca și cum își pierduse complet coloana vertebrală.

Într-o seară, am fost invitați la cină. Ana comandase mâncare la pachet în loc să gătească, ceea ce era în regulă, dar a petrecut cea mai mare parte a serii pe telefon în timp ce Andrei servea pe toată lumea. Când am încercat să o implic în conversație, răspundea cu un singur cuvânt sau mă ignora complet.

„Andrei, poți să-mi aduci niște apă?” a întrebat ea fără să ridice privirea de la telefon.

„Sigur, draga mea,” a răspuns Andrei, ridicându-se imediat să-i aducă băutura.

Nu m-am mai putut abține. „Andrei, de ce faci tu totul? Nu ar trebui să te ajute și Ana?”

Ana mi-a aruncat o privire care putea îngheța apa. „Scuzați-mă? Lui Andrei îi place să aibă grijă de mine. Nu-i așa, dragule?”

Andrei a dat din cap timid. „Da, mamă. E în regulă.”

Mihai mi-a strâns mâna sub masă, semnalizându-mi să renunț. Dar nu puteam. „Andrei, nu așa te-am crescut noi. Meriți pe cineva care te respectă.”

Ana s-a ridicat brusc. „Cred că e timpul să plecați.”

Am plecat fără un alt cuvânt. Drumul spre casă a fost tăcut, dar mintea mea era în plină activitate. Am eșuat ca mamă? Nu l-am învățat pe Andrei să se apere?

Luni au trecut și relația noastră cu Andrei a devenit tot mai tensionată. A încetat să mai sune atât de des și când o făcea, era clar că Ana asculta în fundal. Mihai încerca să mă reasigure că Andrei trece doar printr-o fază, dar în adâncul sufletului știam că era mai mult decât atât.

Într-o zi, Andrei a apărut la ușa noastră neanunțat. Arăta epuizat și înfrânt.

„Mamă, tată, am nevoie de ajutorul vostru,” a spus el cu vocea tremurând.

L-am primit cu brațele deschise și l-am ascultat cum își deschidea sufletul. Ana controla fiecare aspect al vieții lui—finanțele, prieteniile, chiar și alegerile de carieră. Se simțea prins dar nu știa cum să se elibereze.

„Andrei, trebuie să te aperi,” i-a spus Mihai blând.

„Știu,” a răspuns Andrei cu lacrimi curgându-i pe față. „Dar mi-e frică.”

I-am oferit sprijinul nostru și l-am încurajat să caute ajutor profesional. Dar în ciuda eforturilor noastre, Andrei s-a întors la Ana. Ciclul a continuat și legătura noastră puternică cu fiul nostru s-a deteriorat și mai mult.

Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, inima mea este plină de regret. Am eșuat să-mi cresc copilul corect. Andrei este încă cu Ana și relația lor rămâne toxică. Pot doar spera că într-o zi va găsi puterea să se elibereze și să-și recupereze viața.