„E doar familie. Sigur poți găsi un burger în plus pentru nepotul tău,” mi-a spus sora mea

Sora mea mai mică, Andreea, a fost întotdeauna spiritul liber al familiei. Crescând, ea era cea care își uita temele, își pierdea cheile și ajungea târziu la fiecare reuniune de familie. Așa că, atunci când m-a sunat pe neașteptate să-mi spună că se mută în cealaltă parte a țării, la Cluj, nu am fost tocmai șocată.

„Hei, Ana,” a spus ea, vocea ei tremurând prin telefon. „Mă mut la Cluj săptămâna viitoare. Am primit o ofertă de muncă pe care nu o pot refuza!”

„Săptămâna viitoare?” am răspuns, încercând să-mi ascund surpriza. „Asta e… curând.”

„Da, știu,” a râs ea. „Dar e o oportunitate uimitoare. Am nevoie doar de un favor.”

Știam că urmează asta. Viața Andreei era o serie de planuri de ultim moment și favoruri urgente.

„Sigur, ce ai nevoie?” am întrebat, pregătindu-mă.

„Poți să ai grijă de Max câteva luni? Doar până mă stabilesc și găsesc un loc care acceptă animale.”

Max era golden retriever-ul ei energic, o minge de energie care părea să nu obosească niciodată. Aveam deja doi copii și un job solicitant; adăugarea unui câine hiperactiv în ecuație nu era ceva ce așteptam cu nerăbdare.

„Andreea, știi cât de ocupată sunt,” am început, dar m-a întrerupt.

„Te rog, Ana. E doar pentru puțin timp. Suntem familie. Sigur poți găsi puțin timp în plus pentru Max.”

Am oftat. „Bine, dar doar pentru câteva luni.”

„Mulțumesc! Ești cea mai bună!” a exclamat ea înainte de a închide.

Următoarele câteva luni au fost haotice. Max a ros mobila, a săpat în grădină și avea mai multă energie decât copiii mei la un loc. Dar ne-am descurcat. Andreea suna ocazional, mereu cu povești despre noua ei viață la Cluj—jobul ei interesant, noii prieteni și orașul frumos.

Într-o seară, cam șase luni mai târziu, Andreea a sunat din nou.

„Hei, Ana,” a spus ea, vocea ei neobișnuit de reținută. „Am nevoie de un alt favor.”

„Ce mai e acum?” am întrebat, încercând să-mi păstrez tonul ușor.

„Am nevoie să ai grijă de Max pentru puțin mai mult timp. Lucrurile nu merg cum am planificat aici.”

„Ce vrei să spui?” am întrebat, îngrijorată.

„Jobul meu… nu a mers. Și găsirea unui loc a fost mai greu decât am crezut.”

Am simțit un val de simpatie dar și frustrare. „Andreea, ai spus că va fi doar câteva luni.”

„Știu și îmi pare rău. Dar suntem familie. Sigur poți găsi puțină răbdare în plus pentru mine.”

Am fost de acord cu reticență. Lunile s-au transformat într-un an și apoi în altul. Apelurile Andreei au devenit mai rare și când veneau erau pline de vești proaste—un alt job care nu a mers, un alt apartament care nu s-a concretizat.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la Andreea. Era scurtă și la obiect.

„Dragă Ana,

Îmi pare rău pentru tot. Am decis să rămân permanent la Cluj, dar nu pot să-l iau pe Max înapoi. Te rog să ai grijă de el pentru mine.

Cu dragoste,

Andreea”

Am privit scrisoarea simțind un amestec de furie și tristețe. Andreea fusese întotdeauna aeriană, dar asta părea ca o abandonare.

Max devenise parte din familia noastră până atunci, dar nu a fost ușor. Copiii îl iubeau, dar el era un memento constant al iresponsabilității surorii mele.

Anii au trecut fără prea mult contact din partea Andreei. Ocazional auzeam prin zvonuri că încă era la Cluj, încă încercând să-și găsească drumul.

Într-o zi, am primit un apel de la un număr necunoscut.

„Alo?” am răspuns.

„Bună ziua, este Ana?” a întrebat o voce feminină.

„Da, cine este?”

„Sunt Maria de la Spitalul Județean Cluj. Vă sun în legătură cu sora dumneavoastră, Andreea.”

Inima mi-a căzut când mi-a explicat că Andreea fusese implicată într-un accident și nu a supraviețuit.

Am închis telefonul în stare de șoc. Viața Andreei fusese o serie de evenimente haotice și planuri de ultim moment care nu păreau să funcționeze niciodată. Și acum se terminase brusc.

Max stătea lângă picioarele mele, simțindu-mi neliniștea. El devenise o constantă în viețile noastre, un memento al spiritului liber al surorii mele și al căderii ei finale.

În cele din urmă, nu era vorba doar despre găsirea unui burger în plus pentru nepotul meu sau despre a face loc pentru Max. Era vorba despre familie—familie dezordonată, complicată și uneori sfâșietoare.