Din Viața Reală: „Nu Mă Simt Obligată să Îngrijesc de Tatăl Soțului Meu la Bătrânețe”

Când m-am căsătorit cu Andrei acum douăzeci de ani, știam că mă căsătoresc într-o familie diferită de a mea. Familia mea era unită, mereu acolo unul pentru celălalt la bine și la greu. Familia lui Andrei, pe de altă parte, era distantă și oarecum rece. Tatăl său, Ion, era deosebit de distant. Nu a arătat niciodată interes pentru viețile noastre sau nu ne-a oferit vreun sprijin, chiar și atunci când ne confruntam cu dificultăți.

În primii ani ai căsniciei noastre, eu și Andrei am întâmpinat numeroase provocări. Amândoi lucram la mai multe locuri de muncă pentru a ne descurca, și au fost momente când abia aveam bani să plătim facturile. În ciuda dificultăților noastre, Ion nu ne-a oferit niciodată ajutor. Trăia confortabil în casa lui mare, bucurându-se de pensie în timp ce noi ne chinuiam.

Îmi amintesc o iarnă deosebit de grea când sistemul nostru de încălzire s-a stricat. Nu ne permiteam să-l reparăm și am petrecut săptămâni întregi tremurând sub pături. Andrei a cerut ajutorul tatălui său, dar Ion a ridicat din umeri, spunând că are propriile cheltuieli de care să se ocupe. Acela a fost momentul în care am realizat că nu ne putem baza pe el pentru nimic.

De-a lungul anilor, resentimentele mele față de Ion au crescut. Nu a participat niciodată la evenimentele școlare sau aniversările copiilor noștri, nu s-a oferit niciodată să facă babysitting și nu a arătat niciun interes pentru viețile noastre. Era ca și cum nu am fi existat pentru el. Am încercat să fiu înțelegătoare, gândindu-mă că poate avea motivele lui, dar a devenit din ce în ce mai greu să-i justific comportamentul.

Acum, Ion are peste șaptezeci de ani și sănătatea lui se deteriorează. Recent a avut o cădere și nu mai poate trăi independent. Andrei a sugerat să-l aducem la noi acasă și să avem grijă de el, dar nu-mi venea să cred ce aud. După toți acești ani de neglijență și indiferență, eram așteptată să devin îngrijitoarea lui?

Mi-am exprimat îngrijorările față de Andrei, explicând că nu mă simt obligată să îngrijesc un om care nu a avut grijă de noi niciodată. Andrei a fost rănit și dezamăgit, dar a înțeles de unde vin. Știa cât de mult m-a afectat comportamentul tatălui său de-a lungul anilor.

În ciuda sentimentelor mele, Andrei a decis să-l aducă pe Ion în casa noastră. Simțea că este datoria lui ca fiu și nu puteam să mă opun acestui lucru. Dar am clarificat că nu voi fi responsabilă pentru îngrijirea lui Ion. Andrei va trebui să se ocupe singur de tot.

Situația a fost incredibil de dificilă. Casa noastră nu mai simte ca un sanctuar; a devenit un loc de tensiune și resentimente. Prezența lui Ion este un memento constant al anilor de neglijență și indiferență pe care i-am îndurat. Andrei este epuizat încercând să echilibreze munca, îngrijirea tatălui său și menținerea gospodăriei noastre.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit în timp, dar nu s-au îmbunătățit. Resentimentele pe care le simt față de Ion au devenit doar mai puternice. Mă găsesc evitându-l cât mai mult posibil, retrăgându-mă în camera mea sau părăsind casa doar pentru a scăpa de tensiune.

Eu și Andrei am avut nenumărate certuri despre situație. Se simte sfâșiat între datoria față de tatăl său și loialitatea față de mine. Căsnicia noastră este tensionată și mă tem că s-ar putea să nu reușim să depășim această provocare.

În final, nu știu ce ne rezervă viitorul. Tot ce știu este că nu pot avea grijă de un om care nu a avut grijă de noi niciodată. Este o realitate dureroasă, dar este adevărul.