De ce ne-am așteptat din nou la un copil după ce am convenit asupra a doar trei?
Rebeca a inspirat adânc, aerul dimineții fiind rece pe pielea ei. Tocmai își terminase cafeaua, căldura acesteia abia tăind frigul din bucătăria lor prost izolată. Cu câteva luni în urmă, ea, împreună cu soțul ei Adrian și cei trei copii ai lor, Nicolae, Laura și Alexia, s-au mutat din viața vibrantă a Bucureștiului într-o existență mai liniștită într-un orășel din apropiere. Casa în care s-au mutat avea nevoie de reparații, ca să spunem așa. Rebeca visa să o transforme într-un cămin confortabil, dar aceste vise erau constant amânate de realitatea situației lor financiare.
Adrian lucra ca mecanic la garajul local, iar Rebeca prelua proiecte de scriere freelance ori de câte ori putea. Banii erau puțini, dar reușeau să se descurce, prioritizând nevoile copiilor lor mai presus de orice. Întotdeauna fuseseră de acord să aibă trei copii. Era un număr care părea gestionabil, atât emoțional cât și financiar. Așa că, când Rebeca a descoperit că este însărcinată din nou, vestea i-a lovit ca un trăsnet.
Noaptea când i-a spus lui Adrian, aerul dintre ei era încărcat de temeri și griji nespuse. „De ce s-a întâmplat asta? Am fost atenți,” a spus Adrian, vocea lui fiind un amestec de confuzie și frustrare. Rebeca nu avea un răspuns. Simțea doar o senzație de scufundare în stomac, știind bine ce tensiune ar adăuga un alt copil asupra resurselor lor deja întinse.
Săptămânile următoare au fost un vârtej de vizite la medic și discuții târzii în noapte despre viitorul lor. Rebeca putea vedea stresul săpând linii mai adânci pe fața lui Adrian, și simțea o distanță crescândă între ei. Abia vorbeau despre sarcină, ca și cum evitarea subiectului ar putea cumva să o facă mai puțin reală.
Pe măsură ce lunile treceau, burtica Rebecăi creștea, și la fel și tensiunea din casa lor. Casa, care odată promitea să devină un cămin de familie iubitor și renovat, acum părea să o batjocorească cu vopseaua ei cojită și scândurile care scârțâiau. Copiii, simțind schimbarea dispoziției părinților lor, deveneau mai tăcuți, râsul lor răsunând mai rar.
Când a sosit bebelușul, un băiețel pe care l-au numit Radu, bucuria nașterii lui a fost umbrită de realitatea situației lor. Facturile de la spital, nevoia de o mașină mai mare și cheltuielile nesfârșite de creștere a unui copil cântăreau greu pe Rebeca și Adrian. Relația lor, odată construită pe dragoste și suport reciproc, acum părea întinsă la limită.
În cele din urmă, sosirea lui Radu nu a adus familia mai aproape, așa cum sperase Rebeca. În schimb, a evidențiat crăpăturile din fundația lor, crăpături care fuseseră acolo tot timpul, dar care fuseseră ignorate sau acoperite cu soluții temporare. Adrian și Rebeca s-au trezit confruntându-se nu doar cu provocarea de a crește patru copii într-o casă prea mică și prea rece, dar și cu realizarea că visele lor pentru viitor s-ar putea să nu mai fie aliniate.
Pe măsură ce Rebeca stătea afară, privindu-și copiii jucându-se în curte, nu putea să nu se întrebe dacă decizia de a avea un alt copil, în ciuda acordului lor, ar fi lucrul care, în cele din urmă, îi va îndepărta pe ea și pe Adrian. Viitorul părea incert, și pentru prima dată, Rebeca se confrunta cu el nu cu speranță, ci cu o inimă grea.