„Când Fratele Meu a Început să Lucreze, Ne-a Promis că Ne va Cumpăra o Casă. Aceste Promisiuni S-au Dovedit a Fi Fără Valoare”

Nu am crezut niciodată că voi fi genul de persoană care să creadă în superstiții sau povești băbești. Crescând, familia mea se mândrea întotdeauna cu faptul că suntem practici și cu picioarele pe pământ. Nu puneam mare preț pe lucruri precum soarta sau destinul. Dar în ultima vreme, am început să pun la îndoială tot ce consideram adevărat.

Fratele meu Andrei a fost mereu copilul de aur. Era inteligent, fermecător și avea un mod de a face pe toată lumea din jurul lui să se simtă specială. Când a obținut un loc de muncă bine plătit imediat după facultate, toți am crezut că viețile noastre se vor schimba în bine. Andrei ne-a promis că ne va cumpăra o casă, un loc unde să putem trăi confortabil și să scăpăm în sfârșit de apartamentul înghesuit pe care îl numeam acasă de atât de mult timp.

La început, părea că Andrei era pe drumul cel bun pentru a-și îndeplini promisiunea. Muncea ore lungi și urca rapid pe scara corporatistă. De fiecare dată când venea acasă în vizită, vorbea despre casa pe care urma să ne-o cumpere. Ne arăta chiar și poze cu proprietăți potențiale și discuta planuri de renovare. Toți eram atât de entuziasmați, mai ales sora noastră mai mică, Ana, care visase întotdeauna să aibă propria ei cameră.

Dar pe măsură ce timpul trecea, lucrurile au început să se schimbe. Andrei a devenit mai distant, atât fizic cât și emoțional. A încetat să mai vină acasă atât de des și, când o făcea, părea preocupat și stresat. Evita întrebările noastre despre casă, spunând că încă lucrează la asta și că trebuie să fim răbdători.

Am încercat să-i acord beneficiul îndoielii. La urma urmei, cumpărarea unei case este un angajament mare și știam că era sub multă presiune la muncă. Dar pe măsură ce lunile s-au transformat în ani, a devenit clar că ceva nu era în regulă. Andrei a început să găsească scuze pentru care nu putea veni acasă de sărbători sau la reuniuni de familie. Pretindea că este prea ocupat sau că avea întâlniri importante.

Într-o zi, am decis să-l confrunt. L-am sunat și l-am întrebat direct ce se întâmplă. A ezitat pentru un moment înainte de a admite că s-a băgat în niște probleme financiare. Făcuse niște investiții proaste și acum era dator. Casa pe care ne-o promisese nu mai era o posibilitate.

Am fost devastat. Toți acei ani de visare și planificare au fost pentru nimic. M-am simțit trădat și furios, nu doar pe Andrei, ci și pe mine însumi pentru că am crezut în promisiunile lui. Întotdeauna m-am mândrit cu faptul că sunt practic și realist, dar m-am lăsat prins într-o fantezie.

Ana a primit vestea cel mai greu. Întotdeauna l-a admirat pe Andrei și a crezut în el mai mult decât oricine altcineva. Când a aflat că casa nu va mai fi niciodată o realitate, a fost devastată. A încetat să mai vorbească cu Andrei și s-a retras în ea însăși. Era ca și cum o lumină s-ar fi stins în ea.

Cât despre Andrei, a încercat să-și repare greșelile, dar era prea târziu. Daunele fuseseră deja făcute și familia noastră nu a mai fost niciodată la fel. Am continuat să trăim în apartamentul nostru înghesuit, dar acum părea și mai mic, sufocant sub greutatea promisiunilor încălcate și viselor spulberate.

Încă nu cred în superstiții sau soartă, dar cred în puterea cuvintelor și impactul pe care îl pot avea. Promisiunile lui Andrei ne-au dat speranță, dar când acele promisiuni s-au dovedit a fi fără valoare, au lăsat un gol care nu putea fi umplut niciodată. Este o lecție pe care nu o voi uita curând.