Telefonul mut din miez de noapte – povestea mea, Kinga

— Kinga, te rog, răspunde… e important. Vocea lui Vlad răsuna stins prin receptor, ca o fantomă dintr-o altă viață. M-am uitat la ceas: 2:37 dimineața. Îmi simțeam inima bătând în gât, iar mâinile îmi tremurau pe ecranul telefonului. Nu vorbisem cu el de aproape doi ani, de când semnasem actele de divorț la notarul din cartierul nostru prăfuit din Ploiești. Atunci am crezut că am închis definitiv ușa spre trecut.

— Ce vrei, Vlad? am șoptit, încercând să nu-l trezesc pe Tudor, băiatul nostru de zece ani, care dormea în camera alăturată.

— Nu pot să dorm… Am nevoie să vorbesc cu tine. Te rog, nu-mi închide.

Am simțit cum mă cuprinde furia și frica. De ce acum? De ce după tot ce mi-a făcut? Mi-am amintit de serile în care venea acasă mirosind a alcool, de certurile care se terminau mereu cu uși trântite și lacrimi ascunse sub pernă. Dar și de momentele bune, rare, când râdeam toți trei la masă, ca o familie normală.

— Vlad, nu e momentul. Ai băut iar?

A tăcut câteva secunde. — Nu… doar că… mi-e dor de Tudor. Și de tine. Știu că am greșit mult. Dar nu pot să merg mai departe fără să vorbesc cu tine.

Am simțit un nod în gât. De fiecare dată când încercam să mă ridic, el apărea din nou, ca o umbră care nu mă lăsa să respir. M-am ridicat din pat și am ieșit pe balcon, să nu mă audă copilul.

— Vlad, ai avut șansa ta. Ai ales altceva. Acum trebuie să ne lași să trăim.

— Kinga, ascultă-mă! Nu vreau nimic de la tine. Doar să știi că… am fost la doctor azi. Mi-au spus că am probleme cu inima. Poate n-o să mai apuc să-l văd pe Tudor crescând…

M-am sprijinit de balustradă, simțind cum mi se taie picioarele. Era adevărat? Sau era doar o altă încercare de a mă manipula? Vlad fusese mereu maestru în a stârni mila și vinovăția.

— Îmi pare rău, Vlad. Dar nu pot să te ajut. Trebuie să te descurci singur acum.

— Kinga… dacă pățesc ceva, spune-i lui Tudor că l-am iubit. Chiar dacă n-am știut cum s-o arăt.

Am închis ochii și am simțit lacrimile curgându-mi pe obraji. O parte din mine voia să creadă că s-a schimbat, că regretă sincer. Dar alta știa prea bine cât rău ne-a făcut amândurora.

După ce am închis telefonul, n-am mai putut adormi. M-am uitat la poza lui Tudor de pe noptieră și m-am întrebat dacă fac bine ținându-l departe de tatăl lui. Mama mea mereu îmi spunea: „Un copil are nevoie de ambii părinți, oricât de greșit ar fi unul dintre ei.” Dar eu știam ce înseamnă să crești într-o casă plină de țipete și reproșuri – tata plecase când aveam șapte ani și nu s-a mai întors niciodată.

A doua zi dimineață, Tudor a venit la mine cu ochii încă lipiți de somn.

— Mami, ai plâns?

— Nu, puiule. Doar am visat urât.

— L-ai visat pe tati?

Am rămas fără cuvinte. Copiii simt totul, chiar și atunci când credem că îi protejăm.

— Da, l-am visat pe tati.

— Mi-e dor de el câteodată…

Mi-am mușcat buza ca să nu izbucnesc în plâns. Cum îi explici unui copil că uneori dragostea doare? Că uneori trebuie să alegi între liniștea ta și speranța că celălalt se va schimba?

La prânz m-a sunat mama.

— Kinga, ai auzit ceva de Vlad? Am auzit că nu-i prea bine…

— M-a sunat azi-noapte. Zice că are probleme cu inima.

— Poate ar trebui să-l lași să-l vadă pe Tudor…

— Mamă! Tu știi prin ce am trecut! Ai uitat cum veneam la tine plângând?

— Nu am uitat, dar oamenii se mai schimbă…

Am închis repede discuția. M-am simțit prinsă între două lumi: una în care eram mama protectoare și alta în care eram fetița rănită care încă spera ca tata să se întoarcă acasă.

Seara am primit un mesaj de la Vlad: „Mulțumesc că ai ascultat. Dacă vrei vreodată să vorbim… sunt aici.”

Am stat mult timp cu telefonul în mână, neștiind dacă să-i răspund sau nu. Într-un final am scris doar: „Ai grijă de tine.”

În acea noapte m-am întrebat: Oare chiar putem lăsa trecutul în urmă? Sau suntem condamnați să-l purtăm cu noi toată viața? Poate cineva să se schimbe cu adevărat sau doar ne mințim că iertarea aduce vindecare?

Poate voi găsi răspunsul într-o zi… Dar voi? Ați reușit vreodată să închideți definitiv o rană veche sau încă vă mai doare când cineva apasă pe ea?