Când Bugetul Rupe O Familie: Povestea Frigiderului Împărțit

— Nu mai pot, Paul! Nu mai pot să găsesc nimic în frigiderul ăsta! Ai pus iar toate iaurturile tale pe raftul de sus, iar brânza mea e înghesuită undeva în spate!

Vocea mea a răsunat în bucătăria mică, cu pereții galbeni, care altădată părea caldă și primitoare. Acum, totul părea rece, ca frigiderul care ne despărțea. Paul s-a întors spre mine, cu ochii lui obosiți, și a oftat adânc.

— Dacă ai avea grijă să nu cumperi atâtea prostii, poate ar încăpea totul! Mereu arunci banii pe nimicuri, Maria!

M-am simțit ca un copil certat pe ascuns. M-am uitat la el, la ridurile care i-au apărut prea devreme pe frunte, la mâinile lui care tremurau ușor. Știam că nu e doar despre iaurturi sau brânză. Era despre facturile care se adunau pe masa din sufragerie, despre salariile noastre mici, despre visele noastre amânate la nesfârșit.

În seara aceea, după ce am tăcut amândoi la cină, Paul a venit cu o idee care mi s-a părut absurdă la început.

— Hai să împărțim frigiderul. Fiecare cu raftul lui. Ce cumperi tu, pui pe raftul tău. Ce cumpăr eu, pe al meu. Așa nu ne mai certăm.

Am râs nervos.

— Serios? Asta e soluția ta?

— Da. M-am săturat să ne certăm pentru fiecare leu și fiecare borcan de zacuscă.

Am acceptat, mai mult din oboseală decât din convingere. A doua zi, am tras o bandă adezivă între rafturi. Partea mea era jos, a lui sus. Am început să ne facem cumpărăturile separat. Eu îmi luam legume și brânzeturi ieftine, el carne și iaurturi scumpe. Fiecare își gătea separat. Într-o seară, l-am văzut cum mănâncă singur la masa din bucătărie, cu ochii în telefon.

— Vrei să guști din supa mea de linte? am întrebat timid.

— Nu, mulțumesc. Mi-am făcut eu ceva.

Mi s-a strâns inima. Parcă eram doi străini care împărțeau același spațiu. Nici măcar nu ne mai atingeam accidental când deschideam frigiderul; fiecare știa exact unde îi era locul.

Sora mea, Ioana, a venit într-o zi în vizită și a deschis frigiderul fără să știe de noua regulă. A rămas blocată când a văzut banda adezivă.

— Ce-i asta? V-ați împărțit frigiderul?

Am dat din umeri.

— E mai bine așa… Nu ne mai certăm.

Ioana m-a privit lung.

— Maria, voi nu vă mai certați pentru frigider. Voi nu mai trăiți împreună.

Vorbele ei m-au urmărit toată ziua. Seara, când Paul a venit acasă târziu și a intrat direct în dormitor fără să mă salute, am simțit că ceva s-a rupt definitiv între noi.

Au trecut săptămâni. Ne vedeam doar dimineața, când ne grăbeam fiecare spre serviciu. Într-o zi, am găsit pe raftul meu o cutie cu prăjituri de casă — preferatele mele. Am zâmbit amar: era ziua mea și uitasem complet. Paul nu mi-a spus nimic; doar a lăsat cutia acolo, ca un mesaj mut.

În acea seară, am încercat să vorbesc cu el.

— Paul… Ți-ai amintit că e ziua mea?

A dat din cap fără să mă privească.

— Da… La mulți ani.

Am simțit lacrimile cum îmi urcă în ochi.

— De ce am ajuns aici? De ce ne urâm pentru bani?

A ridicat din umeri.

— Nu știu… Poate pentru că nu mai știm să fim o echipă. Poate că fiecare vrea să-și salveze pielea…

Am stat mult timp tăcuți. În cele din urmă, am spus ceea ce mă durea cel mai tare:

— Mi-e dor de noi… De noi cei care visam la o casă mare și la copii care să alerge prin curte. Acum visăm doar la facturi plătite la timp și la un raft plin în frigider.

Paul s-a ridicat și a venit lângă mine. Pentru prima dată după mult timp, m-a luat în brațe.

— Și mie mi-e dor… Dar nu știu cum să reparăm asta.

În zilele următoare am încercat să renunțăm la regula frigiderului împărțit. Am început să gătim din nou împreună — o ciorbă simplă sau o omletă cu ce aveam prin casă. Nu era mult, dar era al nostru. Am început să vorbim despre problemele noastre financiare fără să ne acuzăm reciproc. Am făcut un buget comun și am decis să punem deoparte câte puțin pentru lucrurile care ne făceau plăcere amândurora: o ieșire la film sau o plimbare prin parc.

Nu știu dacă vom reuși să trecem peste toate greutățile. Dar știu că frigiderul nu mai e un câmp de luptă — e locul unde ne regăsim după o zi grea.

Mă întreb uneori: câte familii ajung să se certe pentru bani și uită de fapt ce contează cu adevărat? Oare cât valorează liniștea sufletească atunci când tot ce ai e un raft gol sau plin în frigider?