„Sunt Bolnav, Trebuie să Merg la Părinții Mei,” a Spus Soțul, Lăsându-și Soția cu Doi Copii

Era o seară răcoroasă de marți în suburbia Bucureștiului când Andrei a venit acasă de la muncă, arătând palid și epuizat. Soția lui, Maria, a observat imediat că ceva nu era în regulă. „Ești bine?” a întrebat ea, cu îngrijorare pe chip.

Andrei a oftat adânc. „Cred că mă îmbolnăvesc. Nu vreau să risc să-i îmbolnăvesc pe copii.”

Inima Mariei s-a strâns. Cei doi copii ai lor, Ana, de patru ani, și Mihai, de doi ani, erau deja o provocare într-o zi bună. Gândul că ar putea fi amândoi bolnavi era copleșitor. „Ce vrei să faci?” a întrebat ea, încercând să-și păstreze vocea calmă.

„Cred că ar trebui să merg la părinții mei pentru câteva zile până mă simt mai bine,” a răspuns Andrei. „E mai sigur pentru toată lumea.”

Maria a dat din cap cu reticență. Înțelegea raționamentul lui, dar nu putea scăpa de sentimentul de teamă care i se instalase în stomac. „Bine,” a spus ea încet. „Doar anunță-mă dacă ai nevoie de ceva.”

Andrei și-a făcut un mic bagaj și i-a sărutat pe Maria și pe copii la revedere. „Te sun mâine,” a promis el înainte de a ieși pe ușă.

Prima noapte a fost grea. Ana a avut un coșmar și Mihai a refuzat să doarmă în pătuțul lui, plângând neconsolat până când Maria l-a adus în patul ei. Abia a dormit, verificând constant copiii și îngrijorându-se pentru Andrei.

A doua zi, lucrurile s-au înrăutățit. Maria s-a trezit cu o durere în gât și o durere de cap puternică. A încercat să reziste, dar până după-amiază avea febră. L-a sunat pe Andrei, sperând la un pic de confort.

„Hei, cum te simți?” a întrebat ea slăbită.

„Nu grozav,” a recunoscut Andrei. „Dar cred că încep să mă simt puțin mai bine.”

Inima Mariei s-a strâns și mai tare. „Cred că mă îmbolnăvesc și eu,” a spus ea, cu vocea tremurând.

Andrei a fost tăcut pentru un moment. „Îmi pare rău, Maria,” a spus el în cele din urmă. „Dar nu pot să mă întorc încă. E prea riscant.”

Maria a simțit cum lacrimile îi umplu ochii. „Înțeleg,” a șoptit ea înainte de a închide telefonul.

Următoarele câteva zile au fost un amestec de vise febrile și copii plângând. Maria s-a chinuit să aibă grijă de Ana și Mihai în timp ce se lupta cu propria ei boală. Abia avea energie să se ridice din pat, darămite să facă față cerințelor celor doi copii mici.

Până la sfârșitul săptămânii, Maria era la capătul puterilor. L-a sunat din nou pe Andrei, disperarea în vocea ei. „Nu pot face asta singură,” a implorat ea. „Am nevoie de tine aici.”

Andrei a ezitat. „Știu că e greu, dar nu pot risca să-i îmbolnăvesc pe copii,” a spus el.

Maria a simțit un val de furie și frustrare. „Sunt deja bolnavi!” a izbucnit ea. „Și eu la fel! Avem nevoie de tine aici!”

Andrei a oftat adânc. „Mâine mă întorc,” a spus el în cele din urmă.

Dar ziua de mâine a venit și a trecut, iar Andrei nu s-a întors. Maria s-a simțit abandonată și trădată. S-a chinuit prin fiecare zi, abia reușind să reziste.

O săptămână mai târziu, Andrei s-a întors acasă, arătând mult mai bine dar găsind o casă în haos. Copiii erau încă bolnavi, iar Maria abia funcționa.

„Îmi pare atât de rău,” a spus Andrei, cu lacrimi în ochi în timp ce privea scena.

Maria s-a uitat la el, epuizată și rănită vizibil pe chipul ei. „E prea târziu,” a spus ea încet. „Aveam nevoie de tine și nu ai fost aici.”

Andrei a încercat să repare lucrurile, dar daunele erau deja făcute. Încrederea dintre ei era spulberată și relația lor nu s-a recuperat niciodată complet.