„Nu Se Aștepta Ca Fostul Ei Soț Să O Judece Atât de Aspru: Totul Era Despre Pensiunea Alimentară”

Maria întotdeauna s-a mândrit că este o mamă bună. După divorțul de Andrei, a muncit neobosit pentru a crea un mediu stabil pentru fiica lor, Ana. Apartamentul mic pe care îl închiria era departe de a fi luxos, dar era acasă. Bucătăria, deși minusculă, era sanctuarul ei. Acolo se putea pierde în ritmul tăierii legumelor și amestecării oalelor, creând mese care aduceau un zâmbet pe fața Anei.

Într-o seară răcoroasă de noiembrie, Maria era deosebit de nerăbdătoare să ajungă acasă. O luase pe Ana de la școală și se opriseră la magazinul alimentar pentru a cumpăra ingrediente pentru mâncarea preferată a Anei—macaroane cu brânză și broccoli aburit. Când au intrat pe ușa apartamentului lor, Maria a simțit un val de ușurare. A pus pungile cu cumpărături jos și i-a zâmbit Anei.

„De ce nu începi tu temele în timp ce eu pregătesc cina?” a sugerat ea.

Ana a dat din cap și s-a îndreptat spre masa mică din colțul sufrageriei, scoțându-și caietul de matematică. Maria a început să despacheteze cumpărăturile, fredonând încet pentru ea însăși. Era pe punctul de a pune pastele la fiert când telefonul ei a vibrat pe tejghea. Era un mesaj de la Andrei.

„Trebuie să vorbim despre pensiunea alimentară,” scria mesajul.

Inima Mariei s-a strâns. Se temuse de această conversație. Andrei fusese întotdeauna punctual cu plățile, dar în ultima vreme făcuse comentarii despre cât de mult plătea și cum îi afecta finanțele. Maria știa că creșterea unui copil era costisitoare, dar știa și că nu putea face față singură.

A luat o gură de aer și a tastat un răspuns. „Putem vorbi mâine? Sunt pe cale să fac cina.”

Răspunsul lui Andrei a fost imediat. „Nu, trebuie să vorbim acum.”

Cu reticență, Maria l-a sunat. Conversația a început destul de civilizat, dar a escaladat rapid. Andrei a acuzat-o că gestionează prost banii și că trăiește peste posibilitățile ei. A sugerat că ar trebui să-și ia un al doilea loc de muncă sau să se mute într-un apartament mai ieftin.

„Crezi că îmi place să trăiesc așa?” a izbucnit Maria, vocea tremurându-i de furie și frustrare. „Fac tot ce pot pentru Ana.”

„Ei bine, nu este suficient,” a replicat Andrei. „Nu ar trebui să plătesc pentru alegerile tale proaste.”

Maria a simțit cum lacrimile îi înțeapă colțurile ochilor. S-a uitat la Ana, care lucra conștiincios la temele ei, fără să știe de cearta care se desfășura în bucătărie.

„Andrei, te rog,” a implorat ea. „Vreau doar ce e mai bine pentru Ana.”

„Atunci descurcă-te,” a spus el rece înainte de a închide telefonul.

Maria a rămas acolo pentru un moment, uitându-se la telefon în necredință. Nu se așteptase niciodată ca Andrei să o judece atât de aspru. Aveau diferențele lor, dar întotdeauna crezuse că amândoi își doresc ce e mai bine pentru fiica lor.

S-a întors la aragaz, dar inima nu-i mai era acolo. Bucuria pe care o găsea de obicei în gătit fusese umbrită de realitatea dureroasă a situației ei. A terminat de făcut cina în tăcere, mintea ei fiind plină de griji despre cum va reuși să se descurce dacă Andrei va reduce pensiunea alimentară.

Când s-au așezat la masă, Maria a forțat un zâmbet pentru binele Anei. Dar în interior, simțea că se destramă. După cină, a ajutat-o pe Ana cu temele și apoi a pus-o la culcare.

Rămânând singură în sufragerie, Maria s-a înfășurat într-o pătură și s-a uitat la lumina pâlpâitoare a televizorului fără să o vadă cu adevărat. Simțea un sentiment copleșitor de disperare. Întotdeauna crezuse că lucrurile se vor îmbunătăți cu timpul, dar acum nu mai era atât de sigură.

A doua dimineață, Maria s-a trezit devreme și a început să caute locuri de muncă part-time online. Știa că nu mai putea conta pe sprijinul lui Andrei. În timp ce derula anunțurile de angajare, simțea un amestec de determinare și disperare. Ar face orice pentru a-i oferi Anei tot ce are nevoie, dar nu putea scăpa de sentimentul că oricât de mult ar încerca, nu va fi niciodată suficient.