Nu am putut înțelege raționamentul ei. Niciodată nu am fost bogați, dar Laura a știut întotdeauna să economisească bani pentru ceea ce considera necesar. Presupuneam că educația mea se va încadra în această categorie. Refuzul ei l-am simțit ca o trădare, dărâmând imaginea pe care o aveam despre ea ca despre sprijinul meu neclintit. Argumenta că plata pentru studiile mele ar fi echivalat cu încurajarea unui sentiment de îndreptățire și că trebuie să învăț să fiu independent, gestionându-mi propriile finanțe

Crescând într-un mic oraș din România, eu, Nicolae, am visat întotdeauna să las o amprentă pe lume. Mama mea, Laura, m-a crescut singură, învățându-mă valorile muncii asidue și perseverenței. Ea gestiona bugetul casei noastre cu o disciplină strictă, subliniind întotdeauna importanța economisirii și trăirii în limitele posibilităților noastre. O admiram pentru asta, crezând că acesta era modul ei de a mă pregăti pentru lumea reală.

Pe măsură ce mă apropiam de sfârșitul liceului, aspirațiile mele începeau să prindă contur. Voiam să studiez științele mediului, sperând să contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice. După luni de cercetare și pregătire, am fost entuziasmat să fiu acceptat la universitatea mea de vis. Totuși, entuziasmul meu a fost de scurtă durată, când Laura mi-a făcut clar că nu va contribui la taxa mea de școlarizare.

Determinat să nu las decizia ei să-mi torpileze visele, am luat câteva slujbe ocazionale și am aplicat la fiecare bursă și grant posibil. Zilele mele s-au transformat într-o pată neclară de muncă și studiu, lăsând puțin loc pentru orice altceva. Prietenii, hobby-urile, chiar și somnul au devenit luxuri pe care nu mi le mai puteam permite. În ciuda eforturilor mele, tensiunea financiară era copleșitoare. Costurile taxei de școlarizare, cărților și întreținerii au mâncat rapid economiile și câștigurile mele.

Pe măsură ce semestrele treceau, stresul și-a pus amprenta asupra sănătății și performanței mele academice. M-am găsit în urmă, luptând să țin pasul cu cursurile, lucrând până târziu în noapte pentru a face față cheltuielilor. Presiunea era constantă, iar eu mă simțeam din ce în ce mai izolat, neputând să cer sprijin mamei mele.

Relația noastră, odinioară bazată pe respect și înțelegere reciprocă, s-a deteriorat până la nerecunoaștere. Conversațiile erau tensionate, pline de dispute despre bani și viitorul meu. Laura a rămas fermă în poziția ei, insistând că decizia ei era pentru binele meu. Dar când m-am confruntat cu posibilitatea de a renunța la studii din cauza dificultăților financiare, nu am putut să mă abțin de la sentimentul de abandon.

În cele din urmă, visul meu de a termina studiile și de a face o diferență în lume părea mai îndepărtat ca niciodată. Prăpastia dintre mine și mama mea s-a lărgit într-un abis, umplut cu regrete și reproșuri nespuse. Mi-am dat seama că unele lecții au un preț prea mare, iar prețul independenței mele a fost relația pe care odată o prețuiam.