Puloverul care a rupt liniștea familiei mele

— Nu trebuia să vă deranjați, bunico, dar… mulțumesc, a spus Irina, încercând să zâmbească în timp ce desfăcea pachetul cu grijă. Am simțit cum mi se strânge inima. Mâinile îmi tremurau ușor, iar ochii mi se plimbau de la ea la Mihai, nepotul meu, care stătea cu brațele încrucișate și privirea în podea. Era ziua Irinei, soția nepotului meu, și eu îi cumpărasem un pulover simplu, din lână, de la piață. Nu era nimic extravagant, dar era călduros și ales cu grijă, gândindu-mă la iernile reci din apartamentul lor de la etajul zece.

— E… frumos, a continuat ea, dar vocea îi trăda dezamăgirea. Am simțit cum mi se înroșesc obrajii. Știam că nu e genul ei. Irina e tânără, modernă, mereu îmbrăcată după ultima modă. Dar pensia mea abia îmi ajunge pentru medicamente și facturi. De unde să mai am bani pentru parfumuri scumpe sau genți de firmă?

— Mamă-mare, nu trebuia să te chinui cu cadouri. Știi că Irina nu poartă pulovere din astea…, a spus Mihai încet, ca să nu mă supere. Dar fiecare cuvânt era ca un ac în sufletul meu.

Am tăcut. M-am ridicat să pun ceaiul pe masă, încercând să-mi ascund lacrimile. În bucătărie, am auzit-o pe Irina șoptind:

— De ce nu poate să înțeleagă că nu mai suntem în anii ’80? Mereu aceleași lucruri demodate…

M-am sprijinit de chiuvetă. Mi-am amintit de vremurile când făceam coadă la lapte și mă bucuram de orice lucru nou. Acum, tot ce pot oferi e puținul pe care-l am. Dar oare nu contează gestul?

Când m-am întors cu ceaiul, atmosfera era rece. Am încercat să schimb subiectul:

— Cum merge la serviciu, Irina?

— Bine… mult de muncă, a răspuns ea scurt.

Mihai s-a uitat la mine cu milă. Știam că îi e greu să fie prins între mine și soția lui. De când s-a căsătorit, parcă s-a îndepărtat. Vin rar pe la mine și atunci când vin, stau puțin și pleacă repede.

După ce au plecat, am rămas singură în apartamentul meu mic și rece. Am privit puloverul rămas pe canapea — îl uitase sau îl lăsase intenționat? Am luat telefonul și am sunat-o pe Maria, vecina mea de palier.

— Of, Elena, nu te mai necăji! Tineretul de azi nu mai știe să aprecieze nimic. Eu i-am luat nepoatei mele o ie brodată și nici măcar n-a scos-o din pungă!

Am oftat adânc.

— Poate noi suntem de vină… Poate nu știm să ne arătăm dragostea cum trebuie.

— Dragostea nu se măsoară în bani! a exclamat Maria.

Dar oare chiar așa să fie? În ziua următoare, Mihai m-a sunat:

— Bunico… Irina n-a vrut să te supere. E stresată cu serviciul și… știi cum e.

— Știu, Mihai. Dar spune-i că n-am vrut decât să-i țină de cald iarna asta.

A tăcut o clipă.

— Poate data viitoare… dacă vrei să-i iei ceva… întreab-o ce-i place.

M-am simțit umilită. Să cer voie ca să fac un cadou? Să întreb ce vrea? Unde mai e surpriza? Unde mai e bucuria de a dărui?

Seara am deschis albumul cu poze vechi. M-am uitat la poza cu mine tânără, ținându-l pe Mihai în brațe la botez. Atunci nu aveam nimic — doar dragoste și speranță. Acum am rămas doar cu amintirile și cu sentimentul că nu mai sunt de folos nimănui.

În zilele următoare am evitat să-i sun. Mi-era teamă să nu fiu din nou respinsă. La piață, vânzătoarea m-a întrebat:

— Ce s-a întâmplat, tanti Elena? Pari abătută.

I-am povestit totul printre lacrimi.

— Știți ce zic eu? Să vă țineți tare! Tinerii uită repede cine i-a crescut și cine le-a dat tot ce au azi!

Dar oare chiar uită? Sau pur și simplu lumea lor e alta?

Peste o săptămână, Mihai a venit singur la mine.

— Bunico… Îmi pare rău pentru data trecută. Irina e altfel crescută… Nu prea știe cum să reacționeze la gesturi simple.

L-am privit lung.

— Mihai, eu nu pot concura cu lumea voastră modernă. Eu pot doar să vă iubesc cum știu eu.

A venit lângă mine și m-a îmbrățișat strâns.

— Știu… Și-ți mulțumesc pentru tot.

Am plâns amândoi în tăcere. Poate că nu voi reuși niciodată să mă fac înțeleasă pe deplin. Dar dragostea mea rămâne — chiar dacă vine sub forma unui pulover ieftin.

Mă întreb: Oare cât valorează un gest sincer într-o lume în care totul se măsoară în bani și aparențe? Voi ce credeți — contează mai mult intenția sau valoarea materială a unui cadou?