Numele care a despărțit o familie: Povestea mea cu Mara și luxul care nu a adus fericirea

— Nu pot să cred, Irina! Chiar ai de gând să o îmbraci pe Mara în rochița aia scumpă pentru botez? Ai dat pe ea cât salariul meu pe o lună!
Vocea mamei mele răsuna în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață. Mă uitam la ea, cu Mara în brațe, simțind cum mi se strânge stomacul. Avea dreptate? Poate că da. Dar nu puteam să mă opresc. De când am aflat că sunt însărcinată, am simțit nevoia să îi ofer fetiței mele tot ce nu am avut eu niciodată.

— Mamă, tu nu înțelegi… Nu e vorba doar de bani. Vreau ca Mara să aibă parte de tot ce e mai bun! Să nu simtă niciodată rușinea pe care am simțit-o eu când eram mică, cu hainele tale peticite și pantofii rupți.

Mama a oftat adânc și a ieșit din bucătărie fără să mai spună nimic. Am rămas singură cu Mara, privind la rochița albă, cu dantelă fină și etichetă de designer. M-am întrebat dacă nu cumva exagerez. Dar apoi mi-am amintit de copilăria mea în Buzău, de râsetele colegilor când vedeau că port același pulover trei ani la rând. Am jurat atunci că fiica mea nu va trece prin așa ceva.

Soțul meu, Vlad, era mai reținut. Nu comenta direct, dar îl vedeam cum se uită la facturile din ce în ce mai mari, la cutiile cu haine minuscule și pantofiori de firmă. Într-o seară, după ce Mara adormise, a încercat să deschidă subiectul:

— Irina, poate ar trebui să ne gândim puțin… Nu crezi că e cam mult? Mara nici nu știe ce poartă. Și… numele ăsta… Mara? Parcă voiam ceva mai tradițional, ca Ana sau Maria.

M-am înfuriat instantaneu.

— Vlad, am ales numele ăsta pentru că e special! Nu vreau să fie una dintre multele Maria sau Ana din clasă. Vreau să fie unică!

— Dar nu te gândești că lumea o va judeca? Că poate va avea de suferit din cauza alegerilor noastre?

— Lumea oricum judecă orice ai face! Să judecăm și noi lumea pentru că nu are curajul să fie diferită?

A tăcut. Dar tensiunea plutea între noi ca un nor greu.

A doua zi, când am postat pe Facebook poza cu Mara în rochița ei scumpă, au început comentariile. Unele prietene mă felicitau pentru gustul rafinat. Altele mă întrebau dacă nu exagerez. Dar cel mai tare m-a durut mesajul verișoarei mele, Alina:

„Irina, nu crezi că ar trebui să te gândești la viitorul Marei mai mult decât la imagine? Copiii au nevoie de dragoste și stabilitate, nu de etichete scumpe.”

Am șters mesajul, dar cuvintele ei mi-au rămas în minte zile întregi.

Botezul Marei a fost ca o paradă de modă. Toată lumea vorbea despre rochița ei, despre pantofiorii minusculi cu cristale și despre numele „ciudat”. Unchiul Gheorghe a făcut o glumă răutăcioasă:

— Să sperăm că măcar numele ăsta sofisticat îi va aduce noroc! Să nu ajungă să-și schimbe buletinul la 18 ani…

Am zâmbit forțat. În seara aceea, după ce toți invitații au plecat, am plâns în baie. M-am întrebat dacă nu cumva am greșit undeva. Dacă nu cumva încercarea mea disperată de a-i oferi Marei tot ce e mai bun a făcut-o deja ținta prejudecăților.

Zilele au trecut greu. Vlad s-a închis în el. Mama a început să vină tot mai rar pe la noi. Eu mă simțeam tot mai singură, prinsă între dorința de a fi o mamă perfectă și realitatea care mă lovea din toate părțile.

Într-o noapte, Mara s-a trezit plângând. Am luat-o în brațe și am început să-i cânt încet, legănând-o. Atunci am realizat că nu hainele scumpe sau numele sofisticat îi aduc liniștea, ci brațele mele calde și vocea mea blândă.

A doua zi dimineață, am pus toate hainele scumpe într-o cutie și am donat jumătate dintre ele unui centru pentru mame singure. Am păstrat doar câteva pentru amintire.

Când mama a venit din nou pe la noi, i-am spus:

— Ai avut dreptate, mamă. Nu contează cât costă hainele Marei sau cât de special e numele ei. Contează să fim împreună și să o iubim.

Mama m-a îmbrățișat strâns.

Vlad s-a apropiat timid de mine în acea seară:

— Mulțumesc că ai înțeles… Poate că Mara va fi fericită doar dacă suntem noi liniștiți.

Acum privesc la Mara cum doarme liniștită în pătuțul ei simplu și mă întreb: Oare câți dintre noi confundăm dragostea cu dorința de a impresiona? Oare cât de mult contează numele sau hainele atunci când sufletul unui copil are nevoie doar de iubire sinceră?