Nimeni nu dă o maşină de spălat la nuntă

— Nu pot să cred, mamă, că vrei să-i dai lui Piper o maşină de spălat la nuntă! Cine mai face aşa ceva în ziua de azi? Numai oamenii fără suflet!
Vocea lui Vlad răsuna prin bucătăria noastră mică, unde aburii de la ciorba de perișoare se amestecau cu mirosul de cafea proaspătă. Eu stăteam cu lingura în mână, iar Leah, soţia mea, se oprise din curăţat cartofii. Piper, fata noastră, se făcea mică pe scaun, cu ochii în farfurie.
— Vlad, nu e vorba că nu avem suflet. E un cadou practic! Am primit şi noi la rândul nostru când ne-am căsătorit… am folosit-o ani de zile! am încercat eu să explic, dar Vlad ridică din sprâncene şi îşi încrucişă braţele.
— Tati, Vlad are dreptate… poate ar trebui să ne gândim la altceva. Toţi prietenii noştri primesc bani sau excursii. Nimeni nu mai vrea frigidere sau maşini de spălat, şopti Piper.
M-am simţit ca şi cum cineva mi-ar fi tras preşul de sub picioare. Toată viaţa am muncit să le ofer copiilor mei ce n-am avut eu: stabilitate, siguranţă, lucruri trainice. Pentru mine, o maşină de spălat era un simbol al începutului unei vieţi împreună. Dar acum părea că tot ce ştiam eu nu mai avea nicio valoare.
Leah a încercat să detensioneze atmosfera:
— Hai să nu ne certăm pentru un cadou. Piper, Vlad, spuneţi-ne voi ce v-ar plăcea.
Dar Vlad nu s-a lăsat:
— Nu e vorba doar de cadou. E vorba că voi nu ne ascultaţi niciodată! Mereu faceţi cum credeţi voi că e bine. Noi suntem altă generaţie!
Am simţit cum mi se strânge inima. Era ca şi cum tot ce făcusem pentru ei până atunci fusese inutil. Am ieşit pe balcon să fumez o ţigară, deşi Leah mă rugase să mă las. Priveam blocurile gri şi mă gândeam la tata, care mi-a dat la nuntă o tigaie şi două prosoape. Atunci am râs cu Leah şi am zis că e tot ce avem nevoie ca să pornim la drum. Acum, copiii noştri râd de noi.
Seara a trecut greu. Piper a plecat cu Vlad fără să ne mai spună nimic. Leah a rămas tăcută, iar eu m-am simţit mai bătrân ca niciodată. În zilele următoare, discuţia s-a reluat de zeci de ori. Piper ne-a trimis linkuri cu liste de cadouri moderne: vouchere la spa-uri, bilete la concerte, bani pentru luna de miere. Leah a început să plângă într-o seară:
— Nu mai ştiu ce să fac… Parcă nu mai suntem familia lor.
Am încercat să o liniştesc:
— O să treacă şi asta. Sunt tineri… poate noi suntem prea bătrâni pentru lumea lor.
Dar adevărul era că mă durea fiecare cuvânt spus de Vlad. Nu pentru că nu voia maşina de spălat, ci pentru că simţeam că nu mai avem loc în viaţa lor.
Ziua nunţii a venit cu soare şi cu multe zâmbete false. Leah a ales un plic cu bani, aşa cum au vrut ei. Eu am pus în portbagajul maşinii o cutie mică: tigaia veche a tatălui meu şi două prosoape noi. Am scris un bilet: „Pentru începuturi simple şi fericite.”
La petrecere, Vlad era sufletul dansului. Piper radia. Dar când au deschis cadourile acasă şi au găsit cutia mea, Piper m-a sunat plângând:
— Tati… îmi pare rău că te-am rănit. Am uitat cât contează lucrurile mici.
Vlad a tăcut mult timp la telefon.
— Domnule Popescu… cred că am fost prea dur. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru Piper.
Am simţit lacrimile în ochi şi am ştiut că nu e totul pierdut.
Acum, după ani, Leah încă zâmbeşte amar când povestim despre „scandalul maşinii de spălat”. Piper are deja doi copii şi râde când îi povestesc cum am primit noi tigaia la nuntă.
Mă întreb adesea: când am uitat să ne ascultăm unii pe alţii? Şi dacă dragostea adevărată nu stă tocmai în lucrurile simple pe care le dăm mai departe?