„Ne Vedem Peste Cinci Ani!” – Promisiunea Unei Soții Părăsite
„Nu pot să cred că faci asta, Mihai!” am strigat eu, cu lacrimile curgându-mi pe obraji, în timp ce el își împacheta ultimele lucruri. „Cum poți să ne lași așa? Pe mine, pe copii… Ce le voi spune?”
Mihai nu s-a oprit din împachetat. „Nu mai pot, Ana. M-am săturat de viața asta. Am nevoie de ceva nou, ceva care să mă facă să mă simt viu din nou.”
„Și crezi că o altă femeie te va face să te simți viu?” am întrebat cu amărăciune. „Ce vei face când și ea se va sătura de tine?”
El nu a răspuns. A plecat fără să se uite înapoi, lăsându-mă singură cu doi copii mici și o casă care părea brusc prea mare și prea goală.
Anii care au urmat au fost un test de supraviețuire. Am muncit din greu pentru a ne menține pe linia de plutire. Am renunțat la multe lucruri pentru a le oferi copiilor mei tot ce aveau nevoie. Am învățat să fiu puternică pentru ei, chiar și atunci când simțeam că mă prăbușesc.
Într-o zi, la cinci ani după ce Mihai plecase, am auzit o bătaie la ușă. Inima mi-a tresărit. Era el. Arăta diferit, mai bătrân și mai obosit decât mi-l aminteam.
„Ana,” a spus el încet, cu o voce care părea să implore iertare. „Am făcut o greșeală. Vreau să mă întorc acasă.”
Am simțit cum furia și durerea din ultimii ani se ridică în mine ca un val uriaș. „Acasă?” am întrebat cu o voce rece. „Acasă este acolo unde ai ales să pleci, Mihai. Noi am supraviețuit fără tine.”
El a încercat să mă convingă că s-a schimbat, că regretă totul și că vrea să fie din nou parte din viețile noastre. Dar cum puteam să uit anii de suferință și lupta pe care le-am îndurat singură?
„Copiii tăi nu te cunosc,” i-am spus. „Au crescut fără tine și nu știu dacă sunt pregătiți să te accepte înapoi.”
Mihai a insistat că vrea să-și repare greșelile, dar eu nu eram sigură dacă eram pregătită să-i dau această șansă.
În acea noapte, am stat trează mult timp, gândindu-mă la ce ar fi mai bine pentru mine și pentru copii. Amintirile cu Mihai erau pline de momente frumoase, dar și de durere profundă.
A doua zi dimineață, l-am chemat pe Mihai să discutăm. „Nu pot să-ți promit nimic,” i-am spus. „Dar dacă vrei cu adevărat să fii parte din viețile noastre, va trebui să demonstrezi că te-ai schimbat. Va trebui să câștigi încrederea noastră înapoi.”
El a acceptat provocarea și a început să vină regulat să-i vadă pe copii. A fost un proces lent și dificil, dar treptat am început să vedem schimbări în el.
Însă întrebarea care mă bântuie încă este: poate cineva cu adevărat să-și repare greșelile din trecut sau rămânem mereu prizonieri ai alegerilor noastre? Voi ce credeți?