„La ce ne-am gândit? Navigând prin viață fără mașina familiei”

Când eu și soțul meu am decis să vindem mașina familiei, am crezut că facem un pas îndrăzneț către un stil de viață mai simplu și mai sustenabil. Ne-am imaginat o viață în care ne bazăm pe transportul public, biciclete și mersul pe jos pentru a ne deplasa. Părea o idee grozavă la momentul respectiv—mai puțin stres, cheltuieli reduse și o amprentă de carbon mai mică. Totuși, realitatea vieții fără mașină în suburbia românească a fost orice altceva decât simplă.

Prieteni și familia au fost șocați de decizia noastră. „Cum veți reuși fără mașină?” ne-au întrebat cu neîncredere. „Ce veți face cu cumpărăturile, programările la doctor sau urgențele?” În ciuda îngrijorărilor lor, eram hotărâți să facem să funcționeze. Ne documentasem și credeam că suntem pregătiți pentru provocările ce urmau.

Primele săptămâni au fost gestionabile. Ne-am bucurat de noutatea mersului pe jos la magazinele din apropiere și de utilizarea transportului public pentru călătorii mai lungi. Copiii noștri erau entuziasmați să meargă cu bicicleta la școală și ne simțeam bine reducând impactul nostru asupra mediului. Totuși, pe măsură ce timpul trecea, provocările au început să se acumuleze.

Cumpărăturile au devenit rapid un coșmar logistic. Fără mașină, puteam cumpăra doar cât puteam căra, ceea ce însemna mai multe drumuri la magazin. Acest lucru nu era doar consumator de timp, ci și epuizant. Am încercat să folosim servicii de livrare, dar erau scumpe și adesea nesigure.

Programările la doctor și alte angajamente necesitau o planificare meticuloasă. Orarul transportului public nu era întotdeauna convenabil și întârzierile erau frecvente. Ne-am trezit petrecând mai mult timp așteptând autobuze și trenuri decât ne-am fi imaginat vreodată. Spontaneitatea pe care o oferea o mașină ne lipsea teribil.

Urgențele erau o altă poveste cu totul. Când cel mai mic copil al nostru s-a îmbolnăvit în mijlocul nopții, am realizat cât de vulnerabili eram fără un vehicul. Cel mai apropiat spital era la kilometri distanță și așteptarea unui Uber sau Bolt în miez de noapte era stresantă. În acel moment, ne-am pus mai mult ca niciodată întrebări asupra deciziei noastre.

Copiii noștri au început să simtă și ei presiunea. Au ratat activități după școală și întâlniri cu prietenii pentru că coordonarea transportului era prea complicată. Părinții prietenilor lor au trebuit adesea să intervină pentru a ajuta, ceea ce ne-a făcut să ne simțim vinovați și îndatorați.

Pe măsură ce lunile treceau, entuziasmul inițial al experimentului nostru fără mașină s-a estompat, fiind înlocuit de frustrare și regret. Am subestimat cât de adânc este înrădăcinată cultura auto în comunitatea noastră și cât de dificil ar fi să trăim fără una.

În ciuda celor mai bune intenții ale noastre, realitatea este că viața fără mașină în mediul nostru suburban a fost mai dificilă decât ne-am imaginat. Suntem constant amintiți de confortul și libertatea pe care o oferă o mașină. Călătoria noastră este departe de a se fi încheiat și rămânem cu întrebarea dacă am făcut alegerea corectă.