Între datorie și libertate: Povestea unei femei prinse între familie și propriile dorințe

— Irina, nu vrei tu să iei covorul ăsta? E păcat să-l aruncăm, e aproape nou! Vocea mamei răsuna în telefon, cu acea insistență pe care o știam prea bine. Era a treia oară luna asta când cineva din familie încerca să-mi „doneze” ceva: o canapea veche de la sora mea, un set de farfurii ciobite de la mătușa Lenuța, acum covorul mamei. Stăteam în bucătărie, cu copilul plângând după mine și soțul meu, Radu, privind nemulțumit spre grămada de lucruri adunate în hol.

— Mamă, nu am unde să-l pun, am spus încercând să-mi păstrez calmul. Știi că apartamentul nostru e mic.

— Lasă, dragă, că găsești tu un loc! Și oricum, nu se cade să refuzi. E de la mine, nu-i orice covor!

Am oftat. M-am uitat la ceas: era deja trecut de ora șapte seara, iar eu nu apucasem nici măcar să mănânc. M-am simțit prinsă ca într-o capcană. De fiecare dată când încercam să spun „nu”, mă simțeam vinovată. Parcă refuzam nu doar un obiect, ci o parte din familie, din trecutul nostru.

Radu a intrat în bucătărie și a ridicat din sprâncene:

— Iar vrea cineva să ne umple casa? Irina, trebuie să le spui clar că nu mai avem loc! Uite-te la noi: abia ne strecurăm printre cutii și pungi.

— Știu… dar dacă se supără? Dacă mama crede că nu apreciez ce face pentru noi?

Radu a dat din cap, exasperat:

— Nu poți trăi toată viața după cum vrea altcineva. Ai dreptul să spui „nu”.

Dar cum să spun „nu” când toată copilăria mea am fost învățată să fiu recunoscătoare pentru orice? Să nu arunc nimic, să păstrez totul „că poate folosește”. Să nu supăr pe nimeni. Să fiu „fata bună”.

A doua zi, mama a venit cu covorul. L-a adus împachetat într-o folie albastră și l-a lăsat în hol fără să întrebe dacă îl vreau cu adevărat. Apoi a început să-mi povestească despre vecina care și-a supărat fiica pentru că nu a acceptat niște scaune vechi.

— Să nu faci și tu ca ea, Irina! Familia e familie. Trebuie să ne ajutăm.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Am zâmbit forțat și am dus covorul în debara, peste celelalte lucruri primite „cu dragoste”.

Seara, după ce copilul a adormit, am izbucnit în plâns. Radu m-a luat în brațe:

— Nu mai poți continua așa. Trebuie să le spui ce simți.

Dar cum? Cum să le spun celor care m-au crescut că nu mai pot primi tot ce vor ei să-mi dea? Cum să le explic că spațiul meu e limitat, că timpul meu e limitat, că răbdarea mea e pe sfârșite?

În weekend am mers la masa de duminică la părinții mei. Toată familia era acolo: sora mea, mătușa Lenuța, unchiul Vasile. La desert, discuția a alunecat inevitabil spre „lucrurile bune” pe care le aveau de dat.

— Irina, am eu niște perdele superbe pentru tine! a exclamat mătușa Lenuța.

— Și eu niște haine pentru copil! a adăugat sora mea.

Toți mă priveau cu ochi mari, așteptând să spun „mulțumesc”. Am simțit cum mă sufoc. Am inspirat adânc și am spus:

— Vă mulțumesc tuturor pentru grijă și pentru tot ce-mi oferiți. Dar nu mai pot primi nimic. Casa noastră e plină. Am nevoie de spațiu pentru familia mea și pentru mine.

A urmat o liniște apăsătoare. Mama s-a uitat la mine ca și cum i-aș fi dat o palmă.

— Adică nu mai vrei nimic de la noi? a întrebat încet.

— Nu e vorba că nu vreau… doar că nu mai pot. Vreau să-mi fac loc pentru viața mea.

Mătușa Lenuța a oftat teatral:

— Așa sunt tinerii azi… Nu mai știu ce-i recunoștința!

Am simțit lacrimile în ochi, dar m-am ținut tare. Radu mi-a strâns mâna sub masă.

Pe drum spre casă, copilul dormea în scaunul lui mic. Radu conducea tăcut. Eu priveam pe geam luminile orașului și mă întrebam dacă am făcut bine sau rău. Dacă am pierdut ceva din dragostea familiei sau dacă abia acum începusem să câștig ceva pentru mine.

În zilele următoare au urmat telefoane reci și vizite scurte. Mama nu mai zâmbea ca înainte. Dar eu simțeam o ușurare ciudată: pentru prima dată după mult timp, casa mea era doar a mea.

Mă întreb: oare cât de mult trebuie să ne sacrificăm liniștea pentru a-i mulțumi pe ceilalți? Și când vine momentul să spunem „ajunge”, fără teamă că vom pierde iubirea celor dragi?