Împrumutul care mi-a frânt inima: Povestea unei trădări de familie

— Mamă, te rog, spune-mi că nu e adevărat! Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare când am văzut pozele cu tine și tanti Viorica pe plajă, la Mamaia. Erai cu pălăria ta roz, zâmbind larg, de parcă nu aveai nicio grijă pe lume. Dar eu? Eu stăteam în fața laptopului, cu facturile de la bancă în față și cu inima strânsă de frică pentru sănătatea ta.

Totul a început acum două luni, când medicul de familie ne-a spus că mama are nevoie urgentă de o operație la inimă. Nu aveam bani puși deoparte, iar pensia ei abia ajungea pentru medicamente. Am alergat din bancă în bancă, am completat zeci de hârtii, am dat telefoane și am plâns în baie ca să nu mă vadă soțul meu, Radu. În cele din urmă, am reușit să obțin un împrumut mare, cu rate pe care nici nu știu cum o să le plătesc. Dar nu conta. Pentru mama aș fi făcut orice.

— Să nu-ți faci griji, mami, i-am spus într-o seară, ținând-o de mână. O să fie bine. O să mergem la spitalul privat din București, acolo unde doctorii sunt cei mai buni.

Ea m-a privit cu ochii umezi și a dat din cap. Dar ceva în privirea ei m-a făcut să tresar. Poate era teamă. Poate era altceva.

Timpul a trecut și mama tot amâna programarea la spital. Ba că nu găsește medicul potrivit, ba că are nevoie de analize suplimentare. Eu insistam, dar ea se eschiva mereu.

Apoi, într-o zi, am primit un mesaj de la verișoara mea, Simona: „Ai văzut ce poze a pus mama ta pe Facebook? Parcă nu era bolnavă…” Am deschis aplicația și am simțit cum mi se strânge stomacul. Mama era la mare! Se bronza, râdea cu prietenele ei, mânca hamsii și bea bere rece la terasă.

Am sunat-o imediat:
— Mamă, ce faci? Unde ești?
— La mare, fata mea… Am avut nevoie să mă relaxez puțin. Nu te supăra.
— Dar banii pentru operație?!
— O să fie bine, stai liniștită. Mi-a zis tanti Viorica de un tratament naturist… Și oricum, viața e scurtă. Meritam și eu o vacanță.

Am închis telefonul tremurând de furie și neputință. Radu a venit lângă mine:
— Ce s-a întâmplat?
— Mama a cheltuit banii pe care i-am împrumutat pentru operație… pe o vacanță la mare!

Nu știam dacă să plâng sau să urlu. M-am simțit trădată. Toată viața am pus-o pe mama pe primul loc. Am renunțat la concedii, la haine noi, la ieșiri cu prietenii ca să o pot ajuta. Iar acum…

În zilele următoare nu am putut dormi. Mă gândeam la ratele uriașe care mă așteptau și la faptul că mama încă avea nevoie de operație. Am încercat să vorbesc cu ea din nou:
— Mamă, te rog, explică-mi! De ce ai făcut asta?
Ea s-a uitat în jos:
— Mi-a fost frică… Mi-a fost frică de operație. Am simțit că dacă tot trebuie să mor, măcar să mai văd marea o dată.

M-am prăbușit pe scaun. Nu știam dacă să o cert sau să o îmbrățișez. Pe de o parte îi înțelegeam frica; pe de altă parte, nu puteam accepta că mi-a ascuns adevărul și m-a lăsat să mă îndatorez pentru un vis care nu era al meu.

Radu încerca să mă liniștească:
— Poate ar trebui să-i respecți dorința… Dar tu? Tu cum rămâi?

Asta era întrebarea care mă măcina cel mai tare: eu cum rămân? Cu sufletul gol și cu ratele pe cap? Cu sentimentul că nu am fost suficient de bună ca fiică sau că am fost prea naivă?

Familia s-a împărțit în două tabere: unii spuneau că mama are dreptate, că viața trebuie trăită; alții mă susțineau pe mine și spuneau că e o lipsă de respect față de sacrificiul meu.

Într-o seară, după ce am plâns iar pe ascuns, am mers la mama acasă. Am găsit-o privind vechi poze cu tata, mort de câțiva ani.
— Ți-e dor de el? am întrebat-o.
— Da… Și mi-e frică să nu ajung ca el: singură într-un spital rece.

Am stat lângă ea mult timp fără să spunem nimic. În liniștea aceea apăsătoare am înțeles ceva: uneori oamenii fac alegeri care ne rănesc pentru că nu știu cum altfel să-și aline propria durere.

Dar tot nu știu ce să fac mai departe. Să o iert? Să-i cer banii înapoi? Să încerc din nou să o conving să se opereze?

Poate voi aveți un răspuns mai bun decât mine…

Oare cât putem sacrifica pentru cei dragi fără să ne pierdem pe noi înșine? Și când devine dragostea pentru familie o povară prea grea?