Haos la grădiniță: Secretul doamnei Mirela și consecințele sale neașteptate

— Ilinca, hai, grăbește-te, întârziem la grădi! am strigat într-o dimineață ploioasă, încercând să-i pun cizmele roz în timp ce ea se juca cu o păpușă. Nu știam atunci că acea zi avea să fie începutul unui adevărat haos în viața noastră.

Grădinița „Albă ca Zăpada” era mică, cochetă, cu pereți colorați și miros de clătite proaspete. Ilinca s-a adaptat repede, iar doamna Mirela, educatoarea ei, părea genul acela de om blând, cu zâmbet cald și răbdare infinită. Îmi plăcea să o văd cum îi citește povești Ilincăi, cum îi mângâie părul sau cum îi șterge nasul cu o batistă parfumată.

Într-o zi, când am venit mai devreme să o iau pe Ilinca, am surprins o discuție între două mame, Loredana și Simona, la poartă.

— Ai auzit ce face Mirela după program? a șoptit Loredana, cu ochii mari.
— Nu, ce? a întrebat Simona, vizibil intrigată.
— Vinde parfumuri și… chestii de-alea, știi tu, pentru adulți! Pe internet! Și cică are și poze cu ea, nu tocmai… cum să zic… decente.

Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Mirela? Doamna aceea blândă, care îi învață pe copii poezii despre fluturi? Am încercat să nu trag concluzii pripite, dar zvonul s-a răspândit cu viteza fulgerului. În câteva zile, grupul de WhatsApp al părinților a explodat. Unii erau revoltați, alții încercau să tempereze spiritele.

— Nu contează ce face în timpul liber, atâta timp cât e o educatoare bună! a scris Andreea, mama lui Rareș.
— Ba contează! Nu vreau ca fiica mea să fie educată de cineva care se expune așa! a răspuns, furioasă, doamna Popescu.

Eu nu știam ce să cred. Într-o seară, la cină, i-am povestit soțului meu, Vlad, despre discuțiile din grup.

— Oamenii sunt ipocriți, mi-a spus el, ridicând din umeri. Dacă Mirela își face treaba bine la grădiniță, ce contează ce face acasă? Dar, sincer, nu cred că va rămâne mult acolo, cu atâta presiune.

Avea dreptate. În dimineața următoare, directoarea grădiniței, doamna Dobre, a convocat o ședință cu părinții. Sala era plină, iar atmosfera, tensionată. Mirela stătea într-un colț, cu ochii în pământ.

— Dragi părinți, a început doamna Dobre, am aflat de activitatea extrașcolară a doamnei Mirela. Am discutat cu ea și, din păcate, suntem nevoiți să încetăm colaborarea.

Un murmur a străbătut sala. Unii părinți au aplaudat, alții au oftat. Eu am simțit un gol în stomac. Ilinca a venit acasă tristă, spunând că „doamna nu mai vine”.

— De ce, mami? Ce a făcut doamna Mirela?

Nu am știut ce să-i răspund. Cum să-i explic unui copil de patru ani că adulții judecă, uneori, fără milă?

În zilele următoare, grădinița a devenit un loc rece. Copiii erau dezorientați, iar noua educatoare, doamna Viorica, nu reușea să le câștige încrederea. Ilinca plângea dimineața, refuza să intre în clasă. Eu mă simțeam vinovată, deși nu făcusem nimic. Într-o seară, am primit un mesaj de la Mirela. M-a rugat să ne vedem la o cafea.

Ne-am întâlnit într-o cafenea mică, aproape de parc. Mirela era palidă, cu ochii roșii de plâns.

— Nu am făcut nimic rău, mi-a spus, cu voce tremurată. Am doi copii acasă, soțul meu a plecat, nu am bani. Am încercat să vând parfumuri, să fac poze pentru reclame, să mă descurc. Nu am crezut că o să ajung să fiu judecată așa… de părinți care mă cunoșteau de ani de zile.

Am simțit un nod în gât. M-am gândit la cât de ușor e să arunci cu piatra, fără să știi povestea din spate. Mirela nu era un pericol pentru copii. Era doar o femeie disperată, care încerca să supraviețuiască.

După acea întâlnire, am încercat să vorbesc cu ceilalți părinți. Unii au început să regrete, alții au rămas fermi pe poziții. Grădinița nu a mai fost niciodată la fel. Ilinca încă întreabă, din când în când, de „doamna cu povești frumoase”.

Mă întreb, uneori, dacă nu cumva am greșit cu toții. Dacă nu cumva, în goana noastră după perfecțiune, uităm să fim oameni. Oare câți dintre noi am rezista, dacă am fi puși sub lupa judecății celorlalți? Voi ce ați fi făcut în locul meu?