O aniversare cu gust amar: Cum a reușit Nora mea să-mi destrame familia

— Nu cred că e momentul potrivit, mamă, mi-a spus Vlad la telefon, vocea lui tremurând ușor. — Jasmina nu prea vrea să… adică… poate ar fi mai bine să nu vii azi.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era ziua de naștere a nepoatei mele, Ilinca, și mă pregătisem de dimineață: prăjitura cu mere după rețeta mamei mele, cadoul împachetat cu grijă, o rochiță roz pe care știam că o va adora. Dar cuvintele lui Vlad m-au lovit ca un pumn în piept.

— Vlad, e ziua copilului! Cum să nu vin? Am promis că vin! Am făcut prăjitură, am luat cadou… Nu pot lipsi!

A tăcut. Am auzit în fundal vocea Jasminăi, tăioasă, aproape șoptită: — Spune-i că nu avem nevoie de circ azi.

Am închis ochii. Nu era prima dată când simțeam că nu sunt dorită în casa lor. De când Vlad se însurase cu Jasmina, totul se schimbase. Casa aceea mare, dăruită de socrul ei, părea să aibă ziduri reci pentru mine. Mă simțeam ca o musafiră nedorită de fiecare dată când le treceam pragul.

Totuși, am mers. Am ajuns cu inima strânsă și cu prăjitura în brațe. Pe hol, Ilinca m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și m-a îmbrățișat. Pentru ea aș fi trecut prin foc.

— Bunicooo! Ai venit! Ai adus prăjitura aia bună?

Am zâmbit și am sărutat-o pe frunte. — Sigur că da, draga mea!

În sufragerie, atmosfera era tensionată. Jasmina aranja masa cu mișcări repezite, fără să mă privească. Vlad încerca să pară relaxat, dar îi vedeam ochii fugind spre soția lui la fiecare două minute.

— Bună ziua, Jasmina! am spus încercând să fiu cât mai caldă.

Ea a ridicat din sprâncene și a răspuns sec: — Bună.

Am pus prăjitura pe masă. — Am făcut-o special pentru Ilinca. Știu că îi place mult.

Jasmina a oftat zgomotos. — Da, dar știi că nu prea avem voie dulciuri înainte de tort. Și oricum… poate nu toți vor să mănânce chestii grele.

M-am simțit mică. Am vrut să spun ceva, dar Ilinca deja trăgea de mine să-i arăt cadoul. Am mers în camera ei și i-am dat rochița. S-a luminat la față și m-a îmbrățișat din nou.

— Mulțumesc, bunico! O port la petrecere?

— Sigur că da!

Când am ieșit din cameră, am auzit-o pe Jasmina discutând cu Vlad în bucătărie:

— Ți-am spus că nu vreau să vină! De fiecare dată face totul despre ea! Prăjituri, cadouri… Parcă vrea să arate că e mai bună ca mine!

Vlad a încercat să-i răspundă ceva, dar Jasmina a continuat:

— Și cu casa asta… mereu face aluzii că nu e a noastră! Că doar socrul meu ne-a dat-o! M-am săturat!

M-am retras în sufragerie, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Nu voiam ca Ilinca sau cea mică, Mara, să mă vadă plângând.

Petrecerea a început cu forfotă: copii alergând prin casă, părinți vorbind tare, râsete și muzică. Dar eu simțeam că plutesc într-o ceață groasă de tristețe. La un moment dat, Jasmina s-a apropiat de mine cu un zâmbet fals:

— Charlotte… adică… doamnă Lupu… vă rog să nu-i mai dați Ilincăi dulciuri fără să mă întrebați. Are probleme cu stomacul și încercăm să evităm zahărul.

Am rămas fără cuvinte. Ilinca tocmai mușca dintr-o felie de prăjitură și se uita speriată la mama ei.

— Dar mami… îmi place prăjitura bunicii…

Jasmina i-a smuls farfuria din mână:

— Ajunge! Mergi și te joacă!

Vlad s-a uitat la mine rușinat. Nu a spus nimic.

Restul zilei am stat retrasă într-un colț, simțindu-mă ca un intrus în propria familie. Când am plecat, Ilinca m-a îmbrățișat strâns:

— Să mai vii la noi!

Am zâmbit amar și i-am promis că da. Dar știam că nu voi mai veni prea curând.

În drum spre casă am plâns în mașină. M-am întrebat unde am greșit. Poate am fost prea prezentă? Poate am încercat prea mult să compensez lipsa unei mame blânde pentru Vlad? Sau poate pur și simplu Jasmina nu m-a vrut niciodată aproape?

Au trecut luni de atunci. Vlad mă sună rar. Ilinca îmi trimite mesaje pe ascuns de pe telefonul tatălui ei. Jasmina nu vrea să audă de mine.

Uneori mă gândesc dacă familia se poate destrăma atât de ușor din orgolii și neînțelegeri mici. Sau poate unele răni sunt prea adânci ca să se vindece vreodată?

Oare câte bunici mai trăiesc povestea mea? Ce ați face voi dacă ați fi în locul meu?