Când Dragostea Nu Are Filtru: Povestea Mea cu Irina

— Nu mai citi, Vlad, te rog! Glasul Irinei tremura, iar ochii ei mari, căprui, erau plini de lacrimi. Stătea pe marginea patului nostru din apartamentul mic din Timișoara, cu telefonul în mână, ecranul luminându-i fața obosită. Eu tocmai deschisesem laptopul, hotărât să răspund la valul de comentarii care ne invadase viața de câteva zile.

Totul începuse cu o poză banală: noi doi la aniversarea noastră de cinci ani, zâmbind larg, cu tortul între noi. Am postat-o pe Facebook, mândru de femeia care mi-a fost alături când n-aveam nimic. Dar internetul a văzut altceva. „Cum de poate un bărbat ca tine să stea cu o femeie ca ea?” „Nu ești prea frumos pentru ea?” „Sigur are bani sau ceva…” Comentarii peste comentarii, unele mai crude decât altele. Prietenii mei din liceu au început să râdă pe la colțuri, iar mama mi-a trimis un mesaj scurt: „Vlad, nu te expune așa. Lumea e rea.”

Irina nu era nici fotomodel, nici vreo vedetă de Instagram. Era profesoară de română la școala din cartier, cu părul mereu prins într-un coc dezordonat și haine simple. Dar pentru mine era totul: omul care mă asculta când tata mă bătea și mama plângea în bucătărie, femeia care a stat lângă mine când am rămas fără serviciu și am mâncat cartofi prăjiți o săptămână întreagă.

— Vlad, nu are rost să le răspunzi. Nu-i cunoști. Nu știu nimic despre noi…

— Ba tocmai asta mă doare! Că nu știu și totuși judecă! Am ridicat vocea fără să vreau. Irina s-a strâns și mai tare în ea însăși. M-am simțit vinovat imediat.

În seara aceea n-am dormit. M-am uitat la ea cum doarme, cu fața întoarsă spre perete, și m-am gândit la toate momentele când lumea ne-a privit ciudat: la nunta noastră, când verișoara mea a șoptit că „Vlad putea mai bine”, la supermarket, când vânzătoarea i-a spus „Doamnă, aveți noroc cu un soț așa frumos”. Am tăcut mereu. De data asta nu mai puteam.

A doua zi am scris o postare lungă. Am povestit cum Irina m-a învățat ce înseamnă răbdarea, cum mi-a ținut mâna la spital când am avut operația la genunchi, cum râde dimineața când vede că mi-am pus șosetele desperecheate. Am pus poze cu noi din vacanțe — transpirând pe munte, murdari de noroi după ce am împins mașina în zăpadă, râzând cu gura până la urechi la masa de Crăciun.

„Frumusețea nu e un filtru pe Instagram”, am scris. „E omul care te ține de mână când toți ceilalți pleacă.”

Comentariile au explodat din nou. Unii m-au felicitat pentru curaj. Alții au continuat să ne jignească. Un băiat din copilărie mi-a scris în privat: „Băi, Vlad, tu chiar nu vezi că ai putea avea orice fată? De ce te mulțumești cu… asta?”

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Mi-am amintit de tata, care mereu îmi spunea că „bărbatul trebuie să aibă lângă el o femeie frumoasă, să-l invidieze lumea”. Dar eu nu voiam invidie. Voiam liniște și iubire.

În zilele următoare, Irina a început să evite oglinda. Își punea fularul până sub ochi când ieșeam afară. La școală, copiii au început să râdă pe la spate: „Doamna Vlad e virală pe net!” A venit acasă plângând.

— Vlad, dacă vrei… putem să ne despărțim o vreme. Să se liniștească lumea…

Mi s-a rupt sufletul.

— Irina, tu chiar crezi că mă interesează ce zice lumea? Eu te-am ales pe tine! Pentru mine ești cea mai frumoasă femeie din lume!

A plâns în brațele mele mult timp. În seara aceea am decis să nu mai lăsăm internetul să ne dicteze viața. Am șters aplicațiile de pe telefoane și am plecat într-un weekend la munte, doar noi doi.

Dar rănile au rămas. Mama încă îmi trimite mesaje cu poze cu „fete frumoase” pe care le cunoaște ea. Prietenii mei încă fac glume proaste la bere. Irina încă tresare când vede oameni râzând pe stradă.

Uneori mă întreb dacă am făcut bine că am expus totul public. Dacă n-ar fi fost mai ușor să tăcem și să ne vedem de viață. Dar apoi o văd pe Irina cum citește povești copiilor la școală sau cum îmi pregătește cafeaua dimineața și știu că n-aș schimba nimic.

Poate că lumea nu va înțelege niciodată ce văd eu în ea. Poate că frumusețea adevărată chiar nu are filtru și nici nu trebuie să aibă.

Mă întreb: oare cât de mult contează ce cred ceilalți despre fericirea ta? Voi ați avea curajul să vă apărați dragostea împotriva tuturor?