O lecție de biologie care mi-a schimbat viața: Adevărul ascuns în sângele familiei mele

— Nu poți să-mi spui că nu ești tatăl meu! am strigat, cu vocea tremurândă, în timp ce tata, Viorel, stătea în pragul ușii, cu ochii umezi și privirea pierdută. Mama, Mariana, încerca să mă liniștească, dar fiecare cuvânt al ei era ca o lamă rece pe pielea mea.

Totul a început într-o seară obișnuită de joi, când mă pregăteam pentru testul la biologie. Aveam 17 ani și, ca orice adolescent dintr-un orășel de provincie, nu mă gândeam decât la liceu, la prieteni și la cât de repede trece timpul până la vacanță. Mama a intrat în cameră cu o cană de ceai și s-a așezat lângă mine.

— Ce înveți acolo? m-a întrebat ea, zâmbind cald.

— Grupele sanguine. E plictisitor, i-am răspuns fără să ridic privirea din carte.

— Nu e chiar așa. Știi că eu am grupa A și tata are B? Tu ce grupă ai?

— AB, i-am zis automat. Am făcut analizele anul trecut.

Mama a rămas tăcută câteva secunde. Am simțit cum aerul din cameră devine greu. Apoi a încercat să schimbe subiectul, dar ceva în privirea ei m-a făcut să insist.

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic, doar că… știi, uneori genetica ne joacă feste, a murmurat ea.

Nu am mai dormit toată noaptea. Am căutat pe internet combinațiile posibile de grupe sanguine. Am citit și recitit: dacă unul are A și celălalt B, copilul poate avea orice grupă. Dar ceva nu se lega. În dimineața următoare, am găsit-o pe mama în bucătărie.

— Spune-mi adevărul! am izbucnit. E ceva ce nu știu?

A izbucnit în plâns. Tata a venit din camera alăturată și s-a uitat la noi confuz. În acel moment, am simțit că lumea mea se prăbușește.

— E timpul să știi, a spus mama printre lacrimi. Viorel nu e tatăl tău biologic.

Am simțit cum mi se taie respirația. Tata s-a apropiat de mine și m-a luat în brațe.

— Pentru mine ești fiul meu, orice ar fi!

Dar nu puteam să accept. Am ieșit din casă și am mers ore întregi pe străzile pustii ale orașului. M-am gândit la toate momentele din copilărie: la excursiile cu tata la pescuit, la serile când ne uitam împreună la meciuri, la certurile noastre banale despre nimicuri. Cum putea să nu fie tatăl meu?

În zilele următoare, am aflat totul. Mama avusese o relație scurtă cu un coleg de facultate, Radu, înainte să-l cunoască pe tata. Nu i-a spus niciodată lui Viorel adevărul pentru că s-a temut că-l va pierde. Dar sângele nu minte.

Am început să-l urăsc pe Radu fără să-l cunosc. Mama mi-a dat o fotografie veche cu el: un bărbat brunet cu ochi verzi, exact ca ai mei. Am simțit un gol imens în suflet.

Tata a încercat să mă apropie de el. Într-o seară, când stăteam amândoi pe balcon, mi-a spus:

— Știu că e greu să accepți asta. Dar eu te-am crescut ca pe propriul meu copil. Dragostea nu ține cont de sânge.

Nu i-am răspuns atunci. Eram prea furios pe toată lumea: pe mama pentru minciună, pe tata pentru că a acceptat-o, pe mine pentru că nu mi-am dat seama mai devreme.

La liceu am devenit retras. Prietenii mei, Vlad și Sorina, au observat schimbarea.

— Ce-ai pățit? Nu mai ești tu în ultima vreme, m-a întrebat Sorina într-o pauză.

— Nimic important, am mințit eu.

Dar nu puteam să țin totul în mine. Într-o zi le-am spus adevărul. Vlad a dat din umeri:

— Și ce dacă? Tot Viorel e tatăl tău adevărat. Ăla care te-a crescut contează.

Sorina m-a îmbrățișat fără să spună nimic. Pentru prima dată după mult timp, am simțit că nu sunt singur.

Mama a insistat să-l cunosc pe Radu. Am acceptat într-un final, mai mult din curiozitate decât din dorință sinceră. Ne-am întâlnit într-o cafenea mică din centrul orașului. Era emoționat și stângaci.

— Nu vreau să-ți stric viața sau familia, mi-a spus el cu voce joasă. Dar dacă vrei să mă cunoști, sunt aici.

Nu știam ce să-i răspund. Îl priveam și încercam să găsesc ceva din mine în el. Era acolo o legătură ciudată, dar străină.

Au trecut luni până am reușit să vorbesc deschis cu mama și tata despre tot ce simțeam. Le-am spus cât de trădat m-am simțit și cât de greu mi-a fost să accept adevărul.

— Știu că am greșit față de tine și față de Viorel, mi-a spus mama printre lacrimi. Dar te iubesc mai mult decât orice pe lume.

Tata m-a strâns în brațe:

— Familia nu e doar despre sânge. E despre iubire și iertare.

Încet-încet am început să-i iert. Am realizat că fiecare familie are secretele ei și că uneori adevărul doare mai tare decât minciuna.

Astăzi am 25 de ani și încă mă gândesc la acea lecție de biologie care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. M-am împăcat cu Radu, dar Viorel va rămâne mereu tatăl meu adevărat.

Mă întreb adesea: câți dintre noi trăim cu secrete ascunse sub piele? Și cât de pregătiți suntem să le aflăm atunci când sângele începe să vorbească?