Fratele soției mele mi-a întins în tăcere un plic plin cu bani. Am simțit că ceva nu e în regulă și am avut dreptate – adevărul a ieșit la iveală

— Nu spune nimănui, te rog, îmi șoptește Radu, în timp ce îmi strecoară plicul în buzunarul hainei. Mâinile îi tremură, iar ochii îi fug pe lângă mine, spre ușa bucătăriei unde Maria, soția mea, pregătește ceaiul.

Îl privesc fix, încercând să-mi dau seama dacă e vorba de vreo glumă proastă sau de ceva serios. Simt greutatea plicului – e plin cu bani, bancnote de 100 și 200 de lei, legate cu elastic. În apartamentul nostru mic din Drumul Taberei, fiecare sunet pare amplificat: lingurița care lovește cana, pașii Mariei pe gresie, respirația sacadată a lui Radu.

— Ce-i asta? întreb încet, să nu ne audă Maria.

— E… pentru tine. Pentru ajutorul de atunci. Știi tu… când am avut nevoie. Nu vreau să știe Maria. Te rog.

Îmi amintesc perfect momentul la care se referă. Cinci ani în urmă, Radu a venit la noi cu ochii roșii de nesomn și disperare în glas: „Am nevoie de 10.000 de lei. E ultima dată când cer. Dacă nu investesc acum, pierd tot.” Maria m-a rugat să-l ajutăm. Am scos banii din economiile pentru concediu și i-am dat fără să clipesc. Era fratele ei, iar eu voiam să-i arăt că suntem o familie.

De atunci, Radu a dispărut o vreme. Apoi a revenit cu povești despre afaceri care ba mergeau, ba nu. Niciodată nu a pomenit de datorie. Nici eu n-am mai întrebat. Maria părea liniștită, iar eu am preferat să nu tulbur apele.

Dar acum, după atâția ani, apare cu acest plic. Ceva nu se leagă.

— Radu, ce-ai făcut? De unde ai banii ăștia?

Îmi evită privirea. — Nu contează. Sunt ai tăi. Doar… nu-i spune Mariei.

În seara aceea nu dorm deloc. Mă uit la plicul ascuns în sertarul cu șosete și mă simt ca un complice la ceva murdar. A doua zi, Maria observă că sunt abătut.

— Ce s-a întâmplat? Ai vorbit cu Radu?

Ezit. — Da… a trecut pe la noi aseară.

— Și?

— Nimic important, zic repede și schimb subiectul.

Dar nu pot să-mi scot din minte senzația că ascund ceva grav față de soția mea. Încep să-l urmăresc pe Radu pe Facebook, să citesc printre rânduri postările lui vagi despre „oportunități” și „investiții”. Îl văd tot mai des la volanul unei mașini scumpe, apoi iar pe jos sau cu tramvaiul.

Într-o duminică, la masa de prânz la mama Mariei în Ploiești, Radu apare brusc palid și transpirat. Maria îl ia deoparte:

— Ce-ai pățit? Ești bine?

— Sunt doar obosit, răspunde el evaziv.

Dar eu văd cum mă privește pe furiș, ca și cum ar vrea să-mi spună ceva dar nu poate.

După masă îl trag deoparte.

— Radu, trebuie să-mi spui adevărul. Ce se întâmplă? De unde ai banii?

Se uită lung la mine și oftează.

— Am făcut o prostie… Am luat bani cu camătă ca să acopăr niște datorii vechi. Am crezut că pot da lovitura cu o afacere cu telefoane second-hand aduse din Germania. N-a mers. Am rămas dator vândut și… am început să joc la păcănele ca să recuperez pierderile.

Simt cum mi se strânge stomacul. — Și plicul?

— E tot ce am reușit să strâng după ce am vândut ceasul lui tata și laptopul Mariei pe ascuns… N-am vrut să știe nimeni. Te rog, nu-i spune!

Îl privesc șocat. Laptopul Mariei dispăruse „misterios” acum câteva luni; ea credea că l-a uitat la serviciu sau că l-a pierdut în taxi.

— Radu… ai furat de la sora ta ca să-mi dai banii înapoi?

Își pune mâinile la cap și începe să plângă în hohote.

— Nu mai știu ce să fac… M-au amenințat că dacă nu dau banii până luni, vin peste mine acasă…

Mă simt prins între două lumi: loialitatea față de Maria și mila față de Radu. Seara îi spun Mariei tot adevărul. Plânge ore întregi și mă roagă să-l ajutăm încă o dată.

— E fratele meu… Nu-l putem lăsa așa!

Dar eu simt că am ajuns la limită. Îi spun că trebuie să punem niște granițe clare: „Dacă îl ajutăm iar fără să ceară ajutor specializat, o va lua mereu de la capăt.”

Maria mă privește cu ochii roșii: — Dar dacă era fratele tău?

Nu știu ce să-i răspund. În noaptea aceea mă gândesc la toți anii în care am pus familia pe primul loc și la cât de ușor se poate destrăma totul din cauza unui secret sau a unei slăbiciuni ascunse.

A doua zi mergem împreună cu Radu la un consilier financiar și apoi la poliție pentru a declara amenințările primite de la cămătari. Maria începe să-și reconstruiască relația cu fratele ei, dar ceva s-a schimbat pentru totdeauna între noi toți.

Mă întreb adesea: cât de mult putem sacrifica pentru familie înainte să ne pierdem pe noi înșine? Unde tragem linia între ajutor și complicitate? Voi ce ați fi făcut în locul meu?