„Fratele Meu S-a Plâns Că Tata Nu Primea Ajutor de la Mine”: Acum Înțelege

Crescând, fratele meu și cu mine eram mereu conștienți de tensiunea care îl înconjura pe tata. Tata era un actor talentat, dar avea o reputație de a fi dificil de lucrat cu el. Nu părea să se înțeleagă cu niciun regizor și nicio companie de teatru nu-l putea păstra mult timp. Fratele meu, Andrei, se plângea adesea că tata nu primea ajutor de la mine, dar acum înțelege de ce.

Cariera lui tata în teatru a început promițător. Avea un talent natural pentru actorie și o pasiune greu de egalat. Cu toate acestea, perfecționismul și natura sa critică au devenit curând evidente. Indiferent cât de bine mergea o producție, tata găsea mereu ceva de criticat. Fie că era vorba de iluminat, scenariu sau viziunea regizorului, nimic nu era suficient de bun pentru el.

Îmi amintesc un incident anume foarte clar. Tata a fost distribuit într-un rol principal într-o producție locală a piesei „Moartea unui Comis-Voiajor”. Era un lucru mare pentru el și era entuziasmat de oportunitate. Cu toate acestea, încă de la prima repetiție, lucrurile au început să meargă prost. Tata s-a certat cu regizorul din cauza interpretării personajului. Simțea că viziunea regizorului era complet greșită și nu se temea să-și exprime opinia.

Tensiunea dintre tata și regizor creștea cu fiecare zi care trecea. Ceilalți actori încercau să stea deoparte, dar era greu să nu observe certurile și dezacordurile constante. Comportamentul tatei a început să afecteze întreaga producție. Repetițiile deveneau stresante și atmosfera era tensionată. În ciuda talentului său, incapacitatea tatei de a lucra colaborativ devenea o problemă majoră.

Andrei și cu mine discutam adesea despre comportamentul tatei. Andrei credea că ar trebui să intervin și să încerc să-l fac pe tata să vadă rațiunea. Credea că dacă aș putea vorbi cu el, poate ar asculta și și-ar schimba comportamentul. Dar eu știam mai bine. Tata era încăpățânat și fixat în felul său de a fi. Nu accepta criticile, chiar dacă veneau din partea familiei.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă cu regizorul, tata a venit acasă într-o stare proastă. Se plângea despre cât de incompetenți erau toți ceilalți și cum el era singurul care înțelegea cu adevărat personajul. Andrei a încercat să-l facă să vadă lucrurile din perspectiva regizorului. Dar tata nu voia să audă. A respins sfaturile lui Andrei și s-a retras în camera sa.

Pe măsură ce săptămânile treceau, lucrurile se înrăutățeau. Regizorul a avut în cele din urmă destul și a decis să-l înlocuiască pe tata cu un alt actor. A fost o lovitură uriașă pentru ego-ul tatei și a luat-o foarte greu. A dat vina pe toți ceilalți pentru ceea ce s-a întâmplat. Andrei și cu mine am încercat să-l susținem, dar era dificil când refuza să-și recunoască propriul rol în situație.

Reputația tatei în comunitatea teatrală a avut de suferit după acel incident. S-a răspândit vestea despre comportamentul său dificil și i-a devenit mai greu să găsească de lucru. Continua să dea audiții pentru roluri, dar regizorii erau reticenți în a-l distribui. Talentul său era incontestabil, dar la fel era și incapacitatea sa de a lucra ca parte a unei echipe.

Ani mai târziu, Andrei a înțeles în sfârșit de ce nu am putut să-l ajut pe tata. Nu era că nu voiam; era că tata nu era dispus să se schimbe. Perfecționismul și natura sa critică erau adânc înrădăcinate și nicio cantitate de raționament nu putea schimba asta. Andrei a realizat că uneori oamenii trebuie să ajungă la propriile realizări în propriul lor timp.

Cariera tatei nu s-a recuperat niciodată complet. A continuat să joace în producții mai mici, dar nu a atins niciodată succesul la care visa odată. Relațiile sale cu regizorii au rămas tensionate și nu a învățat niciodată cum să lucreze colaborativ. A fost o lecție grea pentru toți noi, dar mai ales pentru Andrei, care crezuse întotdeauna că familia poate rezolva orice.

În cele din urmă, am învățat că unele bătălii nu pot fi câștigate doar prin voință pură. Uneori, oamenii trebuie să-și confrunte proprii demoni și să accepte propriile defecte. Și deși este dureros să vezi pe cineva pe care îl iubești luptându-se, este și un memento că schimbarea trebuie să vină din interior.