„Dacă Soacra Mea Nu Se Muta Curând, Căsnicia Noastră Se Va Termina: Ajutorul Ei cu Bebelușul Ne Desparte”

Când eu și soțul meu am aflat că așteptăm primul nostru copil, eram în culmea fericirii. Încercasem de ceva vreme și vestea părea un vis devenit realitate. Totuși, bucuria a fost de scurtă durată când soacra mea, Maria, a decis să se mute cu noi pentru a „ajuta” cu bebelușul.

La început, eram recunoscătoare. Să ai o pereche suplimentară de mâini părea o binecuvântare. Dar curând, a devenit clar că Maria avea propria ei agendă. Nu m-a plăcut niciodată prea mult și întotdeauna am simțit că crede că fiul ei putea găsi pe cineva mai bun. Speram că venirea pe lume a nepotului ei îi va înmuia inima față de mine, dar m-am înșelat.

Prezența Mariei în casa noastră a devenit rapid o sursă de tensiune. Avea un mod de a mă face să mă simt inadecvată ca mamă și soție. Fiecare decizie pe care o luam era întâmpinată cu critici. Dacă alegeam să alăptez, sugera că formula era mai bună. Dacă decideam asupra unui anumit brand de scutece, insista că alt brand era superior. Simțeam că nimic din ceea ce făceam nu era suficient de bun.

Soțul meu, Andrei, a încercat la început să medieze. Îmi spunea să o ignor pe mama lui și mă asigura că fac o treabă grozavă. Dar subminarea constantă a Mariei a început să-și pună amprenta asupra relației noastre. Făcea comentarii răutăcioase despre gătitul meu, curățenia din casă și chiar despre aspectul meu. Era ca și cum ar fi fost hotărâtă să demonstreze că nu sunt potrivită să fiu soția fiului ei sau mama nepotului ei.

Partea cea mai rea era că Maria avea un mod de a-l întoarce pe Andrei împotriva mea. Aștepta până când nu eram prin preajmă și apoi îi șoptea îndoielile și criticile ei. Încetul cu încetul, Andrei a început să-mi pună și el la îndoială deciziile. A început să țină partea mamei lui mai des decât nu, iar parteneriatul nostru puternic de odinioară a început să se destrame.

Într-o noapte, după o ceartă deosebit de aprinsă despre dacă să lăsăm sau nu bebelușul să plângă până adoarme, am izbucnit în lacrimi. I-am spus lui Andrei că nu mai pot suporta. Simțeam că îmi pierd mințile și că mariajul nostru se destramă din cauza interferențelor mamei lui. M-a privit cu un amestec de frustrare și neputință și mi-a spus: „Ce vrei să fac? E mama mea.”

Acela a fost momentul în care am realizat că lucrurile s-ar putea să nu se îmbunătățească niciodată. Maria reușise să ne despartă, iar Andrei nu era dispus sau capabil să-i țină piept. Dragostea și sprijinul care defineau odinioară relația noastră erau erodate de prezența și negativitatea ei constantă.

Pe măsură ce săptămânile treceau, situația s-a înrăutățit. Criticile Mariei au devenit mai ascuțite, iar răbdarea lui Andrei cu mine s-a subțiat. Ne certam mai des decât vorbeam și bucuria de a ne crește copilul era umbrită de tensiunea din casă.

Am început să mă simt ca un străin în propria mea casă. Locul care trebuia să fie un sanctuar pentru noua noastră familie devenise un câmp de luptă. Mă temeam să vin acasă de la serviciu, știind că Maria va fi acolo cu privirile ei dezaprobatoare și remarcele tăioase.

În cele din urmă, am ajuns la punctul de rupere. Într-o seară, după o altă ceartă cu Andrei despre comportamentul mamei lui, mi-am făcut bagajele și am luat bebelușul la sora mea acasă. Aveam nevoie de spațiu pentru a gândi și a decide ce să fac în continuare.

Stând în camera de oaspeți a surorii mele, ținându-mi bebelușul adormit în brațe, am realizat că ceva trebuia să se schimbe. Ori Maria trebuia să se mute, ori căsnicia noastră se va termina. Dar adânc în sufletul meu știam că chiar dacă ea ar pleca, daunele ar putea fi deja prea mari pentru a fi reparate.