„Cum Mi-am Crescut Fiica Să Dea Vine Pe Toată Lumea, Mai Puțin Pe Ea: O Poveste a Așteptărilor Neîmplinite”

Maria era un copil cu ochi strălucitori și curios, care părea mereu să aibă un zâmbet pe față. Ca mamă singură, am făcut tot posibilul să-i ofer tot ce avea nevoie. Am lucrat ore lungi ca asistentă medicală, pierzând adesea momente importante din viața ei. Am crezut că muncind din greu și oferindu-i nevoile materiale, făceam ceea ce trebuia. Dar pe măsură ce Maria creștea, am început să observ un tipar îngrijorător.

Când Maria era la școala primară, venea acasă supărată din cauza diferitelor incidente. „Mamă, Andreea mi-a luat creioanele colorate și învățătoarea nici măcar nu a băgat de seamă!” exclama ea, cu fața roșie de furie. La început, am crezut că erau doar certuri tipice de copii. Dar pe măsură ce anii treceau, aceste plângeri deveneau tot mai frecvente și mai intense.

Până când Maria a ajuns la gimnaziu, nemulțumirile ei s-au extins dincolo de colegii ei de clasă. „Profesorul de matematică mă urăște, de aceea am picat testul,” spunea ea. „Valentina încearcă mereu să mă facă să par prost în fața tuturor.” Indiferent ce se întâmpla, era întotdeauna vina altcuiva. Am încercat să vorbesc cu ea despre asumarea responsabilității pentru acțiunile sale, dar cuvintele mele păreau să cadă în urechi surde.

Liceul a fost și mai rău. Notele Mariei au început să scadă și a început să se învârtească într-un anturaj care nu avea cea mai bună influență asupra ei. „Nu e vina mea,” insista ea. „Profesorii sunt împotriva mea și prietenii mei sunt doar neînțeleși.” Voiam să o cred, dar în adâncul sufletului știam că ceva nu era în regulă.

Îmi amintesc un incident anume foarte clar. Maria fusese prinsă copiind la un examen de istorie. Când am confruntat-o în legătură cu asta, a izbucnit în lacrimi. „Mamă, nu înțelegi! Eugen mi-a spus că e singura cale să trec! Profesorul face testele prea grele intenționat!” Scuzele ei erau nesfârșite și niciun raționament nu putea să o facă să vadă că era responsabilă pentru propriile acțiuni.

Pe măsură ce Maria a intrat în viața de adult, incapacitatea ei de a-și asuma responsabilitatea pentru viața ei a devenit și mai evidentă. Se chinuia să-și păstreze un loc de muncă, dând adesea vina pe șefi sau colegi pentru eșecurile ei. „Iosif încearcă mereu să mă saboteze,” spunea ea. „Compania nu apreciază munca mea grea.” Era întotdeauna vina altcuiva.

Am încercat să o ajut să-și găsească un drum înainte, sugerând terapie sau consiliere profesională, dar ea refuza. „Nu am nevoie de ajutor,” răspundea ea iritată. „Toți ceilalți trebuie să se schimbe.” Mi se rupea inima să o văd atât de nefericită și incapabilă să vadă că ea era factorul comun în toate problemele ei.

Într-o zi, Maria a venit acasă plângând. Fusese concediată din nou de la un alt loc de muncă. „Au spus că nu sunt un jucător de echipă,” plângea ea. „Dar nu e adevărat! Pur și simplu nu le plăceam!” Am ținut-o în brațe în timp ce plângea, simțindu-mă profund neputincioasă. Voiam să rezolv totul pentru ea, dar știam că până când nu va învăța să-și asume responsabilitatea pentru propria viață, nimic nu se va schimba.

Anii au trecut și viața Mariei a continuat pe aceeași pantă descendentă. Se muta de la un loc de muncă la altul, de la o relație la alta, găsind mereu pe altcineva pe care să dea vina pentru nefericirea ei. Am privit de pe margine, cu inima frântă puțin câte puțin în fiecare zi.

Acum, la treizeci și ceva de ani, Maria încă se luptă. Locuiește într-un apartament mic, abia reușind să-și acopere cheltuielile. Vorbim ocazional, dar conversațiile noastre sunt tensionate. Încă dă vina pe toți ceilalți pentru problemele ei și nu știu cum să o mai ajut.

Mă întreb adesea unde am greșit. Nu i-am predat suficient despre responsabilitatea personală? Luptele mele ca mamă singură au contribuit la incapacitatea ei de a face față provocărilor vieții? Aceste întrebări mă bântuie în fiecare zi.

Povestea Mariei este un avertisment despre importanța de a ne învăța copiii să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor. Este o lecție pe care mi-aș fi dorit să o fi învățat mai devreme, pentru binele amândurora.